Respingerea gândurilor potrivnice nu e doar un lucru bun, ci un lucru esenţial – după cum la fel de esenţial este să avem mintea curată în Dumnezeu.
După cum în cazul bolilor trupeşti şi sufleteşti există atât tratamente profilactice, care se ocupă de prevenirea bolii, cât şi tratamente propriu-zise, care se administrează după declanşarea acesteia, la fel se întâmplă şi în cazul bolilor gândurilor.
Gândurile pătimaşe nu numai că îl despart pe om de Dumnezeu, ci sunt urmate şi de disfuncţii sau dereglări trupeşti: bolile fizice, neliniştea, temerile de tot felul sunt consecinţe ale gândurilor rele. Dându-şi seama de acest fapt, doctorii ne sfătuiesc să ne desprindem de gândurile care ne tulbură şi să nu ne frământăm din pricina lor.
– Părinte, de ce s-a înmulţit atât de mult cancerul?
– Cernobâl etc. Vezi ce au făcut? De acolo este. Unele ca acestea fac oamenii… Ce lume chinuită există. În care epocă au mai fost atât de mulţi bolnavi? În vechime oamenii nu erau aşa. Acum în fiecare scrisoare pe care o deschid citesc fie despre cancer, fie despre boală psihică, fie despre comoție cerebrală, fie despre familii destrămate. Mai demult rar exista cancer. Vezi, atunci era o viață firească. Altceva este ceea ce îngăduia Dumnezeu.
Despre boală ca nevoinţă mântuitoare
Mila lui Dumnezeu fi e cu dumneavoastră! Vă tot văitaţi, dar vă văitaţi în chip mântuitor, pentru lucrarea mântuirii. Să binecuvânteze Domnul grijile dumneavoastră în această privinţă. Sunteţi bolnav cu trupul, iar lucrarea mântuirii cere osteneli şi lipsuri. Ce să faceţi? Răbdaţi cu seninătate sănătatea dumneavoastră şubredă şi mulţumiţi pentru ea lui Dumnezeu – fiindcă, de n-ar fi ea, poate că aţi umbla cu picioarele în sus, în vreme ce acum şedeţi şi umblaţi cum trebuie.
Despre boală şi felul de viaţă dus. Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastră!
V-aţi îmbolnăvit? Dar slavă lui Dumnezeu că vă înzdrăveniţi sau v-aţi înzdrăvenit deja. Slavă lui Dumnezeu şi pentru ca aţi îndurat nu fără folos boala. Învăţăturile pe care le-aţi primit din cele întâmplate cu dumneavoastră sunt foarte însemnate şi în viaţa lumească, cu atât mai mult în cea duhovnicească.
Boala este lucru al înţelepciunii Dumnezeieşti. Milostivirea lui Dumnezeu fie cu dumneavoastră!
Dacă totul e de la Domnul, şi boala dumneavoastră este tot de la El. Dacă tot ce este de la Domnul e spre mai bine, înseamnă că şi boala dumneavoastră. […] Vrăjmaşul vă insuflă: „Nu vei rezista”. Răspundeţi-i: nici nu mă gândesc să rezist de unul singur, ci nădăjduiesc că Milostivul Domn nu mă va lăsa singur, ci mă va ajuta să ţin piept cum m-a ajutat şi până acum. Iarăşi boala! Să vă dea Domnul răbdare şi seninătate şi să vă izbăvească de cârtirea cea păcătoasă!
Utilizarea plantelor medicinale este, întâi de toate, o problemă teologică.
Dumnezeu, știind mai dinainte că în urma căderii vor apărea și bolile, a rânduit plante medicinale pentru alinarea și tămăduirea celor suferinzi.
Doar prin asceza credinţei se poate începe tratamentul unui suflet bolnav de patimi. O dată ce credinţa începe să se sălăşluiască într-un om, patimile încep să fie dezrădăcinate din sufletul său. Dar „până când sufletul nu se îmbată de credinţa în Dumnezeu, până ce nu simte forţa credinţei”, nu se poate vindeca nici de patimi şi nici nu poate birui lumea materială. Există şi o parte negativă spre asceza credinţei, eliberarea de lanţurile materiei, dar şi o latură pozitivă, unirea cu Dumnezeu.
Cu toţii, să luăm aminte că trebuie să ajutăm la oprirea acestei crime. Când cineva se afla într-o asemenea situaţie şi are de gând să facă avort, pe loc să luăm o poziţie dură, dar şi sfătuitoare.
De obicei, femeia care face avort nu vede şi nu ştie ce s-a întâmplat din punct de vedere medical în trupul ei. La cea mai mică dificultate – este şi la modă – merge la medic şi face avort de parcă ar trebui să lepede un câine sau un pisoi. Să o convingem să-şi schimbe părerea, să o povăţuim, spunându-i că este cea mai mare crimă.
