
Care este rolul și locul rugăciunii către sfinți în viața creștinului ortodox?





De bună seamă, la început credinţa noastră nu are maturitatea necesară, ea trebuie să crească şi să sporească înlăuntrul nostru. Această credinţă de început este însă de mare însemnătate, fiindcă întoarce întreaga fiinţă a omului spre Făcătorul său şi îi îndreaptă duhul către Dumnezeul cel veşnic.

Mi-am petrecut viaţa în lucruri bune şi în păcate, şi în timp de şaizeci de ani am cunoscut ce putere are obişnuinţa. Şi sufletul şi mintea pot dobândi obişnuinţe. Iar ceea ce omul obişnuieşte aceea şi face. Dacă e obişnuit cu păcatul, va fi necontenit atras de păcat şi demonii îl vor împinge spre el; dar dacă s-a obişnuit cu cele bune, Dumnezeu îl va ajuta cu harul Său.

Ce trebuinţă ai, omule, să cauţi cărţi multe, care să te povăţuiască pe tine spre folos şi să întrebi pe toţi dascălii, zicând: „Spuneţi-mi, cum mă voi mântui?”.

Idealul fiecărui creștin pe pământ este mântuirea sufletului, adică dobândirea vieții veșnice. Până la întruparea și învierea Domnului nostru Iisus Hristos, nimeni nu se putea mântui, căci raiul era închis și nu era revărsat peste lume harul Duhului Sfânt. De aceea toți drepții Vechiului Testament așteaptau izbăvirea sufletelor lor prin moartea și învierea Fiului lui Dumnezeu.


În mijlocul Sfintei Liturghii cântăm: Pre Tine Te lăudăm, pre Tine Te binecuvântăm, Ţie Îţi mulţumim, Doamne, şi ne rugăm Ţie, Dumnezeului nostru. Folosim trei verbe pentru a da mulţumire şi numai unul pentru a aduce cereri înaintea lui Dumnezeu. Liturghia se mai numeşte şi Euharistie pentru că, în cadrul Liturghiei, aducem mulţumită lui Dumnezeu pentru toate, căci El pe toate le-a făcut pentru noi. În fapt, Dumnezeu a făcut totul pentru noi. Tot ce mai rămâne să-l facă este să ne dăruiască la Înviere trupurile întru nestricăciune, ceea ce se va întâmpla în acea slăvită zi a Celei de a Doua Veniri a Domnului nostru Iisus Hristos.




Sfântul Marcu Monahul (secolele V-VI) scrie: „Nimeni nu este mai bun și mai milostiv ca Dumnezeu, dar, cu toate acestea, n-o să-l ierte pe cel ce nu se căiește de păcatele sale. (…) Toate poruncile se reduc la una singură: cea a pocăinței. Căci nu vom fi osândiți pentru mulțimea păcatelor, ci pentru că n-am voit să ne pocăim.

„Ale Tale dintru ale Tale aducem Ție, de toate și pentru toate” (Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur)



Biserica lui Hristos este cea mai mare zidire de optimism care a fost făcută pe pământ. Optimismul creştinismului nu constituie pur şi simplu o teorie duhovnicească, pentru că este trăită şi fundamentată.
Nu aş putea să mă numesc pe mine însumi creştin, dacă nu aş fi optimist. Şi dacă m-aş numi creştin şi nu aş fi optimist, nu aş fi un creştin sincer. Şi voi toţi în zadar vă numiţi creştini, dacă voi nu sunteţi optimişti. Creştinismul constituie cea mai mare cetate de optimism.

„Doamne, bine este să fim noi aici”. (Matei 17, 4)
În fiecare an, la 6/19 august, prăznuim una dintre cele mai mari sărbători creștine – Schimbarea la Față a Mântuitorului pe muntele Tabor.