Când ne spovedim cercetăm anumite îndreptare de spovedanie. Uneori întâlnim acolo scris despre păcate care nu ni se par a fi păcate. Este sau nu păcat ceea ce noi nu considerăm păcat?
Mai sunt şi exagerări în listele astea de păcate. Omul trebuie să-şi aleagă de acolo numai ceea ce ştie că i se potriveşte lui, nu să-şi asume toate câte sunt scrise în listele de păcate.
Credincioșii își dau seama că, dacă doresc să aibă o viață deosebită și să treacă mai ușor prin încercările vieții, trebuie să ceară ajutorul lui Dumnezeu, pe care îl găsesc în Biserică.
Suntem aşa, indiferenţi: „Eh, Doamne, ajuta-mă. Eh!… Dacă vrei, să mă ajuţi. Dacă nu, nu-i nimic.” Nu! Să ne socotim, după cum şi suntem, nevrednici. Că vezi ce zice Domnul: „Fiţi sfinţi, că Eu sfânt sunt.” Dar uite, noi greşim veşnic, de aceea nu putem niciodată să pretindem că suntem vrednici să ne ajute. Nu, că totdeauna calcăm voile lui Dumnezeu, vrând-nevrand. Ş-aşa că, daca cerem cu blândete, cu smerită cugetare ajutorul Domnului, într-aceaşi secunda harul Sfântului Duh ne ajută. Dumnezeu să ne fie într-ajutor.
Este evident pentru orice creştin ortodox care este conştient de ceea ce se întâmplă în jurul lui astăzi, că lumea se apropie de sfârşit. Semnele vremilor sunt atât de evidente încât s-ar putea spune că lumea se prăbuşeşte spre sfârşit.
Ca stareţi, de multe ori se poate întâmpla ca şi noi să facem câte o greşeală. Însă tu, cel care faci ascultare, nu te vei păgubi. Niciodată din ascultare nu poate ieşi ceva rău, pentru că ea este urmarea lui Hristos.
Dacă ai făcut ascultare, vei merge în Rai. Dacă nu ai făcut ascultare, nu poți să faci rugăciunea minții, nu poți să te împărtăşeşti, nu poți să slujeşti, ci eşti sortit iadului. Priveşte la Adam, la proorocul Elisei şi la Ghiezi.
Este o luptă continuă, lăuntrică, pe care creștinii o duc pentru a atinge perfecțiunea creștină. Evanghelia conține pentru noi, creștinii, un ideal extrem de înalt, spre care noi nu putem decât să tindem constant, fără a putea fi vreodată capabili să îl atingem pe deplin în viața aceasta. Așadar, ni se deschide înainte un teren vast, chiar nelimitat, pentru a putea înainta, pentru a ne îmbunătăți, pentru a dezrădăcina răul din sufletul nostru și pentru a semăna virtutea.
La nunta din Cana nu era vin de ajuns. Născătoarea de Dumnezeu a văzut oaspeţii miraţi, iar pe stăpânul casei ruşinat. Împinsă de milă şi împreună-pătimire, ea a cerut sfat sau ajutor de la Fiul său, zicând: nu mai e vin. La care Iisus i-a răspuns: ce este Mie şi ţie, femeie? Aceste cuvinte ale lui Iisus vă par o mustrare.
-Ce efecte în plan văzut și în plan nevăzut poate avea asupra credinciosului participarea sa la sfintele slujbe ale Bisericii?
„Creştinul ortodox este cel care are slăvire dreaptă, adică cel care crede drept, slăveşte şi se roagă drept, leagă credinţa de rugăciune şi de cult.
Fiind creştini ortodocşi, credem şi slăvim pe Dumnezeul Treimic şi îl iubim pe Dumnezeu Cel din Treime. Aceasta este diferenţa noastră faţă de alte credinţe care au doar un dumnezeu uniipostatic.
Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli. În cazul demonizaţilor, mult poate face postul, mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea. De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Mat. 17, 21).
Sfântul Ignatie ne învață că „omul trebuie să își interzică orice activitate care îl amorțește”. Trebuie să alocăm timpul nostru într-un așa fel, încât să fim preocupați constant cu activități sensibile, folositoare și practice. Îndeplinirea responsabilităților publice sau private, fără prea multă zarvă și agitație, nu va duce niciodată la o viață agitată, ci din contră, conduce la atenția față de sine și la vigilență.
Suferința pricinuiește la foarte mulți bătaie de cap. Nu puțini sunt cei care au considerat mântuirea ca scăpare de suferință. Trebuie înțeleasă situația că dacă sufletul se statornicește în buna trăire după poruncile Domnului, multe amărăciuni trec și vin multe bucurii. Vremea de amărăciune ține atât timp cât țin mândria și celelalte păcate.
Trebuie să avem luare-aminte şi rugăciune. Una o ajută pe cealaltă, precum o mână pe alta. Atenţia aduce rugăciune şi rugăciunea aduce luare-aminte. Rugăciunea trebuie rostită continuu, fie cu mintea, fie cu gura. Întreruperea rugăciunii şi nepăsarea se aseamănă cu omul care merge cu arma pe umăr, în timp ce duşmanul caută să-l ucidă. (…)
Pentru a omul să poată parcurge acest drum duhovnicesc suitor, iată ce îl sfătuiesc practic aceşti sfinţi părinţi ai noştri, de Dumnezeu luminaţi! Sfântul Antonie spune că omul trebuie să-şi asume răspunderea greşelilor sale înaintea lui Dumnezeu şi să îndure ispitele.
Noi pomenim, așa cum știm, pe pământ, iar sufletele plecate ne pomenesc, la rândul lor, în ceruri și rugăciunea lor săvârșită în ceruri pentru noi aduce mai mult folos sufletesc decât rugăciunea noastră săvârșită pentru ei.
„Celui ce-ţi cere, dă-i şi nu te întoarce de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine” Cuvintele acestea ne îndeamnă la un lucru social, la iubirea unora faţă de alţii şi la ceea ce este potrivit cu natura noastră. Într-adevăr, omul este un animal politic şi social, iar trăirea laolaltă, ca şi relaţiile pe care le avem unii cu alţii ne arată că dispoziţia noastră de a da pentru îndreptarea celui lipsit, trebuie să fie ceva cât se poate de necesar.
Fiecare creştin în singurătate şi în ascuns varsă din inima lui, precum fumul de tămâie, rugăciunea de mulţumire către Domnul său. Lucrând astfel, împlinim porunca lui Hristos care glăsuieşte: Iar tu, când te rogi, intră în cămara ta, şi încuind uşa ta, roagă-Te Tatălui tău celui întru ascuns şi Tatăl tău cel ce vede întru ascuns va răsplăti ţie la arătare (Matei 6, 6).