Pr. Teofil Părăian

Taina Învierii

Când eram tânăr, şi mai ales când eram student la Teologie mi-am propus să cercetez ce e scris în Evanghelii despre Învierea Domnului Hristos şi să citesc în Faptele apostolilor ceea ce au scris Sfinţii Apostoli despre Învierea Domnului Hristos şi până la urmă mi-am dat seama că totuşi nu e convingător. Adică noi avem informaţie, dar convingeri nu putem avea pe baza celor citite. Şi de fapt cred că nimenea nu a avut încredinţarea despre Învierea Domnului Hristos pe baza celor citite din Evanghelie. De ce? Pentru că Învierea fiind mai presus de ceea ce poate aştepta cineva, nu ajunge nimenea să se încredinţeze despre Înviere din informaţie. Nici din informaţia Evangheliei, nici din informaţia prin cuvânt, prin predică, ci ajunge să se încredinţeze prin ceea ce s-au încredinţat cei care au ajuns să-şi spună “Hristos a Înviat”, nu ca formulă, ci ca realitate, ca mărturisire de credinţă, şi aceia, de la început, au ajuns prin puterea lui Dumnezeu. Să ştiţi că numai Dumnezeu ne poate încredinţa despre lucrurile dumnezeieşti.

Continuare …

Să tacă tot trupul omenesc

“Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur şi nimic pământesc în sine să nu gândească”. Este un îndemn al Bisericii noastre, o atragere a luării aminte: “Să tacă tot trupul omenesc”. De ce să tacă? Pentru că dacă ar vorbi, n-ar putea să spună ceea ce ar trebui. Mai bine să stea cu frică şi cu cutremur, în tăcere, pentru că viaţa nu se manifestă numai în cuvânt, ci şi în gând. Toate aspectele vieţii îşi au temelia în gând. După versetul “Să tacă tot trupul omenesc, să stea cu frică şi cu cutremur” se adaugă: “şi nimic pământesc în sine să nu gândească”. Cu alte cuvinte, dacă putem avea gânduri ceresti, să gândim cu gânduri cereşti şi nimic pământesc să nu gândim. Răstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, moartea Lui pe Cruce, înmormântarea Lui, aşezarea în Mormânt, faptul că a petrecut în mormânt timp de trei zile, sunt lucruri mai presus de gândul omului şi nu le putem înţelege cu mintea omenească.

Continuare …

Pr. Teofil Părăian: Toată viaţa noastră trebuie să fie o rugăciune

Cea mai la îndemană nevoinţă a călugărului şi a mireanului deopotrivă, este rugăciunea de toată vremea şi privegherea.

Nu trebuie să se silească nimeni să facă performanţe de priveghere. Priveghere să faci în înţelesul de a nu fi împresurat de gânduri rele, să ai întotdeauna o trezvie, să fii întotdeauna treaz când trebuie să faci ceva.

Continuare …

Să avem bucurii din credinţa în Dumnezeu

Totdeauna mi-a plăcut să mă ştiu, să mă prezint, să mă simt, să mă angajez spre bucuria altora. Vreau să fiu lucrător de bucurie.

Până de curând, dacă m-ar fi întrebat cineva care este cea mai mare bucurie a vieţii mele, n-aş fi putut răspunde la această întrebare. Şi e firesc să fie aşa, devreme ce viaţa mea a fost urzită pe bucurii şi întreţesută cu bucurii. Viaţa mea, în principal, a fost un şir de bucurii. Am avut bucurii din credinţa în Dumnezeu şi din tot ce ţine de practicarea credinţei.

Continuare …

Prin credinţă, omul ajunge să scape de păcat

Păcatul nu este firesc pentru om, deşi noi aproape că am putea crede că ţine de firea omului să fie păcătos, pentru că ne-am trezit în lumea aceasta cu înclinări păcătoase (patimi), considerăm că păcatul face parte din firea noastră. Dar, de fapt, nu e aşa, ci păcatul este ceva adăugat. Firea omului, aşa cum a vrut-o Dumnezeu, este nepăcătoasă, este în afară de păcat.

Continuare …

Munca e rugăciunea mâinilor

Am găsit undeva o expresie care mi-a plăcut foarte mult, într-o carte de predici a Părintelui Episcop Vasile Coman de la Oradea, Dumnezeu să-l odihnească. El zicea că: „Munca e rugăciunea mâinilor”. E foarte, foarte frumos: „munca este rugăciunea mâinilor”.

Sfântul Antonie cel Mare a primit îndrumarea aceasta: să împletească rugăciunea cu munca. Nu i s-a spus câtă rugăciune să facă, nu i s-a spus câtă muncă să presteze, dar i s-a spus să nu se bazeze numai pe rugăciune şi să nu se bazeze numai pe muncă, ci să împletească munca cu rugăciunea.

Continuare …

Numai atunci te pocăieşti, când părăseşti păcatul

Cum se schimbă viaţa noastră după fiecare spovedanie? Şi care este pocăinţa noastră personală, de toată vremea?

Din cuvintele Domnului Hristos înţelegem că cine nu se pocăieşte cu adevărat, nu are ce căuta în Împărăţia lui Dumnezeu, căci acolo nu poate intra nimic din ce este necurat. Ca să putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu, chiar şi aceasta de pe pământ, la Sfânta Liturghie, trebuie o anumită învrednicire.

Continuare …

Gândul rău nu se înlătură decât cu un gând bun

Cum să ne întărim în războiul nevăzut, împotriva gândurilor vrăjmaşe?

Cea mai bună metodă de adunare a gândurilor este să ai un gând principal, în faţa căruia să cunoşti gândurile care vin, să le înlături pe cele rele şi să le încurajezi pe cele bune, iar metoda cea mai la îndemână este rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, pe care o spunem ca să avem o statornicire în gânduri bune.

Continuare …

În viaţa duhovnicească e bine să avem anumite principii şi repere?

– Da, neapărat. Pentru că altfel duci o viaţă cumva în gol şi n-ai posibilitatea să te dirijezi, n-ai posibilitatea să te orientezi.

E bine să ai câteva principii la care să ţii şi pe care să le urmezi şi câteva repere pentru verificare. Dacă n-ai nici un reper, atunci te poţi crede bun înainte de a fi bun, te poţi crede credincios fără să fii credincios, te poţi crede înţelept fără să fii înţelept, poţi să ai păreri despre tine care nu consună cu realitatea.

Continuare …

Cuvânt la pomenirea Sfintei Maria Magdalena

Iubiţi credincioşi, astăzi nu o să vorbesc ceva din cele ale credinţei noastre, ci aş vrea să fac nişte aprecieri în legătură cu sfînta pe care o pomenim astăzi, Sfînta Maria Magdalena, cea întocmai cu apostolii, cea dintîi care l-a văzut pe Domnul Hristos înviat, după mărturia Sfîntului Evanghelist Marcu (Marcu 16, 9). Sfîntul Evanghelist Marcu spune că dacă a înviat Hristos în ziua cea dintîi a săptămînii, S-a arătat întîi Mariei Magdalenei din care scosese cîndva şapte draci. Şi în Evanghelia care s-a citit la Sf. Liturghie astăzi, s-a spus acelaşi lucru, că după Domnul Hristos mergeau şi nişte femei, între care una, Maria Magdalena, pe care Domnul Hristos a mîntuit-o de boli şi din care a scos şapte draci (Luca 8, 2).

Continuare …

Predica la Duminica a VII-a după Rusalii – Vindecarea a doi orbi și a unui mut în Capernaum

Vederea lui Dumnezeu: De la cunoscători la martori ai Domnului Hristos

Când Domnul Hristos S-a înălțat la ceruri a spus și ultimele Sale cuvinte aici pe pământ, pe care le găsim în Faptele Apostolilor, în istorisirea despre înălțarea la cer a Domnului Iisus Hristos.

Cuvintele au fost spuse de Domnul Hristos ucenicilor: „ și-mi veți fi Mie martori în Ierusalim și-n toată Iudeea și-n Samaria, și pân’ la marginea pământului” (F. Ap. 1, 8). Acestea am putea spune că sunt cuvintele testament spuse de Domnul Hristos aici pe pământ.

Continuare …

Părintele Teofil Părăian – Despre suferinţă

Părintele Teofil Părăian despre suferinţă, Sfaturi duhovniceşti, Universul Credinţei, TVR

Realizator Anna de Hillerin.

Părintele Teofil Părăian a fost duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus (judeţul Braşov), şi unul din marii părinţi duhovniceşti ortodocşi ai României. A rămas în conștiința celor care l-au cunoscut ca „Părintele bucuriei”.

Continuare …

Părintele Teofil Părăian – Revărsare de Lumină

Părintele Teofil Părăian a fost un om al bucuriei, duhovnic odihnitor de oameni, cu zâmbetul neîncetat pe chip. Nevazator cu ochii trupești, se comporta la Sfânta Liturghie fără ajutor, asemeni unui om care nu este lipsit de vedere. Atunci când a fost întrebat „dacă nădăjduiește, cu ajutorul lui Dumnezeu, să vadă ceva în lumea cealaltă”, a răspuns: „Dacă Dumnezeu va zice către mine: „Să știi că eu și-n veșnicie pe tine tot așa te las!”, n-aș putea zice altceva, decât: „Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!”. Ar fi posibil să rostească aceste cuvinte? Da, de vom ține seama ca ori de câte ori s-a vorbit despre orbirea sa trupească, a spus: „și voi zice până la sfârșitul vieții mele și-n veșnicie, că așa a binevoit Dumnezeu”.

Continuare …

Părintele Teofil Părăian: Mănăstirea nu trebuie gândită nici de cei care trăiesc în ea, nici de cei care vin la mănăstire ca o prelungire a pământului…

““Mănăstirea nu trebuie gândită nici de cei care trăiesc în ea, nici de cei care vin la mănăstire ca o prelungire a pământului.

Dacă este prelungire a pământului, n-are rost să existe. Pământul e destul. Părinţii cei duhovniceşti de odinioară, care au făcut mănăstiri în pustie, de exemplu Sfântul Pahomie, au înconjurat mănăstirea cu zid. De ce? Să se ştie până unde ţine lumea – şi de unde începe mănăstirea. Este un lucru extraordinar! Să ştii că dacă eşti în mănăstire nu mai eşti în lumea largă, ci eşti într-un loc anume al lui Dumnezeu. Lumea cealaltă este în afară de mănăstire.

Continuare …

Noi, cei care o lăudăm pe Maica Domnului, avem un privilegiu

Noi, cei care o lăudăm pe Maica Domnului, avem un privilegiu. Ce privilegiu? Privilegiul de a fi miluiţi de Dumnezeu, de Domnul nostru Iisus Hristos, dându-ne pacea Sa, nouă.

De ce? Pentru că o lăudăm pe Maica Domnului. Şi de ce o lăudăm pe Maica Domnului? Ne învaţă Biserica noastră să o lăudăm. De ce ne învaţă să o lăudăm? Pentru că „s-au spăimântat toate de dumnezeiască mărirea ta”, zicem noi vorbind cu Maica Domnului.

Continuare …