Să zicem că sunt țăran. Pot să-mi fac lucrarea mea țărănească în duhul celui mai îngust egoism: să mă iau de gât cu oricine îndrăznește să atenteze la proprietatea mea sau la drepturile mele, să fiu zgârcit, să mă cert cu spume la gură pentru orice palmă de fâneață, să fur de la vecini lemne, să mârâi la oricine îmi cere ajutorul într-o nevoie și așa mai departe, și atunci sunt un element de putrefacție, un element dăunător pentru societate; dar pot și să cedez în disputele pentru pământ, să evit certurile, să-i ajut pe nevoiași cu ce pot (cu munca mea, cu uneltele mele, cu alimentele mele, să le dau o parte din veniturile mele celor neajutorați și săraci, și așa mai departe), și atunci împlinesc porunca lui Dumnezeu și reprezint un element de viață, ziditor, un element folositor pentru societate.
Egoismul este întotdeauna o forță a descompunerii, a putrefacției, și lucrarea aceasta a egoismului se manifestă în orice fel de împrejurări. Degeaba se spune că societatea nu poate fi construită pe principiile evanghelice ale lepădării de sine și că cea mai bună dezlegare a problemei acesteia, care rămâne doar la nivelul dezideratului, este cea ca egoismul personal al fiecărui membru al societății să fie ținut între limitele legii, ca el să nu se ciocnească cu egoismul vecinului său, în orice caz, să-și cunoască marginile. Această opinie consideră că a defini precis și clar drepturile și îndatoririle tuturor și fiecăruia fără a prejudicia pe nimeni este tot ce trebuie pentru înflorirea societății.
Acest mod de a pune problema e radical greșit. Fără a mai pomeni faptul că a defini cu exactitate îndatoririle și drepturile, ”fără a prejudicia pe nimeni”, este un lucru absolut imposibil, principala obiecție este aceea că nici un fel de mijloace nu pot face egoismul personal să rămână între hotarele legii: el se va strădui întotdeauna să iasă dintre ele și să se extindă pe socoteala vecinului, și în cele din urmă va găsi un mijloc sau o portiță în acest scop. De ce se descompun societățile capitaliste contemporane, în pofida reglementării exacte a drepturilor și îndatoririlor? Deoarece sunt construite pe baza egoismului grosolan. Orice altă societate ce le-ar înlocui va fi supusă în mod inevitabil aceleiași legi a putrefacției, dacă va rămâne pe aceeași bază a egoismului.
Așadar, participarea noastră la lucrarea apostolească a zidirii Împărăției lui Dumnezeu trebuie să constea, mai întâi de toate, în a face fiecare lucru în numele Domnului Iisus Hristos, în duhul iubirii și jertfirii de sine evanghelice.
Pe lângă asta însă, avem sarcina de a întări prin toate mijloacele care ne stau la dispoziție legăturile dintre oameni, ajutând pe cât ne stă în putere la dezvoltarea credinței religioase, a dragostei, a prieteniei, a încrederii și luptându-ne cu fenomenele opuse acestora. Astfel, dacă eu propovăduiesc necredința, vrăjmășia, violența, dacă îi instig pe oameni unii împotriva altora, dacă clevetesc, dacă osândesc, răspândind zvonuri mincinoase despre alții, dacă semăn zânzanie și suspiciuni, prin toate astea aduc descompunere în societate și, dacă nu opresc creșterea Împărăției lui Dumnezeu (fiindcă, prin nepătrunsele legi ale lui Dumnezeu, ea crește în orice condiții), în orice caz îi fac pe mulți să nu ia parte la ea.
Sfântul Vasile al Kineşmei, Evanghelia pentru omul modern, Vol. I, Editura Sophia, pp. 99-100