Interviul de mai jos a fost realizat de un corespondent al Agionoros.ru la Mănăstirea „Întâmpinarea Domnului” din Moscova, cu ocazia publicării în limba rusă a cărții Mitropolitului Athanasie de Limassol „Inima deschisă a Bisericii“. Articolul original din limba rusă poarta titlul: „Biserica răspunde celor mai importante întrebări despre viața omului”.
Înaltpreasfinția Voastră, povestiți-ne despre întâlnirile dumneavoastră cu Stareții pe care i-ați cunoscut în Athos.
În secolul al XX-lea, prin mila lui Dumnezeu au fost trimiși în Grecia și Ciprului o pleiadă de mari și sfinți Stareți. Cei mai mulți dintre aceștia au trăit în Athos, dar mulți dintre ei și-au dus lupta spirituală în afara Muntelui Sfânt. Domnul m-a învrednicit să întâlnesc mulți dintre acești eroi ai ascetismului și chiar să stabilesc legături duhovnicești cu ei. Ei au jucat un rol decisiv în viața mea. Desigur, întâlnirea cu unul sau cu mai mulți sfinți nu face din tine un sfânt. Dimpotrivă, asta a crescut responsabilitatea mea față de Biserică și față de mine însumi. Faptul că, în timpurile noastre au trăit mulți mari eroi ai ascezei și duhovnici purtători de Duh mărturisește despre prezența continuă a lui Hristos în Biserică și în viața noastră. Unii dintre acești Stareți sunt cunoscuți în întreaga lume ortodoxă. Alții rămân necunoscuți sau aproape necunoscuți. În interviurile mele, de multe ori i-am evocat pe Gheron Iosif Vatopedinul, Sf. Paisie, Gheron Efrem de Katounakia, Gheron Iosif Isihasutul, dar și alți sfinți pe care Domnul m-a judecat demn să-i întâlnesc. Mesajul esențial al Sfinților contemporani față de omenire este că Hristos este sensul vieții. Dacă totul vine din partea omului și nimic din partea lui Hristos, atunci omul nu are nimic. Dacă omul este cu Hristos și renunță la toate celelalte, atunci este plin de sens și împlinit și nu mai are nevoie de restul. Fiecare Stareț exprimă această lege duhovnicească în felul lui unic și prin exemplul vieții sale. Viața acestor Stareți este presărată cu numeroase minuni. Dar cea mai mare minune este că omul devine un adevărat fiu al lui Dumnezeu. Acesta este cel mai mare semn pe care omul îl poate vedea în viața sa.
Înaltpreasfinția Voastră, tocmai ați participat la congresul monahilor de la Lavra Sfânta Treime – Sfântul Serghie. După ce i-ați văzut pe acești călugări, avangarda Bisericii Ruse, care este impresia dumneavoastră?
O mare taină are loc în Rusia, o taină a Bisericii lui Hristos, care dă naștere fiilor lui Dumnezeu. Încetul cu încetul, acești copii ai lui Dumnezeu cresc, trecând prin diferitele etape ale creșterii duhovnicești pentru a deveni oameni deplini în Hristos. În lumea greacă, am trecut de asemeni, prin multe dintre aceste etape ale dezvoltării monahismului și ale creșterii sale. Trebuie să ne încredem în Hristos, care conduce El-Însuși propria Sa Biserică. El conduce oamenii în Biserică pentru a împlini voia Sa. Cuvintele pe care Patriarhul Kirill le-a adresat adunării Lavrei Sfintei Treimi – Sf. Serghie m-au impresionat. Intervenția sa a atins însăși esența problemei vieții monahale contemporane. Și am văzut strălucind în Stareți acea calitate pe care Sfântul Paisie a numit-o „philotimo” [1]. Fiecare dintre ei are această aspirație de a întreprinde tot ceea ce depinde de ei pentru a îmbunătăți viața călugărilor și a călugărițelor.
Înaltpreasfinția Voastră, l-ați cunoscut pe Sfântul Paisie Athonitul. Ce îndemn în viața duhovnicească v-a dat?
Întreaga viață a Sfântului Paisie este pentru noi un îndemn și un exemplu. Dacă însă am dori să extragem un îndemn central al învățăturii sale, ar fi lupta pentru „philotimo”. Este o lucrare nu pentru a scăpa de iad, ci pentru a nu-L mâhni pe Dumnezeu. Pentru Sfântul Paisie, Hristos a fost un tată, un frate, un prieten. Și tot ceea ce făcea Sfântul Paisie era impregnat de dragostea pentru Dumnezeu. El nu a cerut nimic lui Hristos, nu I-a cerut nimic pentru el însuși. El nu I-a cerut să-l vindece când era bolnav, nu I-a cerut odihnă când era obosit. Nu dorea decât un singur lucru: să nu-L mâhnească pe Hristos. Se lupta în fiecare zi și se străduia cu toată puterea. Starețul a vrut să ne învețe să-L privim pe Hristos ca pe un exemplu, nu vroia să-L privim ca pe un judecător sau un polițist, ci să ne raportăm la El ca și la un tată.
Cum poate omul din lume, care nu are experiența monahală, să-și omoare „eu”?
Hristos îl mântuie pe om prin Biserică. Dacă ne unim cu Domnul prin Biserică, nu numai că ne eliberăm de „vechiul om”, dar ne îmbrăcam în cel nou. Scopul nu este acela de a ne ucide egoismul, ci de a ne îmbrăca în Hristos. Evanghelia nu este negativă, ci pozitivă, nu neagă, ci zidește. Cum să-l ucizi pe „eu”? În fiecare zi ne este oferită o multitudine de posibilități. Prin răbdare și dragoste față de aproapele, scăpăm de egoismul nostru. Dar trebuie să acordăm atenție la altceva decât la moartea egoismului nostru. Trebuie să ne străduim să găsim modalitățile de a-L aduce pe Hristos în inima noastră. Când o va face, El ne va vindeca inima, care este îmbolnăvită de păcat. Dacă ne însănătoșim, toți microbii mor.
Care sunt problemele care preocupă tineretul de astăzi și de ce sunt interesați? În ce constă secretul succesului bunului păstor pentru tineri?
Ceea ce pot să vă spun vine din experiența mea, a realității cipriote, dar cred că tinerii din toate țările se confruntă cu probleme similare: probleme în familie, probleme în viața personală, utilizarea de stimulente narcotice, alcool, violență, nihilism, depresie. În Cipru, lipsa de securitate este o mare problemă, față de turci și de anumiți alți vecini. Dar toate problemele pe care le putem enumera au o singură cauză: absența lui Dumnezeu. Dacă-mi scot ochelarii, nu văd nimic. Dacă îi pun pe nas, văd totul în jurul meu. Este același lucru cu prezența lui Dumnezeu în viața omului. Cel care trăiește cu Dumnezeu interpretează corect tot ceea ce se întâmplă în jurul lui. Vede cu alți ochi, are un alt mod de a gândi, are o altă atitudine în fața dificultăților, deoarece Biserica răspunde problemelor esențiale ale vieții omului. Omul îl caută pe Părintele său, Dumnezeu. Dar Îl caută în locuri greșite; în narcotice, alcool, violență și anarhie, nu-L găsim pe Dumnezeu. Biserica și noi, păstorii, trebuie să transmitem omului cuvântul autentic al lui Dumnezeu. Trebuie să spunem: „Ceea ce căutați este în Biserică. Vino și vezi. Vino și gustă”. Când văd, când se împărtășesc cu Adevărul, înțeleg că acesta este exact ceea ce căutau. Atunci găsesc pacea și un sens în viața lor și nu mai au nevoie de alcool, țigări sau narcotice. Au găsit sensul autentic al vieții.
Într-una din învățăturile voastre ați subliniat cât de important este pentru om să înțeleagă destinul său specific în viață. Ați putea clarifica?
