La început, curăţirea are o orientare morală.
Curățirea de gânduri
Mitropolit Hierotheos Vlachos
Luptăm împotriva mândriei atunci când încercăm să trăim în smerenie
Luptăm împotriva mândriei atunci când încercăm să trăim în smerenie.
În învățătura patristică există îndrumări anume de luptă împotriva fiecărei patimi. Totuși aceeași patimă are trebuință de un tratament diferit la fiecare persoană.
Schimbarea la Față a Domnului
Este important să subliniem faptul că Trupul lui Hristos pe Muntele Tabor, precum, în genere, în toată viaţa Lui, s-a făcut izvor al harului necreat al lui Dumnezeu prin unirea ipostatică a firii dumnezeieşti cu firea omenească. Înainte de întrupare, izvor al harului necreat erau dumnezeieştile Ipostasuri, acum însă şi firea omenească în Persoana Cuvântului se face izvor al harului. Tocmai de aceea, chipul lui Hristos „a strălucit ca soarele”.
Ortodoxia trebuie văzută drept calea și știința tămăduirii
Trebuie să vă mărturisesc că și eu am fost foarte obosit de moralismul înstăpânit de atâția ani în țara noastră. Iar când spun moralism, nu am câtuși de puțin în vedere morala, pe care o prețuim, fiindcă și trupul trebuie să se sfințească și să se curățească, ci concepția potrivit căreia trebuie să vedem toate lucrurile exterior și trupesc.
Necesitatea de a urî această viaţă pentru a-L urma pe Hristos Domnul
Hristos Domnul vorbea deseori despre necesitatea de a urî această viaţă pentru a-L urma pe El întru dobândirea Împărăţiei: „Cel ce îşi iubeşte viaţa o va pierde; iar cel ce îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică” (Ioan 12, 25). Sau: „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său, şi pe mamă, şi pe femeie, şi pe copil, şi pe fraţi, şi pe surori, chiar şi viaţa sa însăşi, nu poate să fie ucenicul Meu” (Luca 14, 26).
Nimic nu satură și nu umple sufletul mai mult ca trăirea în prezența lui Dumnezeu
Omul nu știe că poruncile pe care ni le-a dat Mântuitorul nu sunt un act de tiranie a lui Dumnezeu asupra creației sale, ci un mijloc de mântuire. Ele au menirea de a ne povățui pe drumul cel drept, care duce la Împărăția lui Dumnezeu, și de a ne abate de la calea cea largă care duce la moarte.
Liniştirea și vindecarea minţii de învolburarea de gânduri
„Iar tu când te rogi, intră în cămara ta şi, încuind uşa ta, roagă-te Tatălui tău Celui întru ascuns” (Mat. 6, 6).
Pe cine războiește diavolul și în cine lucrează?
Este de trebuinţă să cercetăm, însă, mai atent şi să vedem cine sunt cei pe care diavolul îi luptă, împotriva cui îşi îndreaptă el cu precădere furia şi, totodată, în cine are putinţa mai mare de a se sălăşlui şi a lucra.
Nădejdea noastră este Hristos. Nimeni nu ne poate priva și lipsi de această nădejde
Venim în biserică mâhniți și suparăți din pricina diferitelor probleme, din pricina diferitelor boli și dezamăgiri dar, când venim și participăm la Sfânta Liturghie vedem cum toate acestea sunt înlăturate, pentru că ne întâlnim cu Domnul Hristos Însuși. Si, atunci când ne întâlnim cu Domnul nostru Iisus Hristos, toate celelalte se preschimbă și trec în marginea vieții noastre de zi cu zi.
Rugăciunea aprinde dorul pentru dumnezeiasca Împărtăşanie
Rugăciunea lui Iisus, când se săvârşeşte cu buzele şi cu mintea, pune pe fugă gândurile rele şi împăciuieşte mintea, iar atunci când se pogoară în inimă şi lucrează acolo, îl naşte din nou pe om, pune foc în lumea sa lăuntrică şi-l face theolog ‒ căci atunci theologia ajunge „istorisire”, fiindcă omul învaţă și povesteşte cele pe care le-a auzit, le-a văzut, le-a învăţat, le-a trăit. Atunci el cunoaşte nerătăcit că una este mintea şi alta este raţiunea, şi se uimeşte de lărgirea inimii (II Corinteni 6, 11), de adâncimea acesteia şi de lumea ei tainică şi intensă.
