În anul 1979, în timpul unei discuții de după pelerinajul de vară, Părintele Serafim Rose le-a vorbit fraților și surorilor întru Hristos despre simplitate. El întâlnise virtutea aceasta chiar înainte de a se fi convertit, în scrierile înțelepților chinezi precreștini care, prin observarea și prin contemplarea rânduielilor zidirii, au înțeles că simplitatea și smerenia sunt „calea cerului”. În Dumnezeu-Omul Iisus Hristos el aflase întrupată această „Cale” și auzise chemarea: „De nu vă veți întoarce și să fiți precum pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor” (Matei 18,3).
„Un filozof păgân din China, pe nume Lao Țî”, le spunea Părintele Serafim fraților și surorilor, „învăța că lucrurile cele mai slabe biruiesc pe cele mai puternice. Și avem un exemplu în acest sens chiar aici, în mânăstirea noastră. Stejarii care sunt foarte tari și nu se îndoaie, mereu sunt culcați la pământ, iar ramurile lor se frâng și cad; în timp ce pinii, care sunt mai supli, cad destul de rar înainte să moară.
Ceea ce înseamnă că a te îndoi este un semn de tărie. Același lucru se poate vedea și în viața omenească. Cel care crede în ceva în așa fel încât ar fi în stare să-ți taie capul dacă nu ești de acord cu el, nu face decât să-și arate slăbiciunea, fiind așa de nesigur pe sine, încât trebuie sa te convertească că să fie sigur că el însuși crede”.
Ieromonah Damaschin, Viața și lucrările Părintelui Serafim Rose, Editura Sophia, București, 2005