Fraților, vremea potrivită pentru pocăință e chiar timpul de față. Fericit cel ce n-a căzut nicicum în mrejele vrăjmașului. Dacă însă cineva a căzut, iar mai apoi a rupt plasele și a scăpat fugind de la el, atâta vreme cât e în viața de acum, pentru mine și acesta-i fericit.
Căci, viețuind încă în trup, a putut fugi de război, scăpând ca peștele din năvod. Peștele, atunci când e în apă, de-i prins și rupe mreaja, se repede către adânc și scapă. Dacă însă e tras pe uscat, nu mai poate să se ajute pe el însuși.
Așa și noi, atâta vreme cât suntem în viața aceasta, am luat de la Dumnezeu putere și tărie să ne rupem legăturile voilor dușmanului, să lepădăm povara păcatelor prin pocăință și să ne izbăvim, moștenind Împărăția cerurilor. De ne ajunge însă porunca aceea înfricoșătoare a morții, iar sufletul iese din trup și trupul e pus în mormânt, nu mai putem să ne ajutăm pe noi înșine, ca peștele scos din apă și pus bine în vas.
Frate, nu spune: „ Azi păcătuiesc și mâine mă pocăiesc” . Căci nu știi nimic sigur. Pentru ziua de mâine doar Domnul va griji.
Cuv. Efrem Sirul