Este necesar să liniștim acele simțuri care sunt mișcate de cele din afară când ne întoarcem spre cele dinlăuntru. Căci acest trup ni s-a dat ca pereche de către Dumnezeu, mai bine zis ni s-a supus ca o pereche. Deci, când se răzvrătește, să-l oprim, dar când se lasă călăuzit cum trebuie, să-l primim.
La început, când eram medic, simțeam că era nedrept față de pacienții care erau în sala de așteptare dacă mă lungeam prea mult cu persoana pe care o consultam în cabinet. Astfel, în prima zi am încercat să fiu cât mai expeditiv cu cei pe care-i consultam.
O fată nobilă și frumoasă, care provenea din Capadocia, era logodită. Mai apoi s-a răzgândit tânăra și nu l-a mai vrut pe logodnicul ei. Dar pentru ca să nu o deranjeze acel băiat, a fugit și a mers în mănăstire, unde era stareță Sfânta Irina Hrisovalant, aproape de Constantinopol, unde s-a și călugărit.
Logodnicul ei insista, dar nu putea în nici un fel să o scoată din mănăstire. Tânărul era foarte îndrăgostit de ea. De aceea, a căutat un mare vrăjitor, căruia i-a făgăduit mulți bani dacă va reuși să o scoată pe tânără din mănăstire, prin magia lui, pentru ca fata să devină soția lui.
Îţi recomand să te rogi cu simplitate. Nu dori şi nu aştepta să obţii rezultate impresionante sau „daruri” ale harului lui Dumnezeu. Consideră-te nevrednic de toate acestea. Numai astfel îţi vei găsi pacea interioară.
Nu mai vorbiți unul despre altul de rău! Vorbiți numai de bine! Să știi că după cuvintele tale te va judeca. Sau după cuvintele tale te vei bucura! Că este o foarte mare rușine să vorbești de rău pe fratele tău de drum, în luptă cu același dușman nesuferit, diavolul!
DESPRE PAZA INIMII
De la trezvie se naşte în inimă curăţia, prin care omul se face vrednic vederii Domnului, după cum ne încredinţează Veşnicul Adevăr: fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu (Mt. 5, 8). Nu trebuie să dăm în vileag fără să fie neapărată nevoie tot ce-i mai bun în inimă, fiindcă agonisita noastră duhovnicească rămâne neprimejduită din partea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi numai atunci când este păstrată ca o comoară înlăuntrul inimii.
Aţi amintit mai înainte că l-aţi cunoscut pe Sfântul Porfirie şi mă întrebam dacă aţi putea să ne povestiţi vreo întâmplare legată de dânsul.
Vă pot relata propria mea întâlnire cu Părintele Porfirie, prin care am cunoscut darul său. L-am vizitat de mai multe ori pe Părintele. Odată, am stat în Sfântul Munte timp de două luni.
Creştine, bogat sau sărac, slăvit sau neînsemnat! Să ne întoarcem de la cele lumeşti către Domnul, să ne deschidem ochii sufletului şi să ne grăbim a merge la dumnezeiasca Cină, să credem cuvântului dumnezeiesc prin care El ne cheamă. Dumnezeu ne cheamă la fericirea nemărginită, cerească, veşnică şi neasemuită.
De unde s-a deprins inima noastră să fie iubită cu atâta tărie? E limpede că noi toţi dorim să fim iubiţi şi plăcuţi de toţi şi de fiecare în parte. Inima noastră nu s-a putut deprinde aici, pe pământ, nici de la părinţi, căci şi ei sunt mărginiţi de timp şi de spaţiu, iar sufletul caută la cele veşnice. Inima noastră s-a învăţat să fie iubită şi plăcută de la inima cea dumnezeiască şi veşnică, căci şi noi suntem dragoste dumnezeiască, de aceea suntem chemaţi să fim fiii luminii şi fiii lui Dumnezeu, plini de dragoste dumnezeiască.
Cu inima se crede spre dreptate, a zis apostolul, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire (Rom. 10, 10). Trebuie să mărturisim dreptatea cu gura şi, atunci când se poate, cu însăşi fapta. Dreptatea mărturisită prin vorbe şi prin fapte devine reală, devine un bun al omului. Şi întrucât este esenţială, ea este o chezăşie sigură a mântuirii.
Părintele Iosif Vatopedinul este unul dintre cei mai credincioși ucenici ai lui Gheron Iosif Isihastul, un mare părinte purtător de har al veacului nostru. Părintele Iosif Vatopedinul și-a petrecut ultimii ani ai vieții sale în Mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athos, în curtea căreia este și înmormântat.
Și cