Aici sunt arătate pricinile pentru care păcatul este cel mai mare rău.
Cea dintâi este că prin orice păcat este jignită măreţia lui Dumnezeu.
A doua este că omul, când greşeşte, cinsteşte mai mult patima şi pofta sa decât legea lui Dumnezeu şi, de aceea, Îl mânie pe Însuşi Cel fără de sfârşit, pe preabunul, dreptul şi veşnicul Dumnezeu: fiecare poate vedea cât este de grav acest lucru.
Ia aminte la tine, dragul meu, totdeauna, și vezi ce parte au în lucrul tău de fiecare zi necazurile care te întâmpină, locul pustiu în care petreci, agerimea minții tale, împreună cu puterea cunoștinței tale, îndelunga ta liniște cu leacurile cele multe, cu ispitele adică, rânduite ție de adevăratul Doctor, spre tămăduirea omului celui dinlăuntru. Ispitele sunt câteodată de la draci, câteodată de la bolile și durerile cele trupești, câteodată de la spaima din gândurile sufletului, când îți aduce aminte de înspăimântările vremii de apoi, câteodată în altoirea și dobândirea darului fierbințelii și al lacrimilor celor dulci, și al Harului celui duhovnicesc împreună cu altele, ca să nu lungesc vorba.
Avem nevoie, întâi de toate, de adevărata redescoperire a adevăratului sens al Sfintei Împărtășanii, în Biserică și prin credincioșii ei, ca Taină a Bisericii, ca act esențial în care ea întotdeauna devine ceea ce este: Trup al lui Hristos, Templu al Duhului Sfânt, dar al vieții noi, lucrarea Împărăției lui Dumnezeu, cunoașterea lui Dumnezeu și comuniunea harică cu El.
Care este însemnătatea postului? Încă din Vechiul Testament, în cartea prorocului Iona citim că Domnul Dumnezeu a osândit la nimicire străvechiul, uriaşul şi vestitul oraş Ninive – dar înainte de înfăptuirea osândei l-a trimis acolo pe prorocul Iona ca s-o vestească locuitorilor Ninivei şi să îi cheme la pocăinţă.
Ar trebui să ne amintim de lucruri mult mai însemnate. Să cercetăm dacă avem înlăuntrul nostru adevărata credință, adevărata cunoaștere, lumina lui Dumnezeu, învățătura și adevărul lui Hristos, dacă ne încredem în Judecata viitoare. Să o facem nu doar pentru că avem mustrări de conștiință, nu doar pentru că nu ne simțim bine și trebuie să ne liniștim!
Împreună cu postul de bucate, să postim și de patimi și de păcat. Fiecare să-și ia o nevoință în această perioadă – ce consideră fiecare că trebuie să dea mai multă importanță.
Cu postul a intrat Daniil în groapa leilor, umblând printre fiarele acelea grozave ca printre nişte oi. Cu postul au intrat cei trei tineri în cuptorul cel înfocat din Babilon, mult timp petrecând în flacără. Iată rodurile cele mărite ale postului!
Dar vei zice, poate: postul slăbeşte trupul. Dar ascultă ce învaţă Sfânta Scriptură: „Chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinlăuntru însă se înnoieşte din zi în zi” (II Cor. 4, 16).
Este important faptul că ne întoarcem acum la ideea şi experienţa Postului ca o călătorie duhovnicească al cărei scop este să ne treacă dintr-o stare spirituală în alta.
Înainte de cădere, Adam se bucura de firescul convorbirii neîntrerupte cu Dumnezeu. Era plin de curăţie, lumină, simplitate, smerenie. După cădere, această legătură minunată s-a tulburat. Mintea lui s-a întunecat, s-a înceţoşat, s-a înnegurat. Mintea întinată nu poate să primească Harul dumnezeiesc.
Iubiţii mei, începe Sfânta şi Marea Patruzecime, care ţine 40 de zile. Prima zi este Lunea cea Curată, iar ultima este Sâmbăta lui Lazăr.
Biserica ne cheamă să ne nevoim. Avem vrăjmaşi. Iar cei mai mari vrăjmaşi ai noştri sunt trei: primul este trupul cu dorinţele lui rele, al doilea este lumea cu spaimele şi farmecele ei, iar al treilea este satana, care – cum zice Apostolul Petru – „ca un leu răcnind umblă căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8).