Maică, omul este creator. Dumnezeu i-a dat darul să fie creator, fiindcă el, când mănâncă, nu paşte, ci face artă culinară. Una dintre măiestriile omului este aceasta: de a face mâncarea frumoasă şi bună şi aceste preparate din soia sunt frumoase şi bune, dar sunt şi mincinoase, nu? Cum sunt şi flori frumoase şi bune, dar artificiale. Sunt mincinoase, nu sunt adevărate. Citiţi ce scrie pe etichete şi luaţi aminte la cele „identic naturale”, că şi păcatul pare firesc, natural, firii căzute…
Important e ca atunci când postim să ne lepădăm de ceva ce ne place şi să fugim de îmbuibare ca să-i facem loc lui Hristos. Şi cum Îi facem loc? Rugându-ne! Postim de mâncare ca să descoperim două lucruri: că suntem flămânzi, că oricât am mânca nu ne săturam niciodată şi că suntem flămânzi. Suntem flămânzi de Dumnezeu şi trebuie să-L mâncăm pe Dumnezeu. Al doilea lucru pe care trebuie să-l descoperim este că noi nu avem viaţa în noi, că fără mâncare murim, că viaţa trebuie alimentată din afară, că nu ne putem întreţine singuri viaţa. Nici pe cea biologică, şi cu atât mai mult pe cea duhovnicească. Or, postul Bisericii ne învaţă că viaţa biologică se întreţine cu bunătăţile cele pământeşti luate cu mulţumire şi cumpătare, iar cea veşnică, „cereasca Domnului Împărăţie”, se primeşte în dar de la Cuvântul lui Dumnezeu. El, Dumnezeu Cuvântul, ne şi învaţă să ne trăim amândouă dimensiunile şi că nici una nu trebuie neglijată. Nu putem trăi numai cu pâine şi nici doar cu tot cuvântul Lui. Însuşi Domnul ne-a arătat limpede asta. N-a transformat pietrele în pâine, nu? Dar a înmulţit pâinile. De ce? Pentru că omul este coautor cu El. Omul a dăruit cele cinci pâinişoare şi Domnul a săturat cu ele cei cinci mii de oameni…
Dar cu surogate nici Dumnezeu nu ne poate sătura!
Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 49-50