Sfânta Liturghie n-are asemănare în lumea aceasta. E ceva unic. Şi atunci zice Domnul Hristos: „Cel ce Mă mărturiseşte pe Mine înaintea oamenilor şi Eu îl voi mărturisi pe el înaintea Tatălui din ceruri, iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu mă voi lepăda de el înaintea Tatălui celui din ceruri”.
Că „omul trebuie să se retragă în cetatea dreptei socoteli” e scris în Scrierea despre Botez a Sfântului Marcu Ascetul și, tot acolo, că acolo mintea ca preot trebuie să slujească pe masa sfântului altar, care este inima. Inima e masa sfântului altar în om, mintea e preotul care slujește la masa inimii, iar aceasta se realizează atunci când omul a intrat în cetatea dreptei socoteli, când a ajuns la un echilibru, când a ajuns la o stare sufletească care favorizează prezența lui Dumnezeu și, mai ales, simțirea prezenței lui Dumnezeu. Că nu-i destul să știi că Îl porți pe Hristos în inimă, dacă nu-L și simți.
Orice credincios, într-un fel, vine şi îşi creează un raport de fiu sau de fiică față de cel care îl/ o spovedeşte. Practic însă, nu poţi să urmăreşti pe fiecare, sunt atâţia oameni care-ţi vin în faţă şi nu poţi să zici: „Îl ştiu şi pe acela că l-am spovedit, e fiul meu; o ştiu şi pe aceea, că am spovedit-o”. Nu se poate pune problema aşa.
Însă, se poate pune în sensul că noi trebuie să avem faţă de cei care se spovedesc bunătatea pe care trebuie să o aibă un tată faţă de fiul lui.
Sfântul Ioan Casian spune despre iubirea de arginți (arghirofilia) că este o patimă care nu are o temelie în firea omenească, în vreun instinct al ei, ci este ceva în afara firii. Totuși, poate că până la urmă, iubirea de avere își are puterea în instinctul de conservare, pentru că mulți dintre oameni caută să aibă avere nu numai pentru a-și înmulți plăcerile sau mărirea lumească, ci dintr-un instinct de conservare, ca să aibă, cum am zice, „bani albi la zile negre”.
S-a făcut aşa o atmosferă, să zicem aşa, de neluare aminte la Sfintele Taine. Sunt credincioşi care se împărtăşesc o singură dată pe an. Eu să ştiţi că n-am încredere în spovedania celor ce se spovedesc o singură dată pe an şi în împărtăşirea celor ce se împărtăşesc o singură dată pe an. N-am încredere, pentru că nu-mi pot închipui că cineva care preţuieşte Cinstitele Daruri se poate reţine de la împărtăşire atâta vreme.
Înțelesul pocăinței este acesta: schimbarea minții omului, metanoia. A te pocăi înseamnă a trăi după minte; bineînțeles, după o minte îmbunătățită. Sfântul Marcu Ascetul spune și el: „Să nu asculți de inima ta câtă vreme n-ai scos din ea patimile, pentru că cele ce le are înlăuntru, pe acelea ți le pune înainte”. Metanoia înseamnă să trăim după o minte superioară, adică să fim raționali, cum ar zice Sfântul Antonie cel Mare.
Sfântul Marcu Ascetul atrage atenția că, dat fiind faptul că Dumnezeu ne-a dat puterile de a face bine, orice bine pe care îl facem, suntem datori cu el, nu avem niciodată un plus.
Ortodox gândind, noi nu avem niciodată un plus pe care îl dăm, pe care îl putem transfera la alții.
Un preot zicea că s-ar bucura să aibă o casă de sticlă, să vadă toată lumea ce face el. Un cuvânt îndrăzneț, un cuvânt frumos. Da, să te poți prezenta oriunde și oricând cu ceea ce ești, cu interiorul tău și cu exteriorul tău, pentru că viața din exterior este o proiectare a vieții din interior.
Care este rolul „Psaltirii” în viaţa unui credincios, ştiind că mulţi duhovnici recomandă citirea zilnică a unei catisme?
Mai întâi de toate, duhovnicii trebuie să vă cunoască condiţiile de existenţă. Să ştiţi că eu mă mulţumesc dacă cineva citeşte cinci psalmi – căci mă mai întreabă oamenii cum să citească din Psaltire, şi le spun citească cinci psalmi, astfel încât într-o lună pot citi toată Psaltirea.
Când ne spovedim cercetăm anumite îndreptare de spovedanie. Uneori întâlnim acolo scris despre păcate care nu ni se par a fi păcate. Este sau nu păcat ceea ce noi nu considerăm păcat?
Mai sunt şi exagerări în listele astea de păcate. Omul trebuie să-şi aleagă de acolo numai ceea ce ştie că i se potriveşte lui, nu să-şi asume toate câte sunt scrise în listele de păcate.
Noi zicem că „sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu” (cuvântul e scris în Scriptură). Ce înseamnă aceasta? Că tot ce are omul în plus faţă de trup ţine de suflet, iar sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu. De fapt, omul întreg este în mâna lui Dumnezeu.
Sfinţii nu aveau o smerenie ostentativă, aşa cum fac unii dintre noi şi mai ales dintre călugări, care tot timpul se prezintă ca păcătoşi, că sunt păcătos, că sunt nevrednic. Nu în sensul acesta. Au avut în conştiinţa lor gândul că ei sunt datori lui Dumnezeu. Nu au avut niciodată gândul că Dumnezeu le este dator lor, ci gândul că ei sunt datori lui Dumnezeu.
Eu am un program de angajare în viața religioasă și programul începe cu frecvența la biserică. Adică să te duci la biserică în duminici și sărbători, sau cel puțin în duminici, la Sfânta Liturghie. Fără aceasta nici nu poți să consideri că cineva are o viață religioasă autentică.
Un om câştigat pentru Dumnezeu în credinţă este un om care se schimbă prin credinţă. Eu mi-am exprimat de multe ori nedumerirea cum de atâţia oameni care se socotesc credincioşi, de fapt trăiesc ca necredincioşii, cum de credinţa lor nu-i înnobilează, nu-i face mai buni, nu-i face mai de valoare. Răspunsul l-am găsit în înţelesul acesta, că mulţi dintre cei care zic că cred, de fapt nu cred, deoarece fac fapte de necredincioşi şi ce faci te face.
Slujbele Sfintei noastre Biserici sunt lucrul cel mai important, sunt ceea ce ne reprezintă pe noi ca dreptmăritori creștini, ca creștini ortodocși. Sfintele slujbe sunt mijlocul de angajare a credincioșilor în fața lui Dumnezeu, sunt un mijloc prin care Dumnezeu ni se face cunoscut și un mijloc prin care noi luăm act despre Dumnezeu.
M-am spovedit în viaţa mea de până acum la mai mulţi duhovnici. Majoritatea dintre duhovnicii mei s-au mulţumit doar să asculte spovedania făcută de mine şi să-mi dea îndrumări generale. Câţiva însă m-au folosit în chip real.
Ce bine să fac ca să am viaţa veşnică?
La Dumnezeu toate sunt cu putinţă
Aceasta este cu neputinţă la oameni, dar nu şi la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă” (Mc. 10, 27).
Iubiţi credincioşi,
Cuvintele cu care mi-am început cuvântarea aceasta, pe care le-am pus în fruntea cuvântării mele sunt cuvinte lămuritoare, spuse de Domnul Hristos, care a răspuns în acest fel la întrebarea ucenicilor: