
Tu de ostenit ostenește-te însă de grija rea nu te lăsa măcinat!




Nu toţi oamenii reacţionează sau se poziţionează în acelaşi fel în fața problemelor vieții, a crizelor şi a încercărilor. Există cei care în adâncul unei crize se vor întâlni cu sinele lor mai profund şi vor scoate la iveală harisme şi capacităţi care trăiau despărţite și deconectate, ascunse în subteranele neputinţei existenţiale. Nu este greşită observaţia conform căreia numai înăuntrul unei crize şi în întâlnirea la limită cu sinele nostru, de cele mai multe ori, întâlnim şi darurile noastre „pierdute”.

Rabdă, şi rabdă totul – toate necazurile, toate greutăţile nevoinţei, mustrările, ponegrirea, dar mai mult decât orice teme-te de deprimare. Este păcatul cel mai greu.


Osteneşte-te să întăreşti credinţa din tine. Cu vremea vei simţi nevoia să te rogi. Credinţa ta nu-i tare, de aceea încă nu te mână la rugăciune. Am văzut odată cum pe o roată de moară cădea puţină apă. Şi roata rămânea nemişcată. Apoi a venit apă multă, şi roata s-a pus în mişcare.


Salomeea, fiica Irodiadei, este cea care a cerut și a primit de la Irod, capul Sfântului Ioan Botezătorul, pe o tipsie, după ce aceasta a promis că-i va dărui orice, în urma dansului ei. Ce s-a întâmplat cu ea după acest moment?

Luaţi aminte la Sfântul Ioan Botezătorul care a stat împotriva fărădelegii! În loc să stea în pustie, acolo unde îi era locul şi acolo unde-i era rostul, s-a dus la regele Irod şi i-a spus: trăieşti în nelegiuire, nu faci bine! Noi nu putem face ceea ce a făcut Sfântul Ioan Botezătorul. Nici pentru cei din apropierea noastră, pentru cei din familia noastră. De multe ori lăsăm să se întâmple nişte lucruri pe care ştim sigur că nu le binecuvântează Dumnezeu.

Suntem mai mici şi mai sărăcăcioşi ca alţii poate, dar mă gândesc şi la cuvântul Domnului care spune că, deși drojdia în aluat este puțină şi mică, dospeşte tot aluatul şi fără de ea pâinea nu se poate face. Tot aşa să nu ne poticnim în privinţa noastră, văzând cât de smerită este Biserica Ortodoxă.


Împliniți-vă viețile! Nu le umpleți doar cu lucruri deșarte care trec foarte repede și de care să ne fie rușine.


Faptul că este rară curăția pe care a fericit-o aparte Hristos arată că, în cele din urmă, nu Dumnezeu conduce viața noastră, că noi nu ne gândim să-L avem pe Dumnezeu și să-L slăvim, ci ne pierdem în discuții în jurul slujbelor, al rugăciunii, al iubirii. Astfel, așa ne obișnuim să trăim fără Dumnezeu. De aceea, Sfântul accentuează că ne lipsește inima curată pe care o fericește Hristos.

Are o foarte mare însemnătate să ne păzim mintea tot timpul de tot ce este păcat. Cine se păzește de păcatele mici, la care aproape că nici nu le dai importanță, acela nu ajunge să lupte cu păcatele mari, căci îl acoperă Domnul, văzând lupta și smerenia lui.



Cele duhovniceşti nu se dobândesc fără suferinţă. Ar trebui să adaug că, desigur, Bătrânul nu ţintea să dobândească vreun dar. Nicidecum. Dorea să câştige numai iubirea lui Hristos, nimic altceva.