Mitr. Antonie de Suroj

Deseori mândria ne împiedică să primim iertarea

A se ierta pe sine însuşi omului îi este cu neputinţă. Nimeni nu are dreptul să spună: „Am săvârşit un păcat, purtarea mea faţă de o anumită persoană a fost nedemnă, m-am întinat, dar aceasta e de domeniul trecutului şi pot acum să nu mă mai gândesc la ce a fost”. Aceasta ar însemna legitimarea stării de păcat, afirmarea dreptului de a fi nevrednic faţă de sine însuşi, faţă de Dumnezeu, faţă de aproapele şi faţă de viaţă. Din această cauză omul nu se poate ierta niciodată pe sine însuşi, nici nu are dreptul de a se ierta.

Continuare …

Ne întâlnim cu Dumnezeu atunci când El însuşi ne caută

Ne întâlnim cu Dumnezeu atunci când El însuşi ne caută. Mântuitorul a spus: „Bateţi şi vi se va deschide” (Matei 7, 7). Vom bate uneori îndelung, întrucât Hristos ştie că nu suntem pregătiţi încă pentru întâlnire, nu suntem gata să-L privim faţă către faţă pe Dumnezeul cel Viu; căci a te întâlni cu Dumnezeu înseamnă dintotdeauna să vii la judecată; este la fel cu a întâlni o frumuseţe necondiţionată, un adevăr necondiţionat, o dreptate necondiţionată. Iar în faţa acestei frumuseţi, acestei dreptăţi şi acestui adevăr – în faţa sfinţeniei dumnezeieşti –, stăm fără răspuns.

Continuare …

Apostolii au devenit neînfricaţi numai atunci când ei înşişi s-au făcut părtaşi ai vieţii veşnice

Ştim din experienţa noastră şi a altora că ne e teamă de moarte sau nutrim o incertitudine legată de ea. Mai exact, cred că mai mult ne e teamă de desfăşurarea procesului morţii, decât de actul în sine. Majoritatea oamenilor ar fi gata să accepte moartea, dacă ar putea fi siguri că ea vine ca un somn, fără să trebuiască să treacă prin starea de frică şi de nesiguranţă. Într-adevăr, este şi ceva înşelător şi ademenitor în legătură cu moartea. Cât de des auzim pe câte cineva spunând: „Cât aş fi vrut să fi fost mort”; e un fel de a spune: „Cât mi-aş dori să fiu liber de toată răspunderea faţă de mine şi faţă de Dumnezeu sau faţă de oricine altcineva! Cât aş dori să mă pot întoarce la condiţia copilăriei mele, când nu mi se cerea să fiu răspunzător şi când puteam pur şi simplu să mă joc!”.

Continuare …

Mitropolitul Antonie de Suroj: „Preotul este un om răstignit”

Preotul nu are putere, în sens lumesc. Nici una. Preotul nu are drepturi, ci are numai acel cutremurător şi minunat, cu totul dumnezeiesc, privilegiu, de a iubi până la moarte, şi încă moartea pe cruce. Unul dintre nevoitorii din Apus, întrebat fiind ce este acela un preot, a spus: „Preotul este un om răstignit”.

Continuare …

ÎPS Antonie de Suroj: Despre credinţă şi îndoială

Credinţa e adesea înţeleasă de oameni ca o capitulare a raţiunii, a inteligenţei. Cu alte cuvinte, credinţa începe în momentul în care nu mai pot gândi creativ, atunci când renunţ la orice încercare de a pricepe raţional pentru că problema e aşa de absurdă, încât singura cale de a o înfrunta e să spun “cred”. Ei bine, acesta poate fi un act de credulitate, un act de laşitate, sau un act preliminar, plin de înţelepciune, care ne învaţă să nu tragem concluzii până nu am înţeles despre ce este vorba. Dar aceasta nu e credinţă aşa cum au înţeles-o marii oameni din toate religiile şi, în mod special, aşa cum o înţelege creştinismul.

Continuare …

Mitropolitul Antonie Bloom: Trebuie să fim pregătiţi să plătim preţul

Nu cred că trăirea în pieţe este diferită cu ceva de trăirea în pustie. A fi sărac material este, într-un fel, mult mai uşor decât a fi sărac în mod lăuntric, în sensul de a nu fi legat de nimic.

Acesta este un lucru foarte greu de învăţat şi care se petrece trep­tat, de la un an la altul, înveţi cu adevărat să apreci­ezi lucrurile, să-i priveşti pe oameni şi să constaţi frumuseţea lor strălucitoare – fără a dori să te înstă­pâneşti peste aceşti oameni.

Continuare …

Trăirea vie cu Dumnezeu ne apropie și mai mult de cei dragi

Să ai per­sonal o relaţie cu moartea. Este unul din ţelurile vieţii noastre creştine: să ne obiş­nuim cu gândul la moarte, să ştim că ea există şi cum să reacţionăm în faţa ei. Apostolul Pavel spunea că-şi aşteaptă moartea, pentru că doar trecând prin moarte se va putea uni cu Hristos, din­colo de barierele trupului şi ale materiei, însă adaugă apoi: „Dar pentru voi ar fi mai bine să mai rămân printre cei vii, aşa că voi mai trăi încă…” Iată limita.