Desigur, amprenta unui suflet sănătos sau bolnav este întipărită pe chipul fiecărui om. Ochii celui sănătos sufleteşte sunt plini de lumină şi oglindesc o privire blândă. Din lăuntrul său izvorăşte bucuria.
Pe când privirea celui bolnav duhovniceşte este una iritată, încordată, iar ochii sunt uneori roşii. Şi comportamentul său exterior vorbeşte despre faptul că el n-are linişte şi reacţionează brusc la anumite evenimente, fiind agitat.
Când eşti rănit sufleteşte, din căderea în păcat prin neputinţă ori răutate, nu te împuţina cu duhul şi nu te tulbura, ci întoarce-te la Dumnezeu şi zi: „Iată, Doamne, ce am făcut ca om ce sunt; nu era posibil a aştepta altceva de la mine cel cu o voie atât de slabă şi neputincioasă. Nu era de aşteptat decât cădere şi prăbuşire”.
Şi aici, condamnă-te în ochii tăi de ajuns, frânge-ţi inima de mare durere pentru ceea ce ai pricinuit lui Dumnezeu, dar, fără să te tulburi, condamnă-ţi patimile rele şi mai ales acea pasiune care ţi-a produs căderea. Apoi zi: „Domnul meu, nici până acum n-aş fi putut sta, dacă nu m-ai fi sprijinit prin suprema Ta bunătate”.
Bolile provin din cauze naturale (v. Tobie 2, 9-10), din lucrarea dracilor (v. Luca13,16; I Corinteni 5, 5), din lucrarea sfinților îngeri (v. Fapte 12, 21-23) și din lucrarea lui Dumnezeu Însuși (v. Psalmul 38, 15).
Adeseori, diferitele motive și cauze se întrepătrund de așa manieră, că este greu să deosebim principalul de secundar. De pildă, boala dreptului Iov a fost condiționată de vicleniile satanei, pa care Dumnezeu, în ultimă instanță, le-a întors în bine. Cel Preaînalt l-a rușinat pe satana, iar sfântului i-a dăruit cununa munceniciei.
Ruşinea şi frica de Dumnezeu potolesc tumultul minţii; lipsa acestei ruşini şi a acestei temeri tulbură echilibrul înţelegerii, făcând-o nestatornică şi instabilă.
Mintea se află pe o temelie solidă doar dacă ea respectă poruncile Domnului şi este gata să pătimească suferinţă şi durere. Dacă ea este înrobită de către lucrurile vieţii, ea este întunecată.
Acceptând limitările unui limbaj scolastic, putem spune că în Biserică Mântuitorul Hristos tămăduieşte bolile sufleteşti şi trupeşti ale oamenilor printr-o împreună-lucrare cu ei, prin remedii naturale şi supranaturale.În remediile naturale, Dumnezeu, Creatorul şi Mântuitorul nostru, intervine pe măsură ce omul îşi rânduieşte modul de viaţă potrivit cu natura lui psihosomatică, adică eliminând condiţiile nenaturale ce-i dereglează ritmul normal de viaţă şi îi pot favoriza bolile. De exemplu, înfrânarea de la mâncare este potrivită cu firea omului, pe când lăcomia (desfrânarea) este nenaturală.
M-a întrebat un prieten zilele trecute de ce să se facă și de ce să nu se facă tuturor oamenilor minuni de către Hristos – Care este Adevărul personal -, de către Maica Domnului, de către Sfinți și alți mijlocitori și rugători. De ce un om să fie vindecat de cancer, iar altul să se opărească, să-l doară și să sufere trupește mereu…? Dorește așa ceva Ιubitorul de oameni Dumnezeu?
Mai întâi de toate, Dumnezeu nu se face sâcâietor/stânjenitor și nu este „complexat” ca noi.
În Biserica noastră, postul este obligatoriu, nu-i facultativ, fiecare trebuie să ţină post.
E adevărat că nu toţi au condiţii ca să ţină post. În viaţa mea am trăit mulţi ani în internat, dar 38 de ani la mănăstire am putut să postesc foarte bine şi am postit pentru că s-a postit în mănăstire şi a fost uşor să postesc. Am trăit de multe ori din mâncarea pe care mi-au dat-o alţii şi pe care mi-au făcut-o ei cum au gândit ei că trebuie făcută. Îmi dau seama că nu oricine poate posti, dar orice credincios, dacă vrea să ţină postul, dacă se angajează la post, poate să renunţe la o masă pe zi, poate să mănânce (dacă mănâncă de la el) mâncare de post.
“Postul este medicament. Și dacă medicamentul este de mii de ori folositor, adeseori se face inutil și chiar păgubitor datorită lipsei de experiență a celui care îl folosește. Pentru că trebuie să știm și timpul în care îl folosim și cantitatea medicamentului și natura trupului acelora care îl vor primi și anotimpul anului și dieta corespunzătoare și multe altele, dintre care , dacă omitem numai unul, acesta strică pe toate celelalte mai sus însemnate.”
Sfântul Ioan Gură de Aur (347-407), Patriarhul Constantinopolului