În Pateric se spune despre Avva Macarie că sa făcut „dumnezeu pământesc”, deoarece trecea cu vederea toate greşelile şi neregulile celorlalţi. Cum se împacă acest lucru cu necesitatea de a anatemiza pe incestuos, cum zice Sfântul Apostol Pavel în Corinteni, sau pe ereticii care sunt excluşi din Biserică?
Foarte bine se împacă! Sfântul Macarie avea în vedere nişte lucruri pe care le trăia el în pustie sau care nu aveau consecinţe în afară. De exemplu, ai văzut pe unul că a furat.

Continuare …

Părinţii filocalici aşează la loc de cinste virtutea smereniei numind-o mama virtuţilor, sau rădăcina tuturor virtuţilor. Dar oamenii de astăzi se luptă uneori din răsputeri pentru afirmarea personală în diferite domenii, într-un cuvânt, în viaţă. Vă rugăm să ne spuneţi cum se poate realiza echilibrul dintre smerenie şi afirmarea propriei personalităţi?

Continuare …

– Pãrinte Teofil, în zilele noastre mai mult ca niciodatã, omul este prins de grijile vieţii, de serviciu, familie, probleme şi multe altele. Existã însã şi griji mântuitoare?
– Da, existã griji mântuitoare. „Toatã grija cea lumeascã de la noi s-o lepãdãm”, se spune la slujbã, la Sfânta Liturghie. Deci, grijile lumeşti trebuie astupate cumva cu încrederea în Dumnezeu şi în bunãtatea Lui, fãcându-ne datoria, pentru cã dacã nu-ţi faci datoria, grijile se înmulţesc şi îngrijorarea creşte. Dar existã şi o grijã pentru a deveni bun, o grijã pentru împlinirea voii lui Dumnezeu, grijă de a trãi corect, grijă de a face ceea ce eşti dator sã faci. Existã şi griji mântuitoare, griji care te ridicã, te angajeazã în viaţă sfântã, grijă de a-ţi împlini datoriile pe care le ai prin situaţia în care te găseşti.

Continuare …

Trezvia este o stare sufletească comparată cu starea pe care o are omul când nu doarme, starea de priveghere. Cuvântul trezvie îl găsim în special în volumul IV al Filocaliei şi se referă la starea omului care nu doarme. Este altceva decât somnul; este priveghere, luare aminte, aşa cum cel treaz ştie ce se întâmplă cu sine şi în jurul lui. Trezvia are darul de a pune în evidenţă în special gândurile, inclinările. Este o supraveghere de noi înşine, este starea în care putem să acţionăm asupra întregii noastre vieţi ulterioare.

Continuare …

Am şi eu un cuvânt care zic că e bine să-l ţină minte şi alţii: întâi e datoria şi apoi vine bucuria. Deci întâi ne facem datoria şi după datorie vine bucuria!

Continuare …

La mănăstire vin de multe ori credincioşi care ar vrea să le spunem viitorul. Bineînţeles că nu li-l spunem pentru că nu putem să ne spunem nici viitorul nostru.
N-avem cum să li-l spunem. Este totuşi o practică prin unele locuri ca, pentru a cunoaşte viitorul cuiva să deschizi o carte. Sau să-şi deschidă el o carte, cartea pe care i-o prezintă cel care urmează să o interpreteze. O fac şi unii treaba asta şi omul îşi deschide cartea şi după aceea, desigur, el nu citeşte nimic de acolo, ci cartea este doar un pretext şi-i spune anumite lucruri care privesc trecutul, în înţeles de influenţe negative.

Continuare …

Să ştiţi că Evangheliile sunt cărţi ocazionale. Nu sunt cărţi scrise ca să rămână posterităţii. Sunt un fel de scrisori, un fel de revărsări de suflet pentru anumite trebuinţe ale oamenilor care doreau să ştie ceva despre Domnul Hristos şi atunci, Sfinţii Evanghelişti au scris cărţile ca nişte cărţi ocazionale. Singura carte a Noului Testament care e scrisă ca un fel de studiu e Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel.

Continuare …

     Domnul nostru Iisus Hristos spune că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac în împărăţia lui Dumnezeu. Sunt mai multe pilde în Sfânta Evanghelie în care împărăţia lui Dumnezeu este asemănată cu o masă, cu un ospăţ, cu o nuntă, cu un ospăţ de nuntă. Se spune că la ospăţul acela sunt primiţi toţi cei care răspund invitaţiei şi care au haine de nuntă. Împărăţia lui Dumnezeu însă nu începe cu lumea cealaltă, nu începe cu moartea, ci împărăţia lui Dumnezeu începe cu viaţa în care trăim acum.

Continuare …