Continuare …

Mitropolitul Antonie de Suroj – Rugăciunea lui Iisus este un rezumat al Evangheliilor în ansamblul lor

Un ultim mod în care ne putem ruga ţine de utilizarea, mai mult sau mai puţin continuă, a rugăciunii rostite cu vocea, care serveşte ca un cadru sau ca un baston de-a lungul zilei şi vieţii noastre.

Mă gândesc aici la ceva care este întrebuinţat mai ales de ortodocşi. Este ceea ce noi numim „Rugăciunea lui Iisus”, o rugăciune centrată pe numele lui Iisus. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul.” Această rugăciune este folosită de călugări şi de maici, dar şi de laici.

Continuare …

Mitropolitul Antonie de Suroj – Cum să ne rugăm eficient? (II)

Poate fi Dumnezeu slujit cu indiferenţă?

Aceasta nu este atitudinea pe care o avem faţă de prietenii, părinţii sau cei pe care îi iubim. Într-adevăr, uneori sau poate întotdeauna am face orice de dragul lor; asta înseamnă oare că i-am uitat în inimile noastre şi gândurile nu se îndreaptă către ei?

Desigur nu! Se poate ca doar Dumnezeu să Se bucure de privilegiul de a fi slujit fără a primi vreodată o privire de la noi, fără ca inimile noastre să devină fierbinţi şi iubitoare la auzul numelui Său? Poate fi numai Dumnezeu slujit cu indiferenţă?

Continuare …

Mitropolitul Antonie de Suroj – Cum să ne rugăm eficient? (I)

Mult prea adesea viaţa pe care o ducem este împotriva rugăciunii pe care o oferim lui Dumnezeu şi numai atunci când reuşim să armonizăm cuvintele rugăciunii noastre cu felul de a trăi, rugăciunea noastră dobândeşte puterea, splendoarea şi eficienţa pe care le aşteptăm să se producă.

Mult prea adesea ne adresăm Domnului, sperând că va face ceea ce noi înşine ar trebui să facem în numele şi în slujba Lui.

Continuare …

Mitropolitul Antonie de Suroj – Stăpânirea timpului

În viaţa trepidantă de astăzi problema stăpânirii timpului este capitală. Nu intenţionez să încerc să vă conving ca dispuneţi de mai mult timp şi că vă puteţi ruga cu condiţia să voiţi, vreau să vorbesc cu voi despre mijloacele de a ne face timp, în sânul tensiunilor şi accelerării vieţii. Vă voi cruţa de orice descriere a felului în care ne putem crea timp: mă voi limita să subliniez că dacă am încerca să pierdem mai puţin timp, am avea mai mult. Dacă am folosi fărâmiturile de timp pierdut pentru a construi scurte momente pentru rugăciune şi reculegere, poate vom descoperi că timpul astfel recuperat este considerabil.

Continuare …

Întâlnirea cu Dumnezeu ne schimbă pentru totdeauna

Între noi şi Dumnezeu, între noi şi celelalte făpturi există bariere pentru că, mai întâi de toate, suntem speriaţi; ne temem de întâlnire, căci a te întâlni înseamnă a te întâlni pentru totdeauna; a te întâlni o dată pentru vecie.

Omul nu a învăţat până la capăt să se întâlnească nici cu Dumnezeu, nici cu sine, nici cu aproapele său. Nu ştim să ne întâlnim; între noi şi Dumnezeu, între noi şi făptură există bariere; suntem orbi, suntem surzi, suntem lipsiţi de simţuri.

Continuare …

Hristos se află în inima suferinţelor şi a tragediilor omeneşti

Aş dori să vă dau un exemplu a ceea ce înseamnă nu numai a mijloci pentru cineva, ci şi a ne afla acolo unde ne este locul. Este povestea unei tinere femei despre care nu ştim decât că se numea Natalia; ea mi-a fost relatată de cei care au fost implicaţi direct în circumstanţele date.

În anul 1919, în perioada în care Războiul Civil lovise Rusia ca un uragan, când oraşele noastre cădeau unul după altul în mâinile armatei sovietice comuniste, o tânără mamă al cărei soţ era ofiţer în Armata Albă se afla, ca într-o capcană, împreună cu cei doi copiii ai lor într-un oraş ocupat de Armata Roşie.

Continuare …

Obstacole în calea rugăciunii

Nici munca, nici tumultul, nici tentaţiile nu împiedică rugăciunea; ceea ce împiedică rugăciunea este superficialitatea vieţilor noastre. Nu putem să ne rugăm decât lăuntric, decât dacă suntem deschişi acesteui element de profunzime.

Dacă viaţa noastră este o apă de ploaie, n-are cum să fie şi o viaţă de rugăciune. Nici în facilitate nu există rugăciune. Atât timp cât viaţa este foarte uşoară şi nu prezintă nici-o problemă, nu ai de ce să cauţi un sprijin.

Continuare …

Pacea dintre Dumnezeu şi om este un drum cu două sensuri

„Trebuie să învăţăm nu doar să-l acceptăm pe aproapele nostru, ci, de asemenea, să ne acceptăm pe noi înşine; avem tendinţa să considerăm prea uşor că ceea ce ne place despre persoana noastră este sinele nostru autentic, în timp ce tot ceea ce noi şi ceilalţi găsesc că este urât în privinţa noastră este doar întâmplător.

Eu sunt sinele real, atractiv, împrejurările îmi denaturează intenţiile bune, falsificând tonalitatea celor mai bune impulsuri ale mele.

Continuare …