Vorbind despre smerenia inimii, este necesar să descriem în ce constă aceasta şi cum se poate dobândi. Sfântul Marcu Ascetul subliniază faptul că „fără zdrobirea inimii e cu neputinţă să ne izbăvim de păcat, iar inima se zdrobeşte prin înfrânarea de la trei lucruri:, de la somn, de la hrană şi de la lenevirea trupească” (Sf. Marcu Ascetul, Despre cei ce cred că se îndreptează din fapte, cap. 210, p. 315). Lenevirea trupească produce iubirea de plăceri, care, la rândul ei, provoacă gânduri rele şi păcătoase:

Continuare …

Liniştea trupului implică limitarea grijilor faţă de trup: „începutul liniştirii este ieşirea din lucruri şi din griji”, spune Sfântul Grigorie Sinaitul. Stadiul intermediar „este puterea luminătoare, iar sfârşitul este extazul şi răpirea minţii la Dumnezeu”. Aceeaşi idee o împărtăşea şi Sfântul Ioan Scărarul: „Iubitorul de singurătate şi linişte şi-a ferecat gura”.

Continuare …

Fiecare dintre noi trebuie să caute un asemenea părinte duhovnicesc. Să ascultăm din nou îndemnurile Sfântului Simeon Noul Teolog: „Frate, roagă stăruitor pe Dumnezeu, ca El să-ţi arate un om capabil să te conducă bine, pe care trebuie să-l asculţi ca pe Dumnezeu însuşi”. Trebuie să ascultăm fără şovăire de cel „pe care Dumnezeu – fie în chip mistic, El însuşi, fie din afară, prin slujitorul Său – ţi-l va arăta. Ca şi pe Hristos în persoană, astfel trebuie să-l priveşti şi să-i vorbeşti, astfel trebuie să-l cinsteşti…”.

Continuare …

„De multe ori să lăsăm să treacă neobservat când suntem întristaţi din cauza altora. Să nu cerem explicaţii, deoarece ceilalţi pot chiar să nu înţeleagă că ne-au făcut rău şi este cu putinţă, dacă căutăm iertarea lor, atunci să gândească la aceea şi să se creeze probleme. Uneori, clipele de lipsă a harului vin pe neştiute.

Continuare …

Din fericire, au început totuşi să apară semne ale unor încercări de întoarcere la învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, şi prin aceasta înţeleg încercări de a trăi viaţa Părinţilor – viaţa isihastă. Nemulţumiţi de „priorităţile” vieţii contemporane, dezamăgiţi de lupta, agitaţia şi neliniştea provocate de atingerea unor ţeluri lumeşti care nu duc nicăieri, din ce în ce mai mulţi tineri devin adepţi ai vieţii isihaste. Sunt mulţi şi cei care îmbrăţişează monahismul, continuând tradiţia Sfinţilor Părinţi şi sorbind din izvorul înţelepciunii Filocaliilor, pe care este temeluită Tradiţia Ortodoxă, în timp ce, în lumea mirenilor, se deschid mereu mai multe centre şi asociaţii de vieţuire isihastă.

Continuare …

Cel ce practică isihia noetică se numeşte „isihast”. Isihastul urmează calea liniştirii, care reprezintă esenţa tradiţiei ortodoxe; scopul ei este de a ne duce la Dumnezeu şi a ne uni cu El. Să ne amintim spusele Sfântului Ioan Scărarul în acest subiect: „Isihast este cel care se străduieşte a închide pe cel netrupesc (gândul, mintea) în casă trupească, fapt care e vrednic de admiraţie… Isihastul este chip al îngerului pe pământ, care prin hârtia doririi şi slovele sârguinţei şi-a izbăvit rugăciunea sa de lenevie şi trândăvie. Isihast este cel care strigă cu tărie: «Gata este inima mea, Dumnezeule» (Psalmi 56, 10). Isihast este acela care zice: «Eu dorm, dar inima îmi priveghează» (Cântarea Cântărilor 5, 2)”.

Continuare …

Sfinții Părinți învață că însăși rugăciunea se face învățător omului. Rugăciunea însăși îl învață ce trebuie să facă. Când, desigur, spunem că rugăciunea se face învățător, înțelegem mai ales că prin această rugăciune este prezent dumnezeiescul Har, așa că prin diminuarea Harului, prin încuviințarea sau dezaprobarea acestuia, omul este călăuzit în viața duhovnicească.

