La început a fost Cuvântul. Fără El nu există nimic din ceea ce este. Noi facem în fiecare zi experienţa dureroasă a unei vieţi mizerabile în trupul nostru. Cu toate acestea, suntem creaţi după chipul lui Hristos, al Celui absolut. Dacă fiinţa a fost creată pentru Dumnezeu, ea nu trebuie să moară. Dumnezeu a creat viaţa. El n-a creat moartea. Scopul nostru este viaţa cu Hristos-Dumnezeu, nemurirea.
Ce se întâmplă în realitate în mintea şi sufletul celui internat într-un spital psihiatric şi care crede despre sine că este Hristos, cu adolescentul care ajunge la şcoala de corecţie pentru că a furat zeci de autoturisme, cu femeia ce este chinuită de dureri de cap cumplite, cu elevul ce refuză să înveţe, deranjând clasa cu crize de furie, cu un anumit angajat ce ratează o avansare importantă pentru că îi este frică să zboare cu avionul sau cu şoferul de autobuz care şi-a pierdut dintr-o dată capul, angajând autobuzul cu cei 50 de pasageri într-o cursă periculoasă şi lăsându-i la zeci de kilometri depărtare de destinaţia lor?
Există o viaţă ipostatică nesfârşită, începătoare a toate, de la care îşi trage obârşia viaţa tuturor făpturilor înţelegătoare, cuvântătoare şi necuvântătoare. Făpturile înţelegătoare şi cuvântătoare au primit fiinţare după Chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, după chipul înţelepciunii, bunătăţii, dreptăţii, păcii, fericirii, libertăţii, puterii, nemuririi Lui.
Sfântul şi dreptul Ioachim a fost din seminţia lui Iuda, trăgându-şi neamul din casa lui David împăratul în acest chip: din neamul lui Natan fiul lui David s-a născut Levi, iar Levi a născut pe Melhie şi pe Pamfir; Pamfir a născut pe Varpafir, iar Varpafir a născut pe Ioachim, tatăl Născătoarei de Dumnezeu. Acesta petrecea în Nazaretul Galileii, având soţie pe Ana din seminţia lui Levi, din neamul lui Aaron, fiica lui Mathan preotul care a preoţit în zilele Cleopatrei şi ale lui Casopar, împăraţii Perşilor, mai înainte de împărăţia lui Irod, fiul lui Antipater. Iar Mathan avea femeie pe Maria din seminţia lui Iuda din Betleem şi a născut cu dânsa trei fiice: pe Maria, pe Sovia şi pe Ana.
Spiritualitatea ortodoxă este strâns legată de pocăinţă, pentru că este întemeiată pe experienţa faptului că Dumnezeu mântuieşte şi iartă pentru a-l face pe om viu. Spiritualitatea implică experiența curăţirii sufletului de patimi: această experienţă conduce prin recunoştinţă la starea de iubire a credinciosului faţă de Dumnezeu; că dacă Dumnezeu mă curăţeşte, o face din iubire pentru mine.
Curăţirea este condiţia oricărei spiritualităţi reale, pentru că ea eliberează sufletul de tot ceea ce-l împiedică să se realizeze în Dumnezeu.
Stăpână prea milostivă şi bună, primeşte rugăciunea mea cea ticăloasă ce se aduce ţie din gură netrebnică, deşi toate le ştii, şi mai ales neputinţa mea. Că eu prin tine scap la bunătatea Fiului tău şi prin tine, Doamna mea, m-am abătut din calea ce ducea spre moarte. Şi ştiind faptele şi toate mişcările mele, cele din zi şi din noapte, cele cu lucrul şi cuvântul, cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă, îndreptează-mă, că eu pe tine te am mijlocitoare către Hristos, Dumnezeul nostru.
Miluieşte-mă şi mă ajută, îndemnându-mă la tot lucrul bun, după voia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Tu ştii, Stăpână preabună, că din braţele maicii mele spre tine am alergat, ţie am fost dăruit, deşi rău m-am ocârmuit, dar nu am ştiut altă scăpare, părtinitoare, sprijinire şi mijlocitoare către Dumnezeu fără numai pe tine. Şi acum, Stăpâna mea, mărturisindu-mi toate faptele mele cele necuvioase, te rog să mi le ştergi şi să mă miluieşti. Ştii, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, că sunt ca o oaie rătăcită şi ca un străin smerit, care nu are unde să îşi plece capul, fără numai la tine, Maica lui Hristos, Dumnezeul meu.
Frați și părinți, puțin închizând ochii cei sensibili, să ni-i ridicăm pe cei ai minții și să vedem în chip înțelegător pe Maica lui Dumnezeu. Căci a venit ca un cer însuflețit purtând în brațe pe soarele dreptății, ca să-i lumineze și să-i încălzească pe credincioșii care aleargă la scăparea ei. Și dacă soarele cel sensibil a știut să lumineze și să încălzească, să usuce și să ardă, cu cât mai mult a știut să facă acestea soarele dreptății cel mai înainte de soare.
A venit ca o tărie, purtând în brațe steaua cea din Iacob, pentru ca și noi, precum magii, lepădând toate plăcerile cele trupești să-i urmăm Lui în curăție și să I ne închinăm cu credință. A venit ca o scară avându-L pe Domnul întărit în ea, ca să întărească și să izbăvească din stricăciune firea omenească.
