
Mulți locuitori ai Parisului nu-l puteau înţelege pe vladîca, îi smintea înfățișarea sa, dar şi faptul că el merge prin oraş desculţ. Au existat şi plângeri în această privinţă către mitrolitul Anastasie.


Mulți locuitori ai Parisului nu-l puteau înţelege pe vladîca, îi smintea înfățișarea sa, dar şi faptul că el merge prin oraş desculţ. Au existat şi plângeri în această privinţă către mitrolitul Anastasie.


Una din metodele fundamentale de vindecare a sufletului este liniştea, în cel mai deplin sens al cuvântului. Omul contemporan caută tămăduirea aşezării sale lăuntrice, în special pentru că e hărţuit şi suprasolicitat. Lumii noastre descurajate, obosite şi confuze, Ortodoxia îi îmbie perspectiva de a dobândi liniştea. Consider că tradiţia ortodoxă conţine învăţături preţioase în această privinţă.

După ce am cerut mai întâi „unitatea credinței” și „împărtășirea Sfântului Duh”, ne încredințăm lui Dumnezeu „pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră”. Dar ce este unitatea credinței? Zice Scriptura: „Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale” (Iacob 1, 8), numind „îndoielnic” pe omul nehotărât, care nu e deloc sigur. Unul ca acesta, șovăind când într-o parte, când într-alta, nu se hotărăște niciodată pentru un singur lucru.

Stareţul athonit povesteşte cum trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să ne asculte. Rugăciunea este taina comuniunii vii cu Dumnezeu şi temelia vieţii duhovniceşti a omului ortodox. Despre ce aşteaptă Domnul de la rugăciunea noastră şi cum îl răsplăteşte pe cel care se roagă a povestit stareţul Gavriil de la Kareia.

Fericit cel ce, luminându-și ochii inimii, Îl vede în sine întotdeauna pe Domnul ca în oglindă, că va primi ușurare de patimi și de gândurile viclene.

Omul este chemat să se apropie în mod regulat de Paharul Vieții. Cea mai frumoasă și cea mai sfântă invitație: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, apropiați-vă!”, spune preotul, nicidecum „depărtați-vă!”. ÎI luăm pe Hristos Cel Răstignit și Înviat și primim bucuria Cerului încă de aici, deoarece „Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru”.

Să uităm că ne aflăm acum aici în biserică şi să ne întoarcem cu gândul la vremea când Mântuitorul se afla încă pe pământ şi când Şi-a săvârşit minunile şi Şi-a expus învăţătura, aceea care urma să rămână pentru veacuri pentru simţirea şi gândirea oamenilor. Aceea care avea să fie, peste veacuri şi veacuri, călăuza tuturor spre o bună vieţuire pe pământ şi spre drumul către împărăţia de dincolo. Tocmai rostise ceea ce numim noi Predica de pe munte, când, în faţa unei mari mulţimi, expusese într-un rezumat substanţial ceea ce urma să fie chintesenţa, ceea ce urma să fie esenţa învăţăturii Sale şi, mai ales, ceea ce urna să fie noutatea pe care o aducea El faţă de religia Vechiului Testament.

Fiecare rugăciune adevărată este o luptă cu moartea şi o negare a morţii. Fiecare rugăciune adevărată este o luptă pentru viaţă şi o recunoaştere a vieţii.






Pr. Gheronda Emilianos Simonopetritul: Desigur, Lui Dumnezeu putem să-i spunem că dorim, putem să-i spunem ce vrem noi. Este bine, însă, să-i spunem cuvinte pe care le înţelegem, şi care au noimă. Altfel spus, nu e bine să-i spunem prea multe cuvinte. Să le repetăm pe aceleaşi, pentru ca mintea să nu obosească, încercând să priceapă diferite înţelesuri. Să fim mai atenţi şi să spunem două, trei, patru, cel mult cinci cuvinte şi să le repetăm continuu pe acestea. Astfel, mintea se obişnuieşte să urmărească aceste cuvinte. Să alegem cuvinte care ne mişcă sau ne ajută, care ne umplu de har şi ne apropie de Dumnezeu. Să vedem care cuvinte ne pun în legătură cu Dumnezeu, care fac inima noastră să se înmoaie, care anume ne provoacă bucurie, în sfârşit, care anume cuvinte ne umplu de pace şi de linişte.

„Intră aici în biserică un om sugrumat de necazuri şi de împrejurări vitrege; tristețea îi înăbuşă sufletul; dar intrând aici, aude îndată pe profet zicând: Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce te turburi?

„Ce bine m-am simțit la Liturghie!” Întâi de toate, Liturghia nu este o simțire. Adevărul Litughiei este independent de propria noastră simțire. Astăzi slujba mi s-a părut de nesuferit, seacă, n-am înțeles nici măcar ce Evanghelie s-a citit, dar asta nu înseamnă că nu am fost la Liturghie. Astăzi m-am împărtășit, dar nu am simțit nimic, nu înseamnă că nu m-am împărtășit. Dumnezeiasca Liturghie nu depinde de starea sentimentală a omului, pentru că aceasta este înșelătoare.