“Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur şi nimic pământesc în sine să nu gândească”. Este un îndemn al Bisericii noastre, o atragere a luării aminte: “Să tacă tot trupul omenesc”. De ce să tacă? Pentru că dacă ar vorbi, n-ar putea să spună ceea ce ar trebui. Mai bine să stea cu frică şi cu cutremur, în tăcere, pentru că viaţa nu se manifestă numai în cuvânt, ci şi în gând. Toate aspectele vieţii îşi au temelia în gând. După versetul “Să tacă tot trupul omenesc, să stea cu frică şi cu cutremur” se adaugă: “şi nimic pământesc în sine să nu gândească”. Cu alte cuvinte, dacă putem avea gânduri ceresti, să gândim cu gânduri cereşti şi nimic pământesc să nu gândim. Răstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, moartea Lui pe Cruce, înmormântarea Lui, aşezarea în Mormânt, faptul că a petrecut în mormânt timp de trei zile, sunt lucruri mai presus de gândul omului şi nu le putem înţelege cu mintea omenească.
Poate că vă aduceti aminte că odată, când Domnul Hristos i-a întrebat pe ucenicii Săi “Voi cine ziceţi că sunt Eu?”, Sfântul Apostol Petru a zis “Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”, iar Mântuitorul l-a fericit, zicând: “Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri” (Matei 16, 15-16). Cu alte cuvinte, gândurile pe care le-a exprimat erau gânduri cereşti, descoperite de Tatăl. Firea omenească nu poate să înţeleagă aşa ceva şi nu poate să afirme aşa ceva. Dacă le ştii, dacă le crezi, dacă le spui, atunci înseamnă că acestea le ştii de la Tatăl Cel din ceruri. N-au trecut însă decât câteva clipe până când Sfântul Apostol Petru să aibă gânduri pământesti. După ce Domnul Hristos a spus că El va fi răstignit, că va muri pe cruce şi apoi va învia, Sfântul Apostol Petru L-a chemat pe Domnul Hristos deoparte si L-a dojenit: “Fie-Ţi milă de Tine, să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta” (Matei 16, 22). Domnul Hristos l-a înfruntat cu hotărâre şi i-a zis: “Nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor”. Deci, nu te-ai ridicat decât pentru o clipă la gândurile ceresti, iar gândurile obişnuite ale tale sunt gândurile omului, gândurile firii, gândurile trupului. Sunt gânduri care nu pot trece de suferinţa trupească. Or, Eu am venit Să Mă jertfesc, am venit să sufăr. Aşa-i voia Tatălui, aşa-i voia Mea, aşa trebuie să fie! Pentru că nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor, nu mă iau după gândurile tale, căci “sminteală-Mi eşti”.
Niciodată prigonitorii creştinilor n-au înţeles că Dumnezeu Se răstigneşte, chiar dacă Se răstigneşte în fire omenească. Niciodată n-au înţeles valoarea Jertfei Mântuitorului. Ei i-au batjocorit pe creştini pentru credinţa lor în Dumnezeu Unul, Care S-a răstignit, Care a murit. N-au înţeles cum “cu moartea pre moarte a călcat”, n-au înţeles că putea să nu Se răstignească Cel ce S-a răstignit, că putea să cheme “mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri” (Matei 26, 53) să stea împotriva Pătimirilor. Dacă totuşi a pătimit, a pătimit pentru că a vrut să pătimească, pentru că a fost nevoie de Pătimirea Lui. Oamenii şi-au făcut probleme nu numai în faţa acestor lucruri, pe care, dacă le înţelegi cu gândurile descoperite de Dumnezeu, sunt mari şi minunate, iar dacă le înţelegi cu gândurile omului, sunt lucruri care nu-ţi impun nici un respect, care Îl scad şi pe Acela care este mare şi în Moartea si în Pătimirea Sa. Gândiţi-vă la faptul că atunci când Domnul Hristos le spunea ascultătorilor Săi că pentru a se mântui ei trebuie să mănânce trupul Său şi să bea sângele Său şi să mănânce pâinea care s-a pogorât din cer, ei se întrebau: “Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?” (Ioan 6, 52) sau “Cum zice că S-a pogorât din cer când noi ştim pe tatăl Său şi pe mama Sa?” (cf. Ioan 6, 42).
Aici este diferenţa dintre gândurile omului şi gândurile Domnului. Gândurile Domnului – că pentru mântuire trebuie să primim şi ajutorul Lui prin Sfântă Împărtăşire – şi gândurile omului, care gândeşte după logica omenească. Să luăm aminte că Domnul Hristos n-a dat nici o explicaţie. De ce? Pentru că la măsurile omului nu pot fi înţelese lucrurile Domnului. “Vrei să înţelegi ceva din măreţiile lui Dumnezeu? Bate la porţile Scripturii cu mâinile virtuţii!” Va veni o vreme când vei înţelege ceva din ceea ce nu poţi înţelege încă. Explică unui copil, de pildă, lucruri pe care le înţelege numai omul mare. Degeaba i le spui. Arată-i opere de artă, arată-i tot ce poate avea omenirea mai înalt şi mai frumos şi n-o să te înţeleagă. De ce? Pentru că nu e la măsurile înţelegerii. Tot aşa şi noi. Cine nu înţelege, să ştie că nu a ajuns la măsurile înţelegerii. Trebuie să le primim pe toate prin credinţă, să ne plecăm cu mintea, să ştim că Taina nu suferă ispitire, să ne lăsăm conduşi de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, de Biserica noastră. Dacă va vrea Dumnezeu să înţelegem mai mult cândva, vom înţelege, iar dacă nu, nu. Cât ştim e destul dacă ştim să ne plecăm cu mintea. Primim măreţiile lui Dumnezeu în trupurile noastre omeneşti, în gândurile noastre pământeşti, luminate totuşi de gânduri cereşti. “Să tacă tot trupul pământesc” şi nimic să nu vorbească, să stea cu frică şi cu cutremur, să fie respectuos faţă de lucrurile lui Dumnezeu. Să fie respectuos faţă de tainele lui Dumnezeu şi “nimic pământesc întru sine să nu gândească”… De ce toate acestea? De ce tăcere? Pentru că vrea să nu mai gândim nimic cu gândurile noastre în faţa unor astfel de măreţii.
Sursa:www.parinteleteofil.wordpress.com, Cuvânt rostit de Părintele Teofil la Mănăstirea Brâncoveanu, 13 aprilie 1996,