PUŢIN ŞI MULT
Cine nu se mulţumeşte cu un bine mic, acela crede într-un bine mai mare şi-l caută pe acesta. Cine nu se mulţumeşte cu un bine mai mare, acela crede în binele cel mai mare şi-l caută pe acesta. Dar cine nu se mulţumeşte cu binele cel mai mare, acela nu mai crede în nici un bine şi nici nu caută vreun bine. Cine nu se mulţumeşte cu o stare morală scăzută, acela crede într-o stare morală mai înaltă şi o caută pe aceasta. Cine nu se mulţumeşte cu o stare morală mai înaltă, acela crede într-o stare morală şi mai înaltă şi o caută pe aceasta.
„Să iubeşti pe aproapele tău, ca însuţi pe tine” (Mat 22, 38)
Pavel, ca model al adevăratei iubiri către aproapele
Sfântul Pavel, care, – deşi om, – s-a răpit pana la al treilea cer şi a întrecut pe îngeri şi pe Arhangheli, ne îndeamnă într-un loc, ca să urmăm lui şi cu dânsul lui Hristos, zicând: „Următori fiţi mie, precum şi eu lui Hristos (I Cor. 11, 1). În alt loc dimpotrivă el tace despre persoana sa şi deodată ne duce la Dumnezeu, când zice: „fiţi următori lui Dumnezeu, ca nişte fii iubiţi” (Efes. 5, 1).
După ani de zile vine şi ascultarea cu discernământ, dar voi, la această vârstă la care sunteţi, să aveţi ascultare oarbă. Ai văzut ce spune Sfântul Ioan Scărarul? A mers stareţul la un începător şi i-a spus: „Cântă un cântec lumesc”. „Să fie binecuvântat!”, a spus acela şi a cântat. Apoi a mers la altul care era de zece-cincisprezece ani călugăr şi i-a spus şi aceluia: „Cântă un cântec lumesc”. Însă acela a spus: „Iertaţi”, şi nu a cântat.
Cu un an în urmă sau cam atunci, am avut o lungă discuţie cu un tânăr american în timpul unei călătorii cu trenul. M-a întâlnit aparent, din întâmplare (fireşte, nu există întâmplare în viaţă) şi mi-a spus că învăţa rusă. Era un om care căuta să cunoască realitatea religioasă şi fusese pe la toate aşa-numitele grupuri creştine, dar peste tot nu găsise decât ipocrizie şi escrocherie şi fusese pe punctul de a renunţa cu totul la orice fel de religie. Dar apoi a aflat că în Rusia oamenii suferă pentru credinţa lor.
Vă invităm să vizionați o conferință susținută de Starețul Efrem de la Mănăstirea Vatopedi, în Volos, Grecia. Mesajul principal este că monahii deși departe de lume sunt alături de ea în toate căderile ei, iar mănăstirile sunt cuiburi de sfințenie, izvoare ale Harului pentru întreaga lume
* Naşterea lui Hristos a fost nezgomotoasă şi smerită. A venit ca om, nu ca să judece lumea, ci ca s-o mântuiască. A venit ca să-l miluiască, să-l ierte şi să-l mântuiască pe om. A dat poveţe mântuitoare, ne-a lăsat porunci, sfaturi şi pilda Sa sfântă pe care să o urmăm pentru a ne mântui sufletele noastre.
Toate aici pe pământ sunt trecătoare şi efemere, se duc ca un vis…
* Credem pe deplin în a Doua Venire a Domnului, care va fi măreaţă, înfricoşătoare şi slăvită…
„Nimeni nu minte, decât numai cei ce mă laudă şi mă fericesc.” Şi nimeni nu grăieşte adevărul decât numai cei ce mă defaimă şi mă grăiesc de rău, cu toate că nu grăiesc tot adevărul, neştiind bine cele ale inimii mele. Iar de s-ar învrednici să le vadă, nu zic pe toate, ci numai o părticică din răutăţile mele, ar fugi de mine ca de un noroi şi ca de o putoare. Şi de s-ar face trupurile oamenilor numai limbi ca să-mi defaime răutăţile mele, cred că nici unul nu ar putea să spună cum este necinstea mea.
Interviu cu Părintele Constantin Coman, Profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul”
Vorbiţi-ne despre una sau mai multe personalităţi de la care aţi avut foarte multe de învăţat.
Am învățat multe lucruri de la mulți oameni. Primii oameni de la care am învățat ceva au fost părinții mei. Cea mai prețioasă moștenire o am de la dânșii.
De la tata am învățat răbdarea, îngăduința, înțelegere, blândețea față de toți oamenii, iar de la mama am învățat curajul de a fi liber, suveran, de a te ridica deasupra lucrurilor, de a nu fi robit de acestea.
„Nimănui cu nimic nu fiți datori, decât cu iubirea unuia față de altul.” (Rom. 13, 8)
Este important ca primirea Sfintei Împărtăşanii să fie precedată de pregătire prin spovedanie, dar există moduri diferite, diferite tradiţii de a face pocăinţă. In Biserica Ortodoxă, în care împărtăşania a devenit rară, un eveniment de excepţie, trebuie să ne lepădăm de toată zgura care s-a depus în noi de luni de zile, să insistăm asupra sentimentului de nevrednicie. Aşa a iniţiat Biserica Taina Spovedaniei. Dar şi aici există pericolul automatismului: „Am să mă spovedesc pentru a mă împărtăşi”, şi astfel spovedania poate fi banalizată.