M-a impresionat faptul că un fost deţinut politic, când a început să vorbească într-o adunare festivă, înainte de toate, a zis cu glas tare: „Doamne ajută-mă să nu greşesc”. Greşim noi înşine, şi greşesc şi alţii, în ceea ce ne priveşte pe noi. Lucrul de căpetenie este să ni se facă „ocara, ca cinstea; lipsa, ca îndestularea; paguba, ca şi câştigul şi străinii, ca rudele după trup”. Dacă ajungem la măsura aceasta, am ajuns la nepătimire şi suntem fericiţi.
Mântuirea se face prin Dumnezeu. Noi degeaba vrem să facem nişte lucruri extraordinare. Ceea ce trebuie să facem noi este să ne lăsăm în mâinile lui Dumnezeu şi apoi lucrează Dumnezeu ca un Sfânt, cum ştie cu fiecare dintre noi, şi dacă vrea Dumnezeu să ne afirme, ne afirmă, şi dacă nu vrea Dumnezeu să ne afirme, degeaba vrem să ne afirmăm noi.
Părintele Arsenie Boca spunea că este o legătură foarte strânsă între felul cum îţi trăieşti viaţa şi felul cum gândeşti şi a atras atenţia că totul atârnă de cârmuirea pe care o ai prin minte şi că lucrul cel mai important este să-ţi câştigi o minte luminată cu dar de la Dumnezeu. Spunea Părintele Teofil că atunci când a fost prin Moldova şi s-a spovedit la Părintele Cleopa primul lucru pe care l-a întrebat a fost: „Cum stai cu paza minţii”, adică cum îşi rânduieşte lucrurile dinlăuntru care apoi se manifestă în afară.
În Pateric se spune că la avva Pimen s-a dus un frate și a zis: „Ce să fac, părinte, că-mi vin tot felul de gânduri rele în minte?”.
Vă rog să reţineţi lucrul acesta! Sunt atâţia oameni care, fără să fie curaţi sufleteşte, vorbesc despre Domnul Hristos, aşa, ca o chestiune de profesiune, ca să le spună oamenilor nişte lucruri care ar putea fi interesante şi prin care se pot afirma ei înşişi ‒ ei, cei care vorbesc. Or, în Biserică nu e aşa!
Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-Şi aducă aminte de tine. Deci, când îţi aduci aminte de Dumnezeu, ce să faci? Înmulţeşte rugăciunea! De ce? Ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-Și aducă aminte de tine. E un cuvânt pe care l-am găsit în Filocalie; de când l-am citit pentru prima dată, mi s-a implantat în minte şi-am rămas cu el şi îl duc mai departe şi îl spun şi altora.
M-am spovedit în viaţa mea de până acum la mai mulţi duhovnici. Majoritatea dintre duhovnicii mei s-au mulţumit doar să asculte spovedania făcută de mine şi să-mi dea îndrumări generale. Câţiva însă m-au folosit în chip real.
Un duhovnic, care mi s-a impus prin seriozitatea cu care punea problemele şi pe care l-am întâlnit încă în vremea când eram elev la liceu, a fost Părintele Justinian Dalea, pe atunci, duhovnicul mănăstirii de maici Timişeni, din Banat.
Noi ne bucurăm foarte mult când ne gândim la Maica Domnului, şi nu numai în ziua de pomenire a Adormirii ei sau în alte zile de pomenire a ei, ci de fiecare dată când avem un gând către Maica Domnului. De ce? Pentru că de ea se bucură toată făptură, toţi credincioşii şi toţi îngerii: „De tine se bucură, ceea ceești plină de har, toată făptura, soborul îngeresc și neamulomenesc. Ceea ce eşti biserică sfinţită şi rai cuvântător”.
Să-l aduci în tine. Să nu-l laşi lângă tine. Să nu-l laşi departe de tine. Să-l îmbrăţişezi. Să-l transferi din afară înlăuntru.
Să-l aduci în suflet. Să poţi zice: Te port în mine, te port în suflet, te port în visuri, te port în braţe. Şi dacă nu spui lucrul acesta şi dacă nu poţi spune lucrul acesta, să ştii că nu iubeşti.
Cuvântul mântuire, în general, se foloseşte în cadrul credinţei religioase, în cadrul religiei, în cadrul creştinismului. Altfel nu se întrebuinţează cuvântul mântuire sau Mântuitor. Cuvintele acestea: Mântuitor, mântuire se folosesc în legătură cu eliberarea de păcat, deci se face o legătură între om şi Dumnezeu, păcatul fiind călcarea Legii lui Dumnezeu cu deplină voinţă şi ştiinţă.
— E bine să ne aducem aminte de Dumnezeu în toată vremea, dar ca să ne aducem aminte de Dumnezeu în toată vremea trebuie să avem şi un program care să ne pună în faţa lui Dumnezeu: un program de rugăciune de dimineaţă, să începem ziua cu Dumnezeu, un program de rugăciune de seară, ca să mulţumim lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut.
Aveam un cunoscut în tinereţea mea care ştia multe despre ale credinţei şi soacra lui zicea: „Ştie, dar nu crede”. Adică nu-i destul să ştii. Ca să crezi, trebuie să realizezi o stare sufletească, care, deşi porneşte de la informaţie, nu e numai informaţie. Părintele Arsenie Boca zicea că: „Cea mai lungă cale e calea care duce de la urechi la inimă”, adică de la informaţie la convingere. Când eşti numai informat e prea puţin. Când eşti convins, e cât trebuie. Credinţa înseamnă convingere.
Slujbele Sfintei noastre Biserici sunt lucrul cel mai important, sunt ceea ce ne reprezintă pe noi ca dreptmăritori creştini, ca creştini ortodocşi. Sfintele slujbe sunt mijlocul de angajare a credincioşilor în faţa lui Dumnezeu, sunt un mijloc prin care Dumnezeu ni se face cunoscut şi un mijloc prin care noi luăm act despre Dumnezeu.
Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-Şi aducă aminte de tine. Deci, când îţi aduci aminte de Dumnezeu, ce să faci? Înmulţeşte rugăciunea! De ce? Ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-Și aducă aminte de tine. E un cuvânt pe care l-am găsit în Filocalie; de când l-am citit pentru prima dată, mi s-a implantat în minte şi-am rămas cu el şi îl duc mai departe şi îl spun şi altora.
Cine ar putea să citească din Psaltire mai mult? Două categorii de oameni: pensionarii şi şomerii, şi nici unii nici alţii nu citesc, mai ales din pensionari, deşi vreme au.
De ce trebuie să citim rugăciunile? Nu ar trebui să vorbim cu Dumnezeu cu gândurile noastre aşa cum sunt ele?
Prin aceea că nu ne interesează, că ne interesează altceva, că atunci când ne rugăm ne vin în minte tot felul de lucruri străine de rugăciune. De fapt, e o lucrare a minţii aceasta că poţi să faci mai multe lucruri deodată, că nu eşti absorbit de cuvintele rugăciunii, că poţi să te mai gândeşti şi la altceva. Gândiţi-vă, de pildă, la un şofer care conduce o maşină, dacă ar fi atât de concentrat la:
Cuviosul Pimen spune că pocăinţa este părăsirea păcatului. Sfântul Ioan Gură de Aur crede şi el că pocăinţa este topirea păcatului. Sfântul Vasile cel Mare spune că se pocăieşte cel care împlineşte cuvântul psalmistului: „Nedreptatea o urăsc şi o dispreţuiesc, iar legea Ta o iubesc”. Iată trei răspunsuri la această întrebare.