Ne dorim un Dumnezeu simplu, ascultător față de cererile noastre, un fel de Dumnezeu de buzunar, pe care să-l scoatem doar atunci când avem nevoie de El, ca pe un ajutor rapid în fața problemelor noastre.
Încrederea în voia lui Dumnezeu
Articole
Nu cumva Dumnezeu îngăduie totul spre binele nostru?
Dumnezeu iconomiseşte lucrurile în aşa fel încât să rămânem aproape de El. Le rânduieşte pe toate spre binele nostru. Desigur, nu cu forţa. Ştie că ne vom familiariza, vom rămâne aproape de El şi îi vom fi recunoscători. „Lasă problemele.
Să vă mărturisiți des, să vă împărtășiți și să-i iubiți pe oameni
Nu există un lucru mai înalt decât cel numit pocăință și mărturisire. Această Taină este acordarea iubirii lui Dumnezeu omului. Prin acest mijloc desăvârșit, omul scapă de rău. Mergem, ne mărturisim, simțim împăcarea cu Dumnezeu, harul vine înăuntrul nostru, vina pleacă. În Ortodoxie nu există drum închis. Nu există drum închis deoarece există duhovnicul, care are harul de a ierta.
Poruncile lui Dumnezeu ne eliberează, reduc greutățile
Probabil că atunci când auziți despre porunci vă gândiți la posturi, abstinență, câteva îndatoriri creștine. Sufletul devine vioi nu doar prin post și asceză, dar și prin curățirea gândurilor.
Învierea a confirmat că Iisus a fost Fiul lui Dumnezeu Cel Întrupat
Dumnezeu Cel necuprins și omul stricăcios pot să aibă un mod comun de existență, să concretizeze existența liberi față de timp, spațiu, stricăciune, moarte.
Modul comun al eliberării se cuprinde în cuvântul „iubire”.
Minunată carte sunt mintea și inima pe care a scris Sfântul Duh!
Ce înseamnă virtutea călugărească a ascultării? Aceasta este recunoașterea faptului că rațiunea omenească este căzută și respingere a ei prin „nebunia” credinței. Din credință vine ascultarea, din ascultare – smerenia, din smerenie – înțelegerea duhovnicească, iar aceasta este credința adeverită.
Tinerețea – timpul dobândirii înțelepciunii
Biserica, în zilele noastre, are misiunea de a descoperi lumii dragostea cea părintească a lui Dumnezeu. Citind Sfânta Scriptură, vedem că Dumnezeu vorbește adeseori despre tinerețe. Mai întâi, amintește despre tinerețea lui Israel, iar aceasta ne apare, la o primă vedere, ca o realitate fragilă. În Psalmi se spune undeva că inima omului este înclinată spre cele rele încă din tinerețe. Un alt psalm vorbește despre greșelile tinereții, iar Sfântul Apostol Pavel, în Epistola a Il-a către Timotei, ne îndeamnă să fugim de ispitele, de fluctuațiile ei.
Rugăciunea nu este o activitate izolată de restul vieţii
Rugăciunea nu este o activitate izolată de restul vieţii. Pentru ca o rugăciune să fie o adevărată rugăciune creştină, ea trebuie să se desfăşoare pe un teren al schimbării, în care ai totală părtăşie cu Hristos, cu Împărăţia lui Dumnezeu. Pentru ca rugăciunea să fie o rugăciune creştină, ea nu trebuie să fie o rugăciune adăugată unui mod de viaţă păgânească – ci este nevoie ca viaţa noastră cea de toate zilele să fie deja cu totul schimbată.
Din dorința de a‑l revedea pe Hristos provine refuzul lui Toma de „a crede”
A rămas în popor sintagma „Toma necredinciosul”, dar necredința Sfântului Apostol este cu totul diferită față de necredința care e păcat sau împotrivire față de Duhul Sfânt. Reacția Sfântului Apostol Toma se explică mai degrabă printr‑o exigență impusă sieşi decât printr‑un act de lipsă de încredere în Domnul. Auzind de la ceilalți apostoli că L‑au văzut pe Domnul înviat, Toma a refuzat să creadă acestor mărturii şi a rostit cunoscutele cuvinte: „Până nu voi vedea rănile Sale şi până nu voi pune degetul meu în acestea, nu voi crede.”
Devenim ceea ce trăim!