Biserica noastră Ortodoxă nu este monofizită. Noi credem că Hristos este Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit. Și noi, creștinii, trebuie să ne transformăm, să ajungem la asemănarea cu Hristos. Mai mult, dreptul transfigurat, înfrumusețează tot ceea ce îl înconjoară. Și mai mult, Îl slăvește neîncetat pe Dumnezeu, pentru toate aducând „Slavă lui Dumnezeu!” Dacă omul nu știe ce să facă în viață, nu trebuie totuși să dispere. Cine dintre noi știe asta? Trebuie să ne dorim un lucru: să fim cu Hristos. Nimeni nu poate să ne ia asta. Restul este secundar: să ne căsătorim sau să intrăm în mănăstire, să urmăm învățământul superior sau nu, … Cu Hristos putem fi peste tot, acasă, în avion, în mănăstire. Hristos este totul pentru toți. Dacă înțelegem acest lucru, ne eliberăm de îngrijorările și incertitudinile legate de ziua de mâine.
În cartea dvs. „Inima deschisă a Bisericii”, în capitolul despre Sfântul Porfirie, menționați că un călugăr romano-catolic a rămas cu dvs. în Sfântul Munte. Dar, câțiva ani mai târziu, v-ați pronunțat împotriva vizitei Papei în Cipru și când a venit ați refuzat să-l întâlniți. Unde este limita relațiilor cu creștinii de diferite credințe? După ce criteriu ne putem orienta?
În calitate de creștini, trebuie să iubim și să respectăm pe fiecare om. Dar nu suntem obligați să avem aceeași credință cu ei. Avem credința noastră, dogmele noastre, și nu le vom schimba. Îl iubesc pe fiecare om pentru că el este chipul lui Dumnezeu. Nu am nimic împotriva papilor. Dar când unul dintre ei vine în Cipru, el nu vine ca un om (oarecare). A spus asta el însuși când a ieșit din avion și a coborât treptele: „Am venit în Cipru ca succesor al Apostolului Petru”. Și știm foarte bine ce înseamnă aceasta: Papa consideră că este reprezentantul lui Hristos pe pământ, că este principalul episcop pe pământ, că cuvintele lui sunt cele ale lui Hristos și, mai presus de toate, că el este infailibil. Nu vreau să întâlnesc un astfel de Papă. Dacă vine să mă viziteze la Mitropolie, îl voi întâmpina, îi voi oferi un loc la masa mea, îi voi da tot ce am, pentru că iubesc omul în el. Dar nu cred că este infailibil, că este episcop și că este reprezentantul lui Hristos. Consider că Vaticanul este sursa a numeroase probleme în lume, deoarece papismul l-a gonit pe Hristos din inimile oamenilor.
Vă voi spune o povestioară amuzantă. Într-o zi am întâmpinat cu dragoste un călugăr romano-catolic în Sfântul Munte. L-am dus la diferiți Stareți. În timp ce era în Athos, Papa Ioan Paul I a murit, iar invitatul nostru a fost foarte bulversat. Dorind să-l consolez, l-am dus să-l vadă pe Sfântul Paisie. Acesta l-a liniștit pe călugăr: „Ce să-i faci?! Papa era și el un om”. Călugărul romano-catolic a răspuns: „Da, dar acest Papă a fost un om foarte bun. Rugați-vă ca următorul să fie și el bun”. Sfântul Paisie i-a răspuns apoi: „Nu te îngrijora! Oricine va fi ales, va fi „infailibil””.
În acest an sărbătorim aniversarea a trei mari eroi ai ascetismului: 90 de ani pentru Sf. Paisie (25 iulie 1924, +12 iulie 1994), 700 de ani pentru Sf. Serghie de Radonej (~1313, +25 sept. 1392) și 300 de ani pentru Sf. Cosma Etolianul (n. 1714, +24 aug. 1779), Egal cu Apostolii. În chiliile grecești din Athos, putem vedea icoane ale Sf. Serghie, și în Rusia, organizăm o conferință dedicată Sfântului Paisie și Sfântului Cosma. Ce ne puteți spune despre caracterul universal al Ortodoxiei?
Când am fost copil am citit viața Sfântului Serghie de Radonej. În Grecia și Cipru, mult ne folosim din citirea vieților sfinților din vechime ai Rusiei și a noilor martiri. Îi iubim mult și-i cinstim foarte mult pe Sfântul Serghie de Radonej și pe Sfântul Serafim de Sarov. Simțim că sunt pentru noi ca niște Părinți, Părinți ai Bisericii. Acești Sfinți fac parte din Ortodoxia universală, care este opusul globalismului. Sunt precum Sfântul Cosma Etolianul. El este Părintele nostru, al tuturora. Acest sfânt a insistat mult timp asupra importanței învățăturii. Și datorită activității sale, Balcanii au scăpat de islamizare. A construit școli și biserici. Era un om înțelept, un Părinte al poporului. Sfinții sunt Părinți pentru fiecare dintre noi. Trebuie să ne străduim să devenim vrednicii lor ucenici și fiii.
