Articole

Veșmintele liturgice destinate preoților

Frumusețea slujbelor bisericești este împodobită și de vestimentația slujitorilor pe care aceștia o poartă în timpul săvârșirii lor. În afară de stihar, veșmântul lung și larg, și de mânecuțe, care strâng mânecile stiharului, pe care le poartă și diaconii, cei invesțiți în treapta preoției a ierarhiei bisericești au datoria de a purta în timpul oficierii slujbelor și alte veșminte.
Epitrahilul sau stola este veșmântul care vine pus pe grumaz, de unde și denumirea. Latinii desemnează prin epitrahil atât orarul diaconilor, cât și orarul dublu al preoților.

Continuare …

Să ne aşezăm cu umilinţă în faţa lui Dumnezeu

Rugăciunca este lucrul cel mai important. Ea este calea noastră către Dumnezeu; toate celelalte sunt doar mijloace ajutătoare ale acesteia. Spun însă că trebuie să facem o cât de mică pregătire înainte de rugăciune. Nu treceţi dintr-odată la Dumnezeu; trebuie să vă gătiţi duhovniceşte. Cum face lumea când merge la împărat? Măcar puţin înainte de aceasta să ne gândim şi la noi înşine, şi la Dumnezeu. Cine suntem noi şi cine este Acela cu Care vrem să vorbim? Ce ne este nouă de trebuinţă şi cu ce drept îndrăznim să-I cerem acestea? Şi aşa mai departe.

Continuare …

Să izgonim lucrarea vrăjmașului din viața noastră prin rugăciune și credință

Să nu ne tulburăm din cauza ispitelor, nici să nu ne minunăm de îndrăzneala diavolului, ci stăruind în credinţă şi în rugăciune fierbinte şi împărtăşindu-ne de ajutorul de sus, să izgonim lucrarea vrăjmașului din viața noastră.
Mare lucru este omul care creşte înlăuntru şi sporeşte în virtuţi! Dar această fiinţă mare se teme de păcat, la fel ca elefantul de şoarece, „ca nu cumva, după ce a vestit altora, el însuşi să ajungă de lepădat” (I Corinteni 9, 27).

Continuare …

Să ne ridicam și să vedem în chip înțelegător pe Maica lui Dumnezeu

Frați și părinți, puțin închizând ochii cei sensibili, să ni-i ridicăm pe cei ai minții și să vedem în chip înțelegător pe Maica lui Dumnezeu. Căci a venit ca un cer însuflețit purtând în brațe pe soarele dreptății, ca să-i lumineze și să-i încălzească pe credincioșii care aleargă la scăparea ei. Și dacă soarele cel sensibil a știut să lumineze și să încălzească, să usuce și să ardă, cu cât mai mult a știut să facă acestea soarele dreptății cel mai înainte de soare. A venit ca o tărie, purtând în brațe steaua cea din Iacob, pentru ca și noi, precum magii, lepădând toate plăcerile cele trupești să-i urmăm Lui în curăție și să I ne închinăm cu credință.

Continuare …

Părintele Porfirie: Între noi nu e nici o distanţă

S-a spus că astăzi, când fiinţe sfinte, contemporane nouă, precum părinţii noştri duhovniceşti Porfirie, Paisie, Iacob, Sofronie, Epifanie au adormit în Domnul, părăsind această viaţă, suntem mai săraci.
Cred că dimpotrivă, suntem mai bogaţi şi mai fericiţi, fiindcă aceşti sfinţi, eliberaţi de limitele trupeşti şi de dependenţa biologică, continuă a se afla printre noi, însoţindu-ne paşii în viaţă. Însă, aşa cum e şi firesc, noi suntem aceia care nu le putem simţi şi nu le putem trăi prezenţa duhovnicească, tocmai din pricina neputinţei simţurilor şi a percepţiilor noastre.
Odată când m-am dus la Părintele Porfirie i-am spus: „Părinte, să vă gândiţi mereu la noi şi să vă rugaţi pentru noi, căci avem mare nevoie. Îndeosebi să vă gândiţi la noi în ceasurile nopţii, când se stinge zgomotul vieţii şi când încercăm să comunicăm cu noi înşine şi cu Dumnezeu”. Auzind acestea, părintele mi-a răspuns: Între noi nu e nici o distanţă.

Continuare …

Cuvântul lui Hristos nu trece, este veşnic

Viaţa lumii se desfăşoară în jurul unor plăceri omeneşti, iar viaţa duhovnicească este neglijată. Trebuie să inversăm această stare de lucruri, să punem viaţa duhovnicească în centrul vieţii noastre.
Înţelepciunea lumii nu poate să salveze umanitatea. Parlamentele, guvernele, organizaţiile complexe ale statelor contemporane celor mai avansate sunt neputincioase. Umanitatea suferă neîncetat. Singura ieşire este de a găsi în noi înţelepciunea, hotărârea de a nu mai trăi după principiile acestei lumi, ci de a urma pe Hristos.

Continuare …

Omilie la Adormirea Maicii Domnului

1. Vrând eu să laud, prealăudată, preasfânta ta adormire cea mai presus de cinste, învrednicește-mă de iertare și dăruiește-mi cuvânt potrivit, ceea ce ai zămislit și născut în chip de negrăit pe Cuvântul cel negrăit și la El ai plecat astăzi în chip nepovestit și ți-ai dat duhul tău cel cu totul fără de prihană în mâinile Lui, ale Celui Care a binevoit în chip străin să fie ținut în sfintele tale brațe ca un Prunc. Căci cel ce vrea să te laude pe tine are cu adevărat nevoie de dumnezeiesc cuvânt care să răsune până la margini și de ochi înțelegători care să poată să vadă înălțimea ta, curată de Dumnezeu fericită, și de o limbă de înger care să poată să laude minunile tale în chip mai presus de fire.

Continuare …

Problematica Reunificării Creștine – Periculoasa cale a minimalismului dogmatic

„Atunci dacă cineva vă v-a spune vouă,
iată aici sau acolo este Hristos; voi să nu îl credeţi.”
(Matei 24; 23).
Biserica este una. Această unitate este înseşi esenţa Bisericii. Biserica este unitate, unitate în Hristos, „unitatea Duhului în legătura păcii” (Efeseni 4, 3). Biserica a fost creată în lume din cauza unirii şi a unităţii – „pentru ca toţi să fie una” (Ioan 17, 21). Biserica este un „trup” – adică organismul şi Trupul lui Hristos. „Căci printr-un Duh suntem toţi botezaţi într-un singur trup.” (1 Corinteni 12; 13).

Continuare …

Iată dovada istorică (Cercările i-au dovedit pe sfinţi iar sfinţenia este superioară vieţii şi morţii)

La anul 313 de la Hristos împăratul Constantin dă edictul de la Milano, prin care recunoscu creştinismul printre religiile de stat. Mare bucurie în creştinătate! Dar … cum au scăpat creştinii de grijă, cum au trecut din ilegalitate la libertate, la persoană juridică, viaţa morală a creştinilor începu să se destrame. Cum şi-au primit averile înapoi, urmaşii mucenicilor, puţini au mai rămas ca să nu se încovoaie cu dragostea mai mult spre lumea aceasta (a stomacului).

Continuare …

Despre viața duhovnicească a monahului

Noi, monahii, avem harul sub două forme, după cum v-am spus și altă dată: l-am primit o dată la botez și l-am mai primit încă o dată la tunderea în monahism. Și este cu noi, este în noi sub forma maternității duhovnicești. Dar harul nu poate să intervină pentru că are întâietate libertatea persoanei. Cu toate că omul se îndreaptă către stricăciune și moarte, Dumnezeu nu ne-a ,,retras” dreptul libertății personale, astfel încât să nu mai avem libertatea de a gândi, a lua hotărâri și a făptui. Asta înseamnă să ai libertate ca persoană. În continuare, dumnezeiescul har, care este în noi, așteaptă ca libertatea să acționeze mai întâi și să hotărască: ,,Aleg binele și urăsc răul”.

Continuare …

Trebuie să lucrăm virtuțile pentru ca inima noastră să devină ceea ce trebuie să fie

doar lucrarea asupra inimii noastre va dăinui în veșnicie. Această lucrare va însoți sufletul dincolo de mormânt. Sfântul Grigorie Palama spune că trebuie să fim încontinuu în legătură cu energiile Lui Dumnezeu, să primim harul Lui Dumnezeu. Asta înseamnă că trebuie, cu orice chip, să ținem mintea noastră în inimă cerând harul Lui Dumnezeu. Aceasta este modalitatea prin care ne vom apropia de Dumnezeu. Și, dacă vom cerceta Tradiția , vorbesc despre Tradiția bisericească, vom vedea că viața noastră în Biserică are un caracter isihast. Isihia nu înseamnă tihnă, liniște afară, în lume, isihia înseamnă lucrare duhovnicească în inimă, care are finalitate în veșnicie.