Continuare …

Omul contemporan este stăpânit de următoarea dilemă cu privire la Dumnezeu. Încearcă să răspundă la întrebările: Ce este Dumnezeu? și cum poate fi dobândită cunoașterea lui Dumnezeu? Sub influența Iluminismului, unii îmbrățișează deismul, agnosticismul sau ateismul, în vreme ce alții cred rațional în Dumnezeu, însă nu cunosc modul prin care ar putea ajunge la trăirea Sa din experiență. Cu privire la această temă, învățătura Sfântului Grigorie Palama este însemnată, fiind prin excelență una empirică.

Continuare …

„Pocăinţa adâncă provine din smerenie şi din lucrarea dumnezeiescului har. Când smerenia se pierde, atunci se pierd toate, toată viaţa duhovnicească se arată în Fericirile lui Hristos, cele care încep cu smerenie. Chiar şi cunoştinţele teologice pot naşte o satisfacţie egoistă, care le distruge pe toate.”

Continuare …

Lucrarea-energia rugăciunii, care în realitate este lucrare-energie a dumnezeiescului Har în inima omului, deși în esență este aceeași la toți – și astfel cei care se află în această stare au o experiență comună – totuși se diferențiază în funcție de fiecare om. Acest lucru depinde de măsura lucrării-energiei dumnezeiescului Har, de alcătuirea psiho-somatică particulară a fiecărui om și de modul particular de viață, adică de condițiile în care trăiește fiecare. Încă pot să adaug că în mod aparte lucrează Harul în același om în momente de timp diferite. Și, ca să fiu mai clar, aș dori să menționez câteva situații semnificative.

Continuare …

Consider că în cele scrise până aici am atins anumite puncte cu privire la relația dintre rugăciune și mediul din jur. Nu mă voi lungi mult, ci voi sublinia cele mai necesare aspecte.
Când omul a fost plăsmuit de Dumnezeu se afla în starea de luminare a minții, lucru care înseamnă că avea rugăciunea minții (noetică). La omul dinainte de cădere, mintea-nous avea pomenirea lui Dumnezeu și în continuare umplea de Har rațiunea (logikí) și patimile sufletului, adică mișcările cele după fire ale sufletului.

Continuare …

Prin rugăciunea rațională neîncetată, pentru început, și prin strădania de întoarcere a minții-nous în inimă găsim Harul dumnezeiesc al Botezului care există în inimă. Potrivit învățăturii Sfântului Diadoh al Foticeii, prin sfântul Botez Harul lui Dumnezeu intră în adâncul inimii și nu se pierde niciodată. Prin săvârșirea păcatului este doar acoperit acest Har. Prin urmare, așa cum spune Sfântul Grigorie Sinaitul, pe de o parte, prin ținerea poruncilor lui Hristos, iar pe de alta prin rugăciune găsim Harul lui Dumnezeu care de la sfântul Botez se află în inimă.

Continuare …

Felul cum începe rugăciunea minții (noetice) este pe de o parte o chestiune care ține de o învățare exterioară, de o formare din partea unui Părinte duhovnicesc, iar pe de altă parte este o chestiune care ține de experiența personală lăuntrică. Este important să fie spus că un prilej important pentru dezvoltarea rugăciunii minții este însăși prezența Tradiției ortodoxe sau a unui terapeut duhovnicesc ortodox. Faptul că în epoca noastră pare irealizabilă rugăciunea minții (noetică) ține de pierderea Tradiției ortodoxe în nucleul ei, care este curățirea, luminarea și îndumnezeirea, și de lipsa mai multor Părinți duhovnicești care să aibă această formare ortodoxă.

Continuare …

Rugăciunea minții în inimă este miezul a ceea ce se numește teologie mistică, adică teologie ortodoxă. Prin rugăciunea minții în inimă se atinge și se exprimă unitatea și comuniunea omului cu Dumnezeu.
Când omul se unește cu Dumnezeu, îndată începe rugăciunea inimii. Sfântul Vasile cel Mare are un cuvânt revelator în privința aceasta. Spune că înțelegem limpede că Dumnezeu Se sălășluiește în noi atunci când avem pomenirea Lui neîncetată. Și, mai mult încă, suntem temple ale Preasfântului Duh, atunci când, în ciuda grijilor pământești cu care se ocupă rațiunea noastră, mintea se roagă în continuu.

Continuare …