Articole

O comunicare lipsită de conţinut, care-şi este propria finalitate

După cum tocmai am văzut, pentru homo communicans comunicarea în sine este mai importantă decât conţinutul acesteia. Este important şi chiar vital să comunici, nu contează ce şi cui. Comunicarea în sine răspunde unei nevoi, nu ceea ce avem de spus, de citit, de auzit ori de privit.
Lucrul acesta este în mod deosebit adevărat în cazul dependenţelor: cei care sunt dependenţi de televizor se pun în faţa lui mai înainte de a
şti ce‑or să vadă, sau îl lasă să meargă aproape tot timpul, fără să le pese ce program urmăresc;

Continuare …

Evlavia exterioară

Cel care are multă credinţă şi evlavie adevărată se hrăneşte din ceva înalt, duhovnicesc, care nu se poate descrie. Există însă unii care au o evlavie seacă, exterioară. Unii ca aceştia spun sec: „Acum, deoarece am intrat în biserică, trebuie să stau cu atenţie, nu trebuie să mă mişc, trebuie să-mi plec capul, astfel trebuie să-mi fac cruce!” Unii se poate să se clatine în privinţa credinţei şi totuşi stau în picioare pe toată durata privegherii.

Continuare …

Pomenirea Preasfințitului Dionisie Erhan, episcopul Cetății Albe-Ismail la 75 de ani de la adormire și punerea în raclă a moaștelor sale

În data de 17 septembrie 2018, la Mănăstirea ,,Sf. M. Mc. Gheorghe”, Suruceni din cadrul Mitropoliei Chișinaului și a Moldovei s-a desfășurat un eveniment deosebit pentru istoria acestui așezământ monahal închinat vrednicului de pomenire episcop Dionisie Erhan, care a împlinit la această dată 75 de ani de la adormire.
Un ales sobor de clerici sub protia Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinălui și al Întregii Moldove, a săvârșit sfânta liturghie și slujba de pomenire în prezența a numeroși credincioși care au venit să îl cinstească pe cuviosul episcop Dionisie. În cuvântul de învățătură, părintele mitropolit a subliniat câteva aspecte din viața și activitatea Episcopului Dionisie Erhan.
P
ersonalitatea Episcopului Dionisie Erhan a rămas înscrisă în Istoria Bisericii atât pentru activitatea pastoral-misionară dar mai ales pentru viața sa virtuoasă.

Continuare …

Apariţia lui Homo Conncticus şi a lui Homo Communicans

Nu este exagerat să spunem că noile media au format, într‑un timp scurt, un nou tip de om: homo connecticus şi homo communicans. Desigur, orice om este prin fire „în relaţie” şi „în comunicare”; aşa cum a subliniat cu tărie Aristotel acum aproape 2400 de ani, omul este un „animal social”, şi cum au arătat recent, în două moduri diferite, curentul psihanalitic şi curentul personalist, persoana umană nu există şi nu se dezvoltă decât „în relaţie”, limbajul având în această relaţie un rol fundamental.

Continuare …

Nava Împărăţiei ca semn, simbol şi sfinţenie

Pentru ca să aveţi o înţelegere cât mai limpede a ceea ce vreau să vă spun în continuare, e bine să vă amintesc că atât în viaţa socială a oamenilor, cât şi în cea religioasă, sunt folosite semne și simboluri.
Semnul este o convenţie prin care ceva se deosebeşte de altceva. Acel ceva poate fi o fiinţă, un obiect sau o împrejurare. Portul unei persoane este semnul că ea este din Maramureş, din Banat sau din Dobrogea, din Scoţia sau din Tirol. Uniforma unui militar este semnul că el aparţine unei anumite arme: infanterie, aviaţie, marină, sau că el face parte din armata unei anumite ţări (ceea ce e foarte important pe câmpul de luptă).

