Durerea este rezultatul neascultării primului om şi al căderii sale, ce a atras după sine alungarea din Rai. Omul a fost zidit nemuritor, sănătos, necunoscător al durerii, al stricăciunii şi al suferinţei, dar pentru că a încălcat prima poruncă a lui Dumnezeu, consecinţa neascultării sale, a folosirii greşite a libertăţii de care dispunea, a fost aceea că durerea a intrat în viaţa sa.
Dar ce înseamnă a-ți lua crucea – întrucât Domnul spune că fiecare dintre noi este dator să își ia crucea? Ce cruci avem noi? Crucile sunt felurite, căci pentru fiecare Dumnezeu a pregătit o cruce aparte. Este foarte important să înțelegem care este crucea noastră. Este foarte important să luăm anume crucea pusă înaintea noastră de Dumnezeu.
Să nu faci greșeala de a te compara cu marii trăitori. Că nu prin nevoința și trăirea lor s-au îndumnezeit numaidecât. Ci prin Harul lui Dumnezeu, pentru prezența lor. Și tu, dacă ai această prezență, ai străbătut sorocul pentru împărtășit și nu ești altfel decât marii trăitori.
Dar acum se pune o problemă cu aspect tehnic. Când ne împărtășim? Nu timpul decide. Asta-i o greșeală.
Cuvântului „Cruce” îi acordăm, de obicei, multiple semnificații. Aș vrea să mă refer aici la simbolul cel mai profund al vieții noastre creștinești. Linia verticală, pe care se fixează cea orizontală, unește cerul cu pământul, pe Dumnezeu cu umanitatea, iar, prin ea, cu întreaga făptură văzută. Pe baza aceluiași algoritm, am putea spune că linia orizontală unește om cu om și neam cu neam.
– Cum ar trebui să cinstim Crucea?
Sfântul Grigorie Palama, într-una din omiliile sale, vorbeşte despre întunecarea minţii, care este urmarea îndepărtării ei de Dumnezeu. El pomeneşte un pasaj clasic pe care, desigur, îl găsim şi la alţi Părinţi, precum Sfântul Maxim: „Mintea despărţită de Dumnezeu se face dobitocească sau drăcească”.
Când lumea se îndepărtează de credință, acest lucru influențează și monahismul. Însă, monahismul trebuie să rămână în continuare așa cum este. Monahismul nu trebuie să se lase influențat de această epocă de globalizare.
În ce se întâmplă pe pământ, există ceea ce este dorit în mod pozitiv de Dumnezeu şi care este mereu bun, prin esenţă. Şi mai există şi ceea ce Dumnezeu îngăduie să se întâmple, care poate fi rău din punct de vedere obiectiv, dar îngăduit de El, deoarece Dumnezeu le permite făpturilor create să-şi exercite libertatea de acţiune. Nu le constrânge în nici un fel, fiindcă, dacă făpturile ar fi constrânse de Dumnezeu să acţioneze într-un anumit mod, ele nu ar mai fi altceva decât nişte marionete în mâinile Lui.
Stihul de faţă, binecunoscut celor care cercetează regulat biserica şi îl aud îndeosebi la slujba Vecerniei, este din Psalmul 129 al Prorocului David. Stihul întreg este următorul: „Din straja [phylaki] dimineţii până în noapte. Din straja dimineţii să nădăjduiască Israel spre Domnul” (Psalmi 129:6).
Să spunem și ceva despre smerenie… pe care nu o avem! Temelia tuturor virtuților și ușa, prin care intră harul dumnezeiesc în om, este smerenia. Este veșmântul dumnezeirii – după cum spune Sf. Isaac Sirul.
