Să privim cu credință taina dumnezeieștii Întrupări și numai să slăvim, fără iscodire, pe Cel Care a binevoit să se facă astfel pentru noi.
Căci cine, încrezându-se în puterea demonstrației logice, poate spune cum a avut loc zămislirea lui Dumnezeu-Cuvântul? Cum a avut loc formarea trupului fără sămânță? Cum a avut loc naștere fără stricăciune? Cum este Maică cea care după naștere a rămas Fecioară? Cum Cel Care este mai presus de toate înainta în vârstă? Cum Cel curat se boteza? Cum Cel Care a flămânzit dădea hrană altora? Cum Cel Care ostenea dădea putere? Cum Cel Care pătimea dădea vindecări? Cum Cel Care murea dădea viață? Și ca să spun începutul și sfârșitul, Cum Dumnezeu S-a făcut om? Și ceea ce este și mai tainic, cum Cuvântul după ipostas este în trup ființial, Cel Care prin fire este ipostatic întreg în Tatăl.
Cum El Însuși este întreg Dumnezeu prin fire, și întreg S-a făcut prin fire om, netăgăduind în nici un fel nici o fire, nici pe cea dumnezeiască, prin care este Dumnezeu, nici pe a noastră prin care S-a făcut om? Aceste taine le poate cuprinde numai credința, fiind ipostasul lucrurilor mai presus de minte și de cuvânt.
(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete teologice, iconomice)