Cum să nu ne înșelăm când încercăm să ne unim cu Hristos?
Nu trebuie să considerăm că este un lucru complicat. Dimpotrivă, este foarte simplu. Iată un exemplu din Vechiul Testament: Când evreii au vrut să cucerească Ierihonul, la porunca lui Dumnezeu, au trimis iscoade [Iosua Navi]. Aceștia au spus că va fi foarte dificil să cucerească locul; pereții cetății erau groși și armata locală părea puternică și mare. Evreii s-au temut. Atunci Domnul s-a supărat: „Vă imaginați că cu brațele voastre veți cuceri cetatea? Nu, ci prin Numele Meu o veți lua!” Atunci evreii au înconjurat și au împresurat cetatea de șapte ori și au distrus toate zidurile și au cucerit Ierihonul. În viața spirituală este la fel, nu trebuie niciodată să ne bazăm pe propriile noastre forțe. Nu putem începe să ne vindecăm și apoi să mergem la medic. Trebuie să facem contrariul. Du-te la spital, și medicul te va vindeca, ai încredere în Dumnezeu. El nu ne face viața complicată, o face mai ușoară. În acest caz, Sfântul Paisie spunea: „Hristos este aerul. Nu faceți din el dioxid de carbon”.
Uneori, în contextul unui fel de modernism teologic, viețile sfinților sunt prezentate ca povestioare, unii susțin că scrierile Părinților conțin greșeli, că Evanghelia va fi distorsionată de Biserică. Ce spuneți de asta?
L-am întâlnit pe Starețul Paisie când aveam nouăsprezece ani. Bineînțeles, îmi puneam atâtea întrebări. Mai târziu, după ce am locuit alături de Sfântul Paisie timp de șaisprezece ani, am înțeles că tot ceea ce este scris în Evanghelie și în viețile sfinților este adevărat. Pentru mine, nu există absolut nicio îndoială în legătură cu asta. Sfinții sunt mărturia Evangheliei. De ce să mă îndoiesc de minunile lui Hristos, așa cum sunt descrise în Evanghelie, când le pot observa zilnic în Sfântul Munte?!
Într-o zi, un profesor universitar a venit să-l viziteze pe Sfântul Paisie. S-au așezat și au început să vorbească. Omul de știință spunea că nu credea în Dumnezeu pentru că el predă fizica și „știința nu ajută să ai credință”. Sfântul Paisie i-a răspuns: „Chiar și șopârlele au mai mult creier decât tine.” A luat în mână una dintre acele șopârle care se învârteau pe acolo și a întrebat-o: „Există Dumnezeu?” Și șopârla s-a așezat pe picioarele din spate și a dat de mai multe ori din cap cap, afirmativ. Toți care au fost acolo pot depune mărturie. Dacă astfel de lucruri se întâmplă în zilele noastre, de ce nu s-ar fi întâmplat ieri? Fără sfinți, Evanghelia n-ar avea nicio dovadă. În toate timpurile, Biserica naște sfinți: ieri, astăzi și mâine.
Traducere de Român Ortodox în Franța după: La lorgnette de Tsargrad: Métropolite Athanasios de Limassol: Saint Païssios et Saint Serge de Radonège. (1/2), (2/2)
__________________________________________________________________
[1] La pagina 72 din „Sfântul Arsenie Capadocianul”, scrisă de Sfântul Paisie și publicată de Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul de la Suroti, într-o notă este următoarea definiție a termenului philotimo (φιλιοτίμο): „… noblețe sufletească, bunătate, recunoștință, iubire curată, lipsită de orice întoarcere spre sine, a celui care nu caută niciodată propriul interes, ci dorește numai să fie plăcut lui Dumnezeu. Părintele Paisie a considerat această virtute drept temelia creșterii în viața duhovnicească”.