Care este însemnătatea postului? Încă din Vechiul Testament, în cartea prorocului Iona citim că Domnul Dumnezeu a osândit la nimicire străvechiul, uriaşul şi vestitul oraş Ninive – dar înainte de înfăptuirea osândei l-a trimis acolo pe prorocul Iona ca s-o vestească locuitorilor Ninivei şi să îi cheme la pocăinţă.
Împreună cu postul de bucate, să postim și de patimi și de păcat. Fiecare să-și ia o nevoință în această perioadă – ce consideră fiecare că trebuie să dea mai multă importanță.
Cu postul a intrat Daniil în groapa leilor, umblând printre fiarele acelea grozave ca printre nişte oi. Cu postul au intrat cei trei tineri în cuptorul cel înfocat din Babilon, mult timp petrecând în flacără. Iată rodurile cele mărite ale postului!
Dar vei zice, poate: postul slăbeşte trupul. Dar ascultă ce învaţă Sfânta Scriptură: „Chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinlăuntru însă se înnoieşte din zi în zi” (II Cor. 4, 16).
Fericitul Iov era un bărbat vrednic de mirare, mare şi vestit pretutindeni, un luptător pentru cucernicie, un biruitor a toată lumea. El a suportat tot felul de lupte şi a ridicat mii de monumente ale biruinţei sale asupra Satanei. Si acest bărbat a fost bogat şi sărac, însemnat şi nesocotit, binecuvântat cu mulţi copii şi iarăşi lipsit de dânşii.
Înlăuntrul nostru avem două lumi: cea bună şi cea rea. Amândouă îşi sorb puterea din acelaşi izvor. Această putere este ca o baterie. Dacă la ea se conectează răul, ne duce la dezastru. Dacă se foloseşte de ea binele, atunci toate în viaţa noastră sunt frumoase, liniştite, dumnezeieşti.
Să ne păstrăm pacea lăuntrică cu orice preț. Omul trebuie să se supună voii lui Dumnezeu, după cum îi este lui rânduit. Să fie mulțumit, să dea slavă lui Dumnezeu pentru toate. Dacă cere de la sine prea mult, atunci omul se chinuie singur. Nu trebuie să ceară prea mult, ci să primească totul ca din mâinile lui Dumnezeu. Imediat ce se liniștește, iată mântuirea lui.
Să vedem cum vorbește Sfântul Grigorie Palama despre rădăcina patimilor şi curățire în Filocalie (pag. 105): „Dacă patimile există la copii din fire, înainte să devină cugetul lor împătimit, totuși ei nu-şi aduc prin faptă contribuţia la aceasta, ci doar prin îndemnul naturii lor.
Din întâmplările pe care le-am analizat nu se deduc principii abstracte şi teoretice referitoare la starea mireanului căsătorit – într-adevăr, nu ne putem aştepta să găsim teorii într-un izvor cum este Patericul -, însă în exemplele vii pe care ni le înfăţişează, ele ne arată clar că este posibil ca un mirean să fie egal duhovniceşte sau superior unui mare pustnic sau ascet din pustiu. Valoarea proprie vocaţiei monahale nu este negată nicăieri, însă se subliniază că Dumnezeu priveşte la sufletul omului şi nu la starea lui exterioară. Aşa cum dovedeşte apoftegma celor doi călugări din Limonariu, curăţia lăuntrică este totdeauna posibilă, oricare ar fi împrejurările externe.
Tema este a dragostei şi fără dragoste nimic nu se înţelege. Când a cerut cineva lui Hristos care este prima poruncă a Legii, Hristos a zis că a iubi pe Dumnezeu din tot ce ai şi din tot ce eşti.
