Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-Şi aducă aminte de tine. Deci, când îţi aduci aminte de Dumnezeu, ce să faci? Înmulţeşte rugăciunea! De ce? Ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-Și aducă aminte de tine. E un cuvânt pe care l-am găsit în Filocalie; de când l-am citit pentru prima dată, mi s-a implantat în minte şi-am rămas cu el şi îl duc mai departe şi îl spun şi altora.
Deci să înmulţim rugăciunea, dar s-o înmulţim nu aşa, citind numai ca să ne găsim treaba: că am citit o Psaltire întreagă, că am citit cincisprezece acatiste sau patruzeci de paraclise. Citiţi cât puteţi, faceţi-vă o rânduială de fiecare zi, găsiţi vreme şi pentru Dumnezeu, nu numai pentru lumea asta, nu numai pentru televizor, nu numai pentru altceva. Găsiţi vreme pentru Dumnezeu, căutaţi vreme pentru Dumnezeu, căutaţi prilejuri de întâlnire cu Dumnezeu, căutaţi prilejuri de vorbire cu Dumnezeu. Spuneţi-I lui Dumnezeu nu numai lucrurile acestea pământeşti, nu-I spuneţi numai: „Doamne, îmi lipseşte asta şi-mi lipseşte ailaltă”. Spuneţi-I lui Dumnezeu: „Vreau să mă mântuiesc; vreau să Te am în sufletul meu; vreau să te am Păstorul meu”.
Să folosim toate prilejurile de a primi binecuvântările lui Dumnezeu de la sfintele slujbe, să folosim prilejurile de a fi la sfintele slujbe, în „cerul cel de pe pământ”; căci biserica e şi cerul cel de pe pământ, şi tinda Raiului, şi casa lui Dumnezeu, şi poarta cerului, şi locul împlinitor, şi locul fericirii. Să trăim lucrurile acestea pentru slava lui Dumnezeu, nu pentru ca să ne ştie oamenii că suntem noi cine-știe-cine, că am făcut noi cine-ştie-ce. Dumnezeu ştie cine suntem, Dumnezeu ştie ce suntem, dar să căutăm să trăim o viaţă pentru mărirea lui Dumnezeu.
Arhimandritul Teofil Părăian, Disciplina interioară prin rugăciunea de toată vremea, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, p. 50