Mitropolit Hierotheos Vlachos

Vedem doar drepturile fără a avea simțul îndatoririlor noastre

Poruncile lui Dumnezeu sunt lumină și ne povățuiesc către lumină. Sunt numite, de asemnea, și îndreptările (drepturile) lui Dumnezeu. Din păcate trăim într-o epocă în care toți vorbim despre drepturi și ne referim neîncetat la drepturile pe care le avem. Parcă spunem: „Doamne, învață-mă îndreptările mele”, „vie împărăția mea”, în vreme ce rugăciunea prorocului David este „învață-mă îndreptările Tale”, iar Hristos ne-a învățat să ne rugăm cu aceste cuvinte: „Facă-se voia Ta”, „Vie împărăția Ta”. Tot mereu vorbim despre drepturi.

Continuare …

Curajul duhovnicesc îmbărbătează inima

Este nevoie de mult curaj pentru a tămădui o minte împătimită. Sfinţii Părinţi scot în evidenţă importanţa curajului în viaţa duhovnicească: „Sufletul viteaz îşi învie mintea ucisă”, spune Sfântul Ioan Scărarul. Un atlet curajos nu renunţă şi nu-şi pierde cumpătul, chiar dacă a fost biruit de demoni, ci nădăjduieşte în Dumnezeu: „Calul iscusit, cu cât fuge mai mult, cu atât se încălzeşte şi aleargă mai repede; prin fugă, eu înţeleg cântarea de psalmi, iar prin cal, mintea cea vitează”.

Continuare …

Schimbarea la Față a Domnului

Este important să subliniem faptul că Trupul lui Hristos pe Muntele Tabor, precum, în genere, în toată viaţa Lui, s-a făcut izvor al harului necreat al lui Dumnezeu prin unirea ipostatică a firii dumnezeieşti cu firea omenească. Înainte de întrupare, izvor al harului necreat erau dumnezeieştile Ipostasuri, acum însă şi firea omenească în Persoana Cuvântului se face izvor al harului. Tocmai de aceea, chipul lui Hristos „a strălucit ca soarele”.

Continuare …

Ortodoxia trebuie văzută drept calea și știința tămăduirii

Trebuie să vă mărturisesc că și eu am fost foarte obosit de moralismul înstăpânit de atâția ani în țara noastră. Iar când spun moralism, nu am câtuși de puțin în vedere morala, pe care o prețuim, fiindcă și trupul trebuie să se sfințească și să se curățească, ci concepția potrivit căreia trebuie să vedem toate lucrurile exterior și trupesc.

Continuare …

Necesitatea de a urî această viaţă pentru a-L urma pe Hristos Domnul

Hristos Domnul vorbea deseori despre necesitatea de a urî această viaţă pentru a-L urma pe El întru dobândirea Împărăţiei: „Cel ce îşi iubeşte viaţa o va pierde; iar cel ce îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică” (Ioan 12, 25). Sau: „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său, şi pe mamă, şi pe femeie, şi pe copil, şi pe fraţi, şi pe surori, chiar şi viaţa sa însăşi, nu poate să fie ucenicul Meu” (Luca 14, 26).

Continuare …

Nădejdea noastră este Hristos. Nimeni nu ne poate priva și lipsi de această nădejde

Venim în biserică mâhniți și suparăți din pricina diferitelor probleme, din pricina diferitelor boli și dezamăgiri dar, când venim și participăm la Sfânta Liturghie vedem cum toate acestea sunt înlăturate, pentru că ne întâlnim cu Domnul Hristos Însuși. Si, atunci când ne întâlnim cu Domnul nostru Iisus Hristos, toate celelalte se preschimbă și trec în marginea vieții noastre de zi cu zi.

Continuare …

Rugăciunea aprinde dorul pentru dum­nezeiasca Împărtăşanie

Rugăciunea lui Iisus, când se săvârşeşte cu buzele şi cu mintea, pune pe fugă gândurile rele şi împăciuieşte mintea, iar atunci când se po­goară în inimă şi lucrează acolo, îl naşte din nou pe om, pune foc în lumea sa lăuntrică şi-l face theolog ‒ căci atunci theologia ajunge „istorisire”, fiindcă omul învaţă și povesteşte cele pe care le-a auzit, le-a văzut, le-a învăţat, le-a trăit. Atunci el cunoaşte nerătăcit că una este mintea şi alta este raţiunea, şi se uimeşte de lărgirea inimii (II Corinteni 6, 11), de adâncimea acesteia şi de lumea ei tainică şi intensă.

Continuare …

Îndurerarea inimii duce la dragostea de Dumnezeu și la asemănarea cu El

La început, inima îndurerată ne pare o povară grea, fiind îndeobște întrețesută cu frica de Dumnezeu; ea este însă deosebit de benefică. Cu timpul, îndurerarea inimii duce la dragostea de Dumnezeu și la asemănarea cu El. Cel ce suferă sincer și fără fățărnicie întristare adâncă față de păcatele săvârșite „va dobândi roadele dulci și sfinte ale mângâierii milostivirii Duhului Adevărului” (Sfântul Grigorie Palama).

Continuare …

Dacă nu eşti încercat în lucrările, cursele şi năvălirile diavolului, nu vei înţelege şi nu vei putea preţui darurile pe care ţi le face Sfântul Duh

Venirea şi plecarea harului are şi un caracter izbăvitor. Vine pentru o vreme, îl curăţă pe om de o patimă, apoi pleacă. Vine din nou ca să-l cureţe de altă patimă, şi tot aşa, până când omul izbuteşte să-şi cureţe voia cu ajutorul harului dumnezeiesc şi dătător-de-viaţă. După multă luptă şi multe jertfe, vine o vreme când harul se statorniceşte, mai mult sau mai puţin, în lăuntrul inimii, şi atunci pacea domneşte netulburată. Doar linişte şi dulceaţă! Atunci sufletul devine un Thavór, se pogoară pe pământ Raiul! Împărăţia lui Dumnezeu coboară în inimă! Sfânta Treime îşi face lăcaş! Omul ajunge astfel după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu!

Continuare …

Cine sunt sfinții?

Toți cei părtași, pe diferite trepte, energiei sfințitoare și îndumnezeitoare a lui Dumnezeu poartă numele de Sfinți. În categoria Sfinţilor se numără Prorocii, Apostolii, Părinţii şi toţi prietenii lui Hristos de-a lungul veacurilor, toți câţi se împărtășesc de energia luminătoare şi îndumnezeitoare a lui Dumnezeu, între care se numără mucenici, nevoitori cuvioşi, clerici şi mireni, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni. Aceştia toți poartă numele de Sfinţi.

Continuare …

Mintea bolnavă se aseamănă unui prizonier captiv

O altă stare maladivă a minţii constă în apatie, indiferenţă, sau insensibilitate: „Insensibilitatea inimii întunecă mintea”, spune Sfântul Ioan Scărarul. Sau: „Când (demonii) au pus stăpânire pe suflet şi au stins lumina minţii, atunci nu vor mai exista în noi, ticăloşii, nici trezvie, nici discernământ, nici judecată, nici ruşine, ci insensibilitate şi nesimţire şi confuzie şi orbire”.

Continuare …

Sufletul este vindecat și înnoit prin harul lui Dumnezeu, într-o comuniune profundă cu Hristos și cu Trupul Său, Biserica

Psihoterapia ortodoxă nu se referă doar la tratarea tulburărilor psihologice în sensul modern al cuvântului, ci la vindecarea completă a sufletului omenesc de patimi și păcate. În tradiția ortodoxă, sufletul uman este bolnav atunci când este dominat de patimi, iar vindecarea sa începe prin curățirea inimii.

Continuare …