Decadența vine odată cu falsificările de tot felul. Astfel gândirea devine rea și nu bună, morala imorală, credința armă, dreapta credință, mască. Consecința acestora: dezechilibrele, fricile, tulburările, complexele de inferioritate. Religiozitatea astăzi devine ținta ironiei și este disprețuită. Nu cumva dăm și noi pricină? Nu cumva nu suntem creștini sinceri și elemente mincinoase umplu viața noastră? Nu cumva, cum spune înțeleptul Ghandi, noi nu semănăm cu Hristos și de aceea acela Îl iubește pe Hristos și nu pe creștini?

Este adevărat că trăim într-o epocă dificilă și critică. Cinstea este batjocorită de mulți, marile valori ale cinstei, ale jertfelniciei de sine, ale iubirii de patrie, au devenit obiectul ironiei. Bărbăția, eroismul, mărturisirea, tradiționalismul sunt considerate supraviețuiri din trecut. Nu vorbește nimeni despre fanatism, habotnicie, despre divinizarea strămoșilor, naționalism sau rasism. Modernismul și secularizarea vor să intre și prin ușile Bisericii cu traducerea textelor sfinte, cu viziunile neoorigeniste despre mântuirea tuturor, cu negarea adevăratului cuget ascetic, cu panerezia ecumenismului și cu sincretismul neîngăduit.

În această situație tristă, poate cineva să nădăjduiască ceva? Toate sunt îngăduite cu excepția deznădejdii. Deznădejdea este adusă și pusă în mișcare de demon. Nu putem să nu suportăm, să nu stăruim, să nu nădăjduim și să nu avem optimism. Și în cenușă există scântei. Și astăzi există virtute ascunsă. Sfințenia a fost dintotdeauna minoritate. Cinstea nu a murit cu totul.

Există și astăzi oameni ai lui Dumnezeu. Zicea o bunică din Creta: „În cei 86 de ani ai vieții mele, nu am întâlnit niciun om rău!”. Ea era bună și îi vedea pe toți buni. Era o lumină ascunsă în întuneric. În pământul plin cu gunoi înfloresc pomi paradisiaci. Să întâmpinăm cu sânge rece semnele vremurilor. Să nu ne panicăm cu ușurință și să lăsăm baltă frica. Altminteri, va fi o biruință a răului asupra noastră. Și cea mai mică rezistență este folositoare. Niciun „Doamne, miluiește” nu rămâne pierdut. Nu există niciun păcat care să nu fie iertat de marea dragoste a lui Dumnezeu. Pocăința este pentru toți, pentru absolut toți. Nimeni nu este fără de păcat pe acest pământ. Suntem toți împreună păcătoși, atunci hai să fim și împreună-pătimitori, răbdători și binevoitori cu aproapele.

Moise AghioritulPathoktonia [ Omorârea patimilor], Ed. Εν πλω, Atena, 2011

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.