Iată că vin iarăşi eu, smeritul tău părinte, să-ţi ridic, prin cuvinte, râvna ta.
Înainte de cădere premerge mândria, iar înainte de har, smerenia…
Sfaturi duhovniceşti
„Invaţă-mă Tu cum să-l iubesc, dă-mi Tu din iubirea Ta!”
Din nefericire, noi îl iubim pe aproapele nostru având în minte nişte criterii omeneşti. Iubirea de aproapele este o poruncă dumnezeiască, adică noi ar trebui să ajungem în așa fel încât, indiferent cum se prezintă el în faţa ochilor noştri, indiferent cum se prezintă el în societate, noi să-l iubim aşa cum îl iubeşte Dumnezeu. Aceasta este ţinta. Dacă ne-au zis Părinţii că iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu, înseamnă că iubirea la care avem noi acces este una nelimitată. Dar noi, din păcate, ne raportăm la aproapele cu criterii pur omeneşti.
Piedică în calea dobândirii smereniei suntem noi înșine, și nu semenii noștri
Avva al nostru, vrednicul de pomenire Arhiepiscop Serafim (Sobolev) ne istorisea despre un monah căruia i s-a dat să aibă în grijă porcii mănăstirii. Și el auzise multe lucruri despre smerenie, dar tot nu știa cum să o dobândească. Și suspina neîntrerupt după ea, spunând: „Până acum aș fi ajuns sfânt, dar mă împiedică porcii!”. Iată, noi râdem de acest monah! Dar oare știți că aproape toți cugetăm ca el?
Care este deosebirea dintre a mântui și a izbăvi?
„Mântuiește-mă de toți cei ce mă prigonesc și mă izbăvește, ca nu cumva să răpească, ca un leu, sufletul meu” (Psalmul 7, 1-2)
– Care este deosebirea dintre a mântui și a izbăvi?
– De mântuire au nevoie mai ales cei slabi; de izbăvire, cei care sunt ținuți în robie. De aceea, cel care are în el însuși slăbiciunea, dar primește în sine credința, este condus la mântuire de propria sa credință.
Dumnezeu primeşte să fie ţinut cu totul în afara vieţii noastre, dar nu primeşte să fie doar o parte a vieţii noastre…
Când citim Evanghelia, iar chipul lui Hristos devine irezistibil, plin de slavă, când ne rugăm şi devenim conştienţi de măreţia, de sfinţenia lui Dumnezeu, spunem noi vreodată „nu sunt vrednic ca El să vină până la mine”? Ca să nu mai pomenesc de toate acele ocazii în care ar trebui să fim conştienţi de faptul că nu poate veni până la noi fiindcă ne-am făcut cu totul nevrednici de asta.
Cei care va rămâne credincios în clipa acediei, acela va spori duhovniceşte…
De-acum încolo vom ţine şi privegherile şi veţi participa şi dumneavoastră, atât cât vreţi şi cât puteţi. Insă trebuie să vă atenţionez asupra faptului că aici în general cea care este cea mai periculoasă este oboseala. Omul, atunci când îl ajunge oboseala din urmă, simte că vrea să le lase baltă pe toate. Spun asta pentru că am început să observ acest lucru.
„Vă aud că-Mi ziceți Tată, dar nu vă văd cinstindu-Mă în inimile voastre…”
Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri (Matei 7, 21).
Ceea ce ne face evident postul nu este abstinența față de hrană, ci fuga față de păcat
Sunt suficiente postul trupesc și semnele exterioare ale pocăinței? Nu. Nu. Trebuie să fie schimbată viața. Vreți o dovadă cu privință la aceasta? Ascultați ceea ce spune prorocul.
Care este voia Ta, Doamne?
Sunt de părere că diferitele greutăţi pe care le avem fiecare în jurul nostru nu trebuie să le percepem şi să le înfruntăm fatidic. Ne necăjim, ne tulburăm şi ne luptăm omeneşte să depăşim lucrurile, să se echilibreze atât cât se poate. Adică, în loc să cugete cine este, ce simte, de ce există, omul se străduieşte printr-un efort istovitor, cu puterile de care dispune, să depăşească, să echilibreze lucrurile şi intră într-un cerc vicios iar starea lui se înrăutăţeşte.
Numai cu rugăciune, mâncarea de post ne dă putere
Atunci când mâncăm trebuie să ne şi rugăm. Toate mâncărurile au înlăuntrul lor puterea ziditoare a lui Dumnezeu. Astfel, cu rugăciunea, apropiem materia hrănitoare şi asta ne ajută.
Sf. Paisie de la Neamţ: Scumpe suflete al meu, nu amâna sfânta pocăinţă
Adu-ți aminte, suflete al meu, despre îngrozitoarea şi înspăimîntătoarea minune a Creatorului tău, Care pentru tine s-a făcut om şi a suferit pentru mântuirea ta; îngerii Lui se înfiorează, Heruvimii se îngrozesc, Serafimii se înspăimîntă şi toate puterile cereşti îl proslăvesc neâncetat, iar tu, nefericite suflete, te leneveşti, măcar de acum înainte nu amâna, scumpe suflete al meu, sfânta pocăinţă, întristarea inimii şi ispăşirea pedepsei (epitimia) pentru păcatele tale.
Rugăciunea e una dintre cele mai puternice arme pe care am primit-o de la Dumnezeu…
Este foarte greu să îi biruim pe demoni cu inteligenţa, cu pocăinţa sau chiar cu credinţa noastră, pentru că demonul este un înger căzut. El are inteligenţă mai mare decât a noastră, putere de înţelegere mai mare decât a noastră, el vede lucrurile mai mult decât noi. In orice luptă cu demonii, dacă nu suntem foarte bine căliţi, suntem pierduţi.
Pentru ce să mai țină Dumnezeu lumea, dacă nimeni nu se mai roagă?
Preaiubiții mei,
Cuvine-se cu adevărat să fim mulțumitori Mântuitorului Hristos precum și Preacuratei Sale Maici, pentru răgazul ce-l primim în acest Post al Crăciunului.
IPS Atanasie de Limassol: Dumnezeu îi iubește pe sfinți mai mult decât pe păcătoși?
Dumnezeu extinde și revarsă dragostea Sa peste toată zidirea: și către Sfinți, și către păcătoși, și către îngeri, și către diavoli… către toți. Dumnezeu nu face nicio diferență în iubirea Lui; nu are vreo schimbare. Precum îi iubește pe Sfinți, în aceeași măsură îi iubește și pe păcătoși. Astfel, noi suntem cei care Îl iubim pe Dumnezeu — unul mai mult, altul mai puțin.
Puterea rugăciunii făcute laolaltă cu ceilalţi este foarte mare
Cel care se bucură de iubire neapărat se va folosi și din rugăciune. Și cât de bun este acest lucru reiese din următoarele: Sfântul Pavel, cel care a urcat până la al treilea cer, care a auzit cuvinte negrăite, care a depășit toate nevoile firii omenești, care nu era în primejdie să cadă în viitor, ci era cu desăvârșire păzit, a avut nevoie și de rugăciunea ucenicilor.
Cine judecă va fi judecat cu și mai mare asprime
În acea Zi a Judecății, Dumnezeu ne va judeca cu amănunțime nu numai pentru cele pe care le-am păcătuit noi înșine, ci și pentru judecățile pe care le-am făcut față de alții. Și adeseori, dacă un păcat este ușor de felul lui, îl face mai greu și de neiertat tocmai faptul că acela care l-a comis îl judecă pe altul.
Sfântul Ierarh Gură de Aur, atletul lui Hristos
Mulţi oameni au vrut să se facă sfinţi. Luptele lor pentru dobândirea curăţeniei necesare sfinţeniei au fost spectaculoase. Mai spectaculoase şi mult mai dure decât luptele din arene. Pentru dobândirea curăţeniei, atleţii lui Hristos luptau împotriva trupului lor, împotriva somnului, împotriva foamei, împotriva durerii, împotriva propriilor lor gânduri, împotriva instinctelor. Era o luptă fără milă, dusă zi şi noapte, de-a lungul unei întregi vieţi. O luptă palpitantă şi fără nici un răgaz.