Continuare …

Cele trei ipostaze ale Împărăției Cerurilor

Împărăţia lui Dumnezeu este o realitate despre care noi, după două milenii de teologie sistematică, ştim mult mai puţin decât tâlharul de pe cruce.
Când vorbim despre ţelul final al vieţii noastre, preferăm să-i spunem mântuire. Mântuirea însă, potrivit cu sensul cuvântului original grecesc (soteria), nu este altceva decât salvarea dintr-o primejdie, eliberarea dintr-o închisoare, siguranţa de a nu te mai şti pândit de ceva rău. Iisus Hristos este Mântuitorul (în limba greacă Soter) nostru, Cel ce ne-a eliberat din robia păcatului şi a morţii. Icoana Sa ca Salvator este aceea a pogorârii la iad, adâncul din care îi trage afară pe Adam, pe Eva şi pe toţi cei care aşteptau, acolo, eliberarea. După acest moment, ştim ce s’a mai petrecut cu Mântuitorul, dar nu ştim nimic despre ceea ce s’a mai întâmplat cu cei mântuiţi.

Continuare …

Captivi în internet

„Că iată moartea intră pe ferestrele noastre” (Ieremia 9, 21)

„O societate tot mai bolnavă, dar şi tot mai puternică, a făcut din lumea concretă un spaţiu şi un decor al maladiei sale”
(Guy Debord, La société du spectacle)

Continuare …

PĂRINTELE IUSTIN DE LA OAȘA despre NEAM și FAMILIE, DEZBINARE și IUBIRE

Părinte Iustin, vedem că în zilele noastre se împuţinează dragostea. Ce putem face fiecare dintre noi ca să reînvie duhul dragostei între fraţi?
Păcatul este realitatea care scade dragostea. Și atunci, dacă vrem să avem mai multă dragoste, trebuie să începem să eliminăm păcatul. Păcatul ne separă de Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste. Separarea de El este echivalentă cu separarea de dragoste, cu îndepărtarea de dragoste. Și, de asta, pentru a ne putea apropia din nou de Dumnezeu, de iubirea Lui, trebuie să ne curăţim mai întâi de păcate.

Continuare …

Rugăciunea, rostire a Împărăţiei

Liturghia este un cuvânt grecesc care înseamnă serviciu public sau, altfel spus, slujbă obştească. E bine să vă amintesc că rugăciunea, potrivit împrejurării în care se face, este de două feluri: individuală (sau particulară) şi publică (sau obşteasca). Mântuitorul Hristos le-a practicat şi recomandat pe amândouă; şi, chiar dacă uneori a pus un accent deosebit pe cea particulară, a făcut-o spre a critica obiceiul fariseilor care, în făţărnicia lor, îşi făceau rugăciunile în văzul tuturor, de ochii lumii, prin pieţe publice şi locuri aglomerate, spre a-şi ascunde vidul lăuntric, adică faptul că acasă nu se rugau deloc.

Continuare …

P. S. Dionisie – O viaţă de sbucium în slujba Bisericii şi a Neamului

Moldova dintre Prut şi Nistru, împreună cu toţi acei în inima cărora palpită jarul credinţei şi a mândriei româneşti, ia parte cu cel mai inepuizabil entuziasm, la marea sărbătorire, la marele praznic închinat celei mai reprezentative figuri, celui mai ilustru luptător-Vlădica Dionisie.
Basarabia, cu întregul ei trecut de lupte, se închină respectuos în faţa celui ce a ştiut să-i fie soldat şi comandant. Întotdeauna primul, în linia celor ce luptau, bătrânul Vlădica a ştiut să fie omul, care să stimuleze şi să valorifice.
Născut în com. Bardar jud. Lăpuşna, acum şaptezeci de ani, P. S. Episcop Dionisie a ştiut să meargă cu toată demnitatea, pe linia marelor chemări. Viţă de arcaş, el a ştiut pururea să asculte de glasul sângelui domnesc. Şi dacă astăzi ne rupem din mersul fugar al vieţii cotidiane, e că avem nestrămutată dorinţă de a arăta tuturor, pe de o parte personalitatea celui ce se oglindeşte în luptele de eri, ca un fanatic, ca un erou, iar pe de altă parte, să sădim în mintea generaţiilor ce vor veni—credinţa, că aici în Moldova lui Ştefan cel Mare şi sfânt, a trăit cândva un vrednic urmaş, un vrednic arcaş din viţă de domn.

Continuare …

Cum recunoaștem ispitele vrăjmașului din vremea rugăciunii?

Când ne rugăm, scrie părintele Ioan din Kronstadt, în gândurile noastre, în chip ciudat, cele mai sfinte și mai înalte lucruri se învârt alături de lucruri pământești, lumești, de nimic; de pildă, Dumnezeu este alături de un oarecare obiect iubit – de bani, de un lucru, de o haină, de o pălărie sau de vreo mâncare gustoasă, de o băutură plăcută sau de o distincție exterioară, de o cruce, de un ordin, de o panglică și așa mai departe.”

Continuare …

✝) Duminica a XV-a după Pogorârea Sfântului Duh (Porunca cea mare din Lege)

S-a apropiat, iubiţii mei creştini – zice Evanghelistul Matei, s-a apropiat un învăţător de lege de Hristos, vrând să-L încerce, şi I-a pus întrebarea: “Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”. Care e cea mai importantă poruncă? Şi Iisus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău” (Matei 22, 37). Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Şi a doua ca şi aceasta: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22, 39).

Continuare …

P. S. DIONISIE. Cu prilejul împlinirii a 70 de ani.

Clerul şi poporul Eparhiei Cetatea Albă-Ismail, se pregătesc să-şi sărbătorească păstorul cu prilejul împlinirii a 70 de ani de viaţă.
Este un gând nobil, care cinsteşte pe cei cari l-au avut şi-l traduc acum în faptă.
Pentru P. S. Dionisie, aceasta va fi o zi de binemeritată bucurie, care cu siguranţă îl va înduioşa până la lacrimi. În adevăr, pentru un părinte nu poate sa fie bucurie mai mare şi măngâere mai adânc simţită, decât recunoştinţa din partea fiilor săi.

Continuare …

Omul, fiinţă înfometată de Dumnezeu

Omul este ceea ce mănâncă”. Cu această afirmaţie, filosoful materialist german Feuerbach a crezut că a pus capăt tuturor speculaţiilor „idealiste” despre natura umană. De fapt însă, el exprimă, fără să o ştie, cea mai religioasă idee despre om. Pentru că, mult înainte de Feuerbach, aceeaşi definiţie a omului a fost dată de Biblie.

Continuare …

Unimea celor patru Evanghelii

Pe bună dreptate și-a intitulat Matei lucrarea sa Evanghelie, adică Vestea cea bună. A vestit tuturora, dușmanilor, neștiutorilor, celor ce ședeau în întuneric: eliberare de pedeapsă, dezlegare de păcate, dreptate, sfințenie, răscumpărare, înfiere, moștenirea cerurilor, înrudirea cu Fiul lui Dumnezeu. Care bunătăți ar putea egala aceste bune vestiri ale Evangheliei Sale? Dumnezeu pe pământ, om în cer; toate s-au împreunat: îngerii dănțuiau împreună cu oamenii, oamenii petreceau împreună cu vulturul îngerii și cu celelalte puteri de sus.

Continuare …

Nu e nimic ascuns care să nu se dea pe față

Păcatul se teme de lumină. El se ascunde în ungherele întunecoase ale sufletului, și diavolul, pricinuitorul păcatului, își dă toată silința ca în aceste cotloane puturoase să nu ajungă nici o rază de lumină, ca să nu fie date în vileag lucrările lui cele întunecate, minciuna și viclenia lui. Sub înrâurirea relei voi a diavolului, oamenii depravați nu suferă să privească cineva în sufletul lor și nu le place nici să facă asta măcar ei înșiși. Iată de ce adeseori sufletul e ca o magazie întunecoasă, în care este o grămadă de vechituri și unde nu mai descurci nimic: praf, murdărie, gunoi – gânduri rele, pofte murdare, patimi ascunse…

Continuare …