“Când cineva I-a spus Domnului: Dă-mi voie să merg mai întâi să-l îngrop pe tatăl meu, El i-a răspuns: Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor, iar tu vino de-Mi urmează Mie. Morţii sunt oamenii cu sufletul mort. Cei morţi duhovniceşte sunt cei în care nu viază Duhul lui Dumnezeu, care nu-L cunosc pe Tatăl Ceresc, care nu se roagă şi nu-I cer nimic. Ei sunt nişte orfani pe pământ. Se zbat, adună, chefuiesc şi mor. Există şi altfel de morţi duhovniceşte: cei care se roagă şi merg la biserică, dar vorbesc de rău, înjură, beau, se bat, adică ascultă, dar nu împlinesc cuvântul lui Dumnezeu. Cele cinci fecioare înţelepte şi cele cinci nebune: acesta este chipul duhovnicesc al celor care frecventează biserica.

Continuare …

Ce îşi doreşte cel mai mult cel răposat de la rude şi prieteni: nu o înmormântare somptuoasă, nici cuvinte de condoleanţe, nici doliu, ci o rugăciune puternică, prin mijlocirea căreia sufletul său să ajungă în mâinile lui Dumnezeu.
Una dintre cântările de la slujba înmormântării ortodoxe este redactată în numele celui adormit, care le cere celor vii să se roage pentru el: „Văzându-mă zăcând fără glas şi fără suflare, plângeţi toţi pentru mine, fraţilor şi prietenilor, rudelor şi cunoscuţilor, căci ieri vorbeam cu voi şi fără de veste mi-a venit înfricoşătorul cea al morţii.

Continuare …

Oamenii lumeşti îi caracterizează pe creştini ca nefiind sociabili, pentru că nu aleg acelaşi mod de viaţă pe care îl au ei. De aceea, adesea sunt dezgustaţi de ei sau vorbesc în mod înjositor despre influenţa pe care o exercită Biserica asupra oamenilor. Acest lucru s-a întâmplat întotdeauna. Lumea păcătoasă şi nepocăită a refuzat credinţa creştină şi a purtat război în diverse moduri contra celor credincioşi, ignorând, desigur, misiunea binefăcătoare a acestora în societate.
Hristos cere de la credincioşi să fie sarea şi lumina oamenilor. Este o misiune înaltă şi în acelaşi timp grea, care presupune o luptă personală şi duhovnicească continuă.

Continuare …

Creştinul adevărat nu jigneşte pe nimeni, iar jignirile care îi sunt adresate le iartă, fără a le lua în seamă sau a se supăra, chiar dacă a fost de faţă.
Dar eu jignesc şi supăr pe mulţi oameni, iar când cineva mă jigneşte pe mine, mă supăr foarte tare şi ameninţ cu răzbunarea, dacă se poate, iar de nu, mă prefac a răbda în societate, iar în sinea mea ţin minte toate cuvintele rele, zâmbetul ironic, expresia cu înţelesuri ascunse si altele.

Continuare …

În epoca noastră, foarte puţini oameni sunt devotaţi în totalitate unui anumit ideal, unei anumite misiuni sau unei lucrări-slujiri. Chiar şi în cadrul Bisericii se observă aceasta lipsă. Episcopii au devenit conducători lumeşti, iar clericii sunt nişte funcţionari. Timpul se scurge şi, din păcate, lucrurile stagnează. Nu se observă nicio îmbunătăţire. Responsabilii sunt indiferenţi. Exemple de urmat nu există. Totul este slăbit. Lipsesc cu desăvârşire entuziasmul, inspiraţia, acţiunea.
În societatea de astăzi, cel hotărât să facă ceva mai înalt este întâmpinat cu dispreţ. Sau, în cel mai bun caz, cu o anumită îngăduinţă. Când însă lucrarea lui este încununată de succes şi atrage atenţia publică, împotrivirile se înmulţesc, cu scopul de a fi stopată activitatea lui. Şi atunci oamenii născocesc multe moduri pentru a-l opri.

Continuare …

Sufletul omului care stă degeaba se strică pe zi ce trece: simţirea se stinge, judecata devine slabă, voinţa se răceşte. Omul care s-a obişnuit să stea degeaba nu se simte în stare să înfrunte nici o greutate.
Statul degeaba nu este mai puţin pierzător nici pentru trup. Slăbiciunea, moleşeala, istovirea, iar de aici un şir întreg al bolilor de tot felul.

Continuare …