Rugăciunea lui Hristos din Grădina Ghetsimani e cea mai nobilă dintre toate rugăciunile prin tăria și puterea ei de a ispăși pentru păcatele lumii.
Adusă Dumnezeului Veșnic, Care este Tatăl, în duhul dragostei dumnezeiești, ea continuă să strălucească cu o lumină ce nu poate fi stinsă, atrăgând pe veci sufletele ce s-au asemănat cu Dumnezeu.
Nu este oare o realitate faptul că dacă am primi cu adevărat Adevărul Absolut al lui Hristos, cu dorinţa noastră înnăscută după adevăr, nu am mai putea refuza să-I urmăm Lui? Dar un instinct animalic al trupului ne spune repede că a-I urma înseamnă să fim gata pentru a fi răstigniţi din dragoste pentru El. Unde şi cum vom găsi puterea pentru un asemenea eroism? Suferinţa lui Hristos e cu neputinţă de zugrăvit. În orice caz, nimeni nu o înţelege.
Trecând de vârsta când omul pierde încrederea în tot cuvântul ce vine spre el, acesta învață, mai ales în zilele noastre că duplicitatea este la ea acasă în societate, că minciuna este o cutumă a societății, că există minciuni elegante și necesare, că uneori a ascunde adevărul poate fi chiar salvator pentru cineva, iar în mediul în care îmi desfășor activitatea remarc adesea o obișnuință a medicului sau a familiei de a ascunde gravitatea bolii acelui ce zilele îi sunt numărate, chipurile pentru a nu-l demoraliza.
Doi oameni nu pot avea niciodată acelaşi merit pentru aceeaşi faptă.
Pilda însemnată a celor zece fecioare are ca scop conştientizarea faptului că trebuie să fim mereu pregătiţi şi cu candelele aprinse (virtuţile noastre), pentru întâmpinarea Mirelui ceresc, care va veni pe neaşteptate, ca un fulger, fără de veste, fie prin moartea fiecăruia, fie la a Doua Venire.
Ne rugăm, și înlăuntrul nostru intră Dumnezeu. Odată cu răsuflarea, intră Hristos.
Săptămâna a șasea din post este plină de evenimente și de mare densitate duhovnicească. În treacăt, ea ne aduce aminte de tradiția pustnicească a primelor veacuri creștine, pomenită în viața Cuvioasei Maria Egipteanca. La sfârșitul săptămânii, pustnicii se întorceau în obște de prin pustiile în care se nevoiseră în vremea postului, pentru împărtășirea cu Sfintele Taine și împreună-prăznuirea Sfintelor Paști. „Veniți cei de prin pustii, de prin munți și de prin peșteri, adunați-vă împreună cu noi, ținând, ca să întâmpinăm pe Împăratul și Stăpânul, că vine să mântuiască sufletele noastre” (Vineri, tripesniț).
Un drum pe care se află toate
Astăzi este Sâmbăta lui Lazăr, iar pericopa evanghelică de astăzi am auzit-o încă de mici, apoi am citit-o de multe ori. Am auzit-o și astăzi. Este caracteristic acest fragment din tropar:
– În viaţa fiecăruia dintre noi există momente de tensiune foarte mari. Cum să le depăşim?
De ce ar fi important să avem grijă de modul în care trăim în fiecare zi? De ce un om credincios sau necredincios ar trebui să aibă grijă în legătură cu felul în care trăiește, obișnuințele pe care le are, modul în care gândește sau experiențele concrete din situațiile obișnuite de viață?
Cuvântul de astăzi l-aș începe de aici: în dialogul pe care îl are Domnul Hristos cu cărturarii, cu cei pregătiți în legea veche, le spune la un moment dat: “Cuvântul Meu nu încape în voi“.
Niciodată să nu rănim, să nu jignim și să nu supărăm pe nimeni. Să nu îl facem pe celălalt să se simtă în ochii noștri lipsit, micșorat, inferior, pentru că astfel îi omorâm sufletul. Acest om se va răni, se va traumatiza și nu va putea să reușească în viață. Niciodată să nu accentuăm și să nu amintim celuilalt neputința sa, păcatul său, răutatea sa, problema sa. Ci să avem numai cuvinte de bine pentru el, însă nu laude naive.
Orice patimă se stârneşte, se arată şi creşte întotdeauna mai întâi prin gând. Lupta cu patimile porneşte, aşadar, de la lupta cu gândurile. Gândurile rele sunt ispite aduse de draci (unii Părinţi numesc de aceea gândurile „duhuri”), ca şoapte ce îndeamnă la păcat, şi-n urmă, la împătimire.
Cel care nu-și dă seama că este bolnav și că zace „în patul păcatului și al morții” este „nebun”, afirmă în continuare Sfântul Simeon Noul Teolog. Prin urmare, orice creștin care nu rămâne în Biserică pentru a fi vindecat, sau care consideră că este sănătos și nu are trebuință de medic duhovnicesc, este nebun.