Îndurerarea inimii duce la dragostea de Dumnezeu și la asemănarea cu El
La început, inima îndurerată ne pare o povară grea, fiind îndeobște întrețesută cu frica de Dumnezeu; ea este însă deosebit de benefică. Cu timpul, îndurerarea inimii duce la dragostea de Dumnezeu și la asemănarea cu El. Cel ce suferă sincer și fără fățărnicie întristare adâncă față de păcatele săvârșite „va dobândi roadele dulci și sfinte ale mângâierii milostivirii Duhului Adevărului” (Sfântul Grigorie Palama).
În inimă are loc cea mai mare luptă
Sfântul Talasie Libianul îşi exprimă convingerea că inima bună nutreşte gânduri bune, „căci precum este comoara ei, aşa sunt şi gândurile ei”.
Faptul că atât gândurile bune, cât şi cele rele pornesc din inimă, nu înseamnă că harul dumnezeiesc şi satana se află în ea în acelaşi timp.
Dacă nu eşti încercat în lucrările, cursele şi năvălirile diavolului, nu vei înţelege şi nu vei putea preţui darurile pe care ţi le face Sfântul Duh
Venirea şi plecarea harului are şi un caracter izbăvitor. Vine pentru o vreme, îl curăţă pe om de o patimă, apoi pleacă. Vine din nou ca să-l cureţe de altă patimă, şi tot aşa, până când omul izbuteşte să-şi cureţe voia cu ajutorul harului dumnezeiesc şi dătător-de-viaţă. După multă luptă şi multe jertfe, vine o vreme când harul se statorniceşte, mai mult sau mai puţin, în lăuntrul inimii, şi atunci pacea domneşte netulburată. Doar linişte şi dulceaţă! Atunci sufletul devine un Thavór, se pogoară pe pământ Raiul! Împărăţia lui Dumnezeu coboară în inimă! Sfânta Treime îşi face lăcaş! Omul ajunge astfel după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu!
Cine sunt sfinții?
Toți cei părtași, pe diferite trepte, energiei sfințitoare și îndumnezeitoare a lui Dumnezeu poartă numele de Sfinți. În categoria Sfinţilor se numără Prorocii, Apostolii, Părinţii şi toţi prietenii lui Hristos de-a lungul veacurilor, toți câţi se împărtășesc de energia luminătoare şi îndumnezeitoare a lui Dumnezeu, între care se numără mucenici, nevoitori cuvioşi, clerici şi mireni, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni. Aceştia toți poartă numele de Sfinţi.
Mintea bolnavă se aseamănă unui prizonier captiv
O altă stare maladivă a minţii constă în apatie, indiferenţă, sau insensibilitate: „Insensibilitatea inimii întunecă mintea”, spune Sfântul Ioan Scărarul. Sau: „Când (demonii) au pus stăpânire pe suflet şi au stins lumina minţii, atunci nu vor mai exista în noi, ticăloşii, nici trezvie, nici discernământ, nici judecată, nici ruşine, ci insensibilitate şi nesimţire şi confuzie şi orbire”.
Patimile tind să revină la noi, chiar dacă ne-am lepădat de ele
Potrivnicul nostru dintotdeauna, vrăjmașul care se străduiește din răsputeri să împiedice mântuirea noastră, este deosebit de viclean. De aceea, și ostașul lui Hristos, creștinul care se angajează în războiul cu patimile, trebuie să fie, și el, foarte abil. Inteligența unuia ca acesta este demonstrată de ingeniozitatea mijloacelor pe care le folosește pentru a-l înșela pe diavol și a-i zădărnici uneltirile și ispitirile. Scrierile patristice ne atrag atenția asupra multor astfel de cazuri de „inventivitate”, prin care ispititorul este alungat, iar sufletul creștinului vindecat.
Sufletul este vindecat și înnoit prin harul lui Dumnezeu, într-o comuniune profundă cu Hristos și cu Trupul Său, Biserica
Psihoterapia ortodoxă nu se referă doar la tratarea tulburărilor psihologice în sensul modern al cuvântului, ci la vindecarea completă a sufletului omenesc de patimi și păcate. În tradiția ortodoxă, sufletul uman este bolnav atunci când este dominat de patimi, iar vindecarea sa începe prin curățirea inimii.