Odată, Cuviosul Nifon mergea pe drum. Puțin mai înaintea lui era un călător, care era temător de Dumnezeu. Atunci Nifon vede un diavol negru zburând în jurul acelui om și semănându-i gânduri murdare. Acela însă avea mintea luminată și nu primea gândurile orbește, fără cercetare. De aceea, adeseori se întorcea și scuipa pe diavol, ocărându-l. Sfântul văzând diavolul că necăjește pe om, i-a aruncat o privire mânioasă, zicându-i:
Iubiţii mei fraţi, dar oare fratele nostru, Protosinghelul Caliopie, când va veni la trâmbiţa cea mare a Judecăţii de Apoi, aşa o să vină, cum îl vedem acum? Oare va veni aşa, un trup galben şi strivit de durere şi aproape fără să aibă chipul cel dintâi şi lipsit de viaţă? Nu, fraţii mei! Ascultaţi pe dumnezeiescul şi marele Apostol Pavel, gura lui Hristos, vasul alegerii, ce ne spune. El arată foarte desluşit cele patru însuşiri ale trupurilor noastre după învierea cea de apoi. Ce zice? „Seamănă-se trup stricăcios, sculase-va trup nestricăcios”.
„Părinte, fur”, spunea un om prefăcut la spovedanie, care nu ezita, în momentul în care se spovedea, să fure ceasul duhovnicului, fără ca acesta să fi observat.
– Hoţia, copilul meu, este păcat. Să nu mai faci!
Nu poţi iubi fără a suferi. Cea mai mare durere este a iubi până în sfârşit. Hristos atâta a iubit, încât S-a dat unei morţi cumplite. Tot astfel şi sfinţii. Raiul şi iadul cer întotdeauna acest preţ. Rugăciunea pentru lume este rodul unei suferinţe cât se poate de adânci şi de vii.
Dacă mintea se află în chipuri pătimaşe, atunci întregul om se spurcă: şi mintea, şi sufletul, şi chiar şi trupul. Şi dimpotrivă, când mintea noastră, rănită prin harul cel de sus de dragostea lui Hristos, este trasă acolo unde este El, Hristos, atunci se întâmplă contrariul: mintea şi întreaga noastră făptură se sfinţeşte şi se înalţă, se apropie de Dumnezeu, şi cu anii devine în stare a se deprinde cu Dumnezeu, încât zi şi noapte omul petrece în toată vremea în Dumnezeu.
În pericopa evanghelică după Sfântul Apostol și Evanghelist Matei care s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie, ni se relatează una dintre cele mai „spectaculoase” minuni din viața Mântuitorului, umblarea pe mare, minune care a rămas și în mentalul culturii de consum a societății actuale secularizate.
Potrivit Sfântului Apostol Pavel, între viața sensibilă și viața duhovnicească a omului există o luptă neîncetată. „Căci trupul dorește împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului, căci acestea se împotrivesc unul altuia”. Dar adeseori biruiește trupul fiindcă are drept aliat, ca să spunem așa, lumea sensibilă cea de un chip cu el, în timp ce duhul, ca unul care se află în afara lumii acesteia, nici un alt sprijin nu are decât numai harul dumnezeiesc cel atotputernic, care este pururea gata să ajute.
În ceea ce priveşte propoziţia „Doamne, miluieşte-mă!”, există în Filocalie o minunată explicaţie a acesteia, într-un capitol intitulat „Explicarea lui «Doamne, miluieşte-mă!» (Kyrie Eleison)”.