Continuare …

Toate poruncile lui Dumnezeu ajută la propria noastră mântuire

Deci să rămânem statornici şi în păzirea cu acrivie a acestor dogme, şi în atragerea iubirii lui Dumnezeu. Fiindcă în timp ce-L uram, El ne-a iubit, şi în timp ce eram vrăjmaşi, El ne-a împăcat. în cele care urmează, însă, vrea să-L iubim, ca să ne iubească.
Aşadar, să rămânem statornici, să-L iubim ca să fim iubiţi de El. Pentru că dacă atunci când suntem iubiţi de oamenii care au putere, suntem de temut în faţa tuturor, cu mult mai mult când suntem iubiţi de Dumnezeu. Deci, să nu avem milă de noi, fie că este nevoie de trupurile noastre, fie de sufletele noastre ca să le dăruim pentru această iubire.

Continuare …

Adevărata fericire nu costă nimic; când costă ceva nu e adevărată !

De când ne naştem, plecăm în căutarea Iubirii. Uneori o gustăm bine, alteori ne fac alţii pofta de ea. Înţelepţi sau nu încă, dorim prin tot ce ne stă în putinţă să nu mai provocăm durere. Multe din mâhnirile noastre esenţiale vin din imposibilitatea sau neştiinţa de a închide uşi; uşi ale trecutului. Înăuntrul nostru e mereu curent. Ba uşa, ba geamul au rămas deschise. Zeci de uşi, sute de geamuri, în funcţie de cât a visat, sperat, dorit sau construit fiecare. Uşile marilor noastre iubiri, uşile marilor dezamăgiri, uşile rănilor, uşile răutăţilor, uşile mândriei, uşile…uşile… Ferestrele curiozităţii, ferestrele pasiunilor trecătoare, ferestrele profesionale, ferestrele credinţei, ferestrele…

Continuare …

Pocăința le vindecă pe toate

S-a vorbit mult despre pocăință ca temei al vieții creștine. Pocăința, această Cenușăreasă a terminologiei bisericești ‒ în general, nimeni nu are mult apetit pentru pocăință, dar avem o strâmbă înțelegere a termenului. Toată terminologia bisericească, duhovnicească trebuie să o reînvățăm, pentru că nu mai vorbim graiul sfinților noștri părinți. Părintele Sofronie Saharov a avut harisma să ne vorbească în graiul cel actual despre înțelepciunea din vechime. Am văzut mereu nevoia de a ne întoarce la terminologia veche.

Continuare …

Cel ce prin sârguință a agonisit roadele dragostei nu se desparte de ea, chiar de ar pătimi mii de rele

Sufletul curat este cel care s-a izbăvit de patimi și neîncetat se veselește de dumnezeiasca dragoste. Patimă de ocară este mișcarea sufletului împotriva firii. Nepătimirea este o așezare pașnică a sufletului, în care acesta se face cu anevoie de mișcat spre răutate.

Continuare …

„Iubirea niciodată nu se sfârşeşte” (I Corinteni)

Astăzi îi vedem pe cei mai mulţi că au alte motive de prietenie. Unul iubeşte pentru că este iubit, celălalt pentru că a fost cinstit, altul pentru că cineva l-a ajutat la vreo problemă lumească de-a lui, un altul pentru vreun oarecare motiv asemănător, însă pentru a găsi pe cineva să iubească pe aproapele lui cu adevărat în numele lui Hristos, şi aşa cum trebuie, este greu. Pentru că cei mai mulţi încheagă între ei prietenii pentru motive lumeşti.

Continuare …

Dacă vom lepăda orice înclinare de bunăvoie către păcat, uşor ne vom lupta cu bântuirile patimilor

Aşa cum ostenelile şi necinstea nasc virtutea, desfătarea şi slava nasc păcatul.
Cel pe care îl tulbură bântuirile patimilor e dator să se roage şi să dea ostenelii şi asupririi trupul său, că şi având ajutorul acestei nevoinţe abia de va ţine piept momelilor păcatului.

Continuare …