Astfel, dacă până acum o serie de studii arătau că meditaţia are efecte semnificative într-o varietate largă de procese care se petrec în corpul nostru, aceste noi rezultate dezvăluie cum înseşi mecanismele neuronale înregistrează unele modificări. Din perspectivă teologică, aceste rezultate sunt semnificative. Cercetările medicale arată că practicile spirituale antrenează modificări profunde, schimbări structurale în densitate în anumite regiuni din creier, cu rol foarte important în atenţie şi în emoţii.
Hristos a trecut prin patimi deoarece a ținut poruncile Tatălui Său
„Dumnezeu nu promite bucurie, ci potirul durerii. Ne cheamă să pătimim pentru numele Lui, deoarece așa vom trăi și slava Lui.” (…)
O! minunile tale, Stăpână!
Se vede în Penticostar, în vinerea cea dintâi, că în Ţarigrad era un ostaş milostiv foarte şi om îmbunătăţit, Leon cu numele, Machelie cu prenumele, care pentru bunătatea lui l-a învrednicit Dumnezeu de s-a făcut împărat mai pe urmă. Deci, când era încă ostaş, s-a întâmplat într-o pădure deasă, aproape de cetate, şi acolo a văzut un orb, care era din călătorie şi arşiţă foarte însetat. Pentru aceasta s-a întristat Leon, şi îl trăgea de mână ca să-l ducă mai înainte, nu cumva va afla apă ca să-l adape.
Cine i-a vorbit Maicii Domnului și a dat greș, nu i-a auzit glasul, nu a primit mângâierea ei?
Când cineva ne respinge sau este supărat pe noi, ne apropiem de el, îl întrebăm de ce e supărat, nu cumva are ceva cu noi, îi facem un dar ca să-l îmbunăm, să-l înveselim, urmărim ce vrea ca să ne iubească mai mult sau ca să-l iubim; și este un om muritor, poate chiar păcătos. Cu mult mai mult trebuie să facem așa ceva cu un sfânt. Trebuie să intrăm în legătură cu el, ca să putem avea tihna și ușurința de a-i cere ce vrem.
Nimeni n-are dreptul să plece din Casa lui Dumnezeu aşa cum a intrat
Nimeni n-are dreptul să plece din Casa lui Dumnezeu aşa cum a intrat. Dacă plecăm aşa cum am venit din biserică înseamnă că ceva nu s-a produs bine la noi. Cine a venit trist trebuie să plece cu faţa senină. Cine a venit cu durere în suflet trebuie să plece cu nădejde. Că Dumnezeu nu lasă pe nimeni, niciodată, să plece deşert! Nimeni din cei ce aleargă la tine nu iese ruşinat – ne rugăm de fiecare dată când citim Paraclisul Maicii Domnului. În Casa lui Dumnezeu, Dumnezeu nu stă singur! În Casa lui Dumnezeu El este însoţit de sfinţii Săi şi, atunci când rugăciunea mea, când osteneala mea e prea mică, e prea puţină, are cine să completeze.
„A-L exprima pe Dumnezeu este cu neputință, iar a-L gândi este mai cu neputință”
Vederea duhovnicească a lui Dumnezeu nu aparține sferei sentimentelor (simțirilor), nici planurilor optice, ci este unire ipostatică și legătură a făpturii zidite cu „Existența” nezidită a lui Dumnezeu, nu cu firea sau ființa Sa, ci cu lucrările sau energiile dumnezeiești, potrivit cu capacitatea celui care „pătimește” vederea duhovnicească.
Șapte căderi ale firii noastre pe care le-a ridicat Hristos
Drept, aici, se cuvine să fie socotit numai Cel cu adevărat drept, Domnul nostru Iisus Hristos. Așadar, întrucât de El se zice că și cade, și se ridică în noi, ca Unul Care a primit pe toate ale noastre din iubire de oameni. Iar firea noastră a căzut de șapte ori, după cum urmează: prima, a fost călcarea poruncii protopărinților, a doua
„Nu vă îngrijiți pentru viața voastră”, zice Domnul „căci Eu mă voi îngriji de toate…”
Eu nu pot sa cuget la lucrurile care au trecut, pentru că trăiesc în prezent. Ieri nu există. Ziua de mâine este a lui Dumnezeu, așa cum a fost și ieri… Deci tac! În prezentul veșnic al lui Dumnezeu. Nici măcar un gând, nimic.
„Nu vă îngrijiți pentru viața voastră”, zice Domnul „căci Eu mă voi îngriji de toate…” Am pus acest lucru în practică și toată lumea mi-a spus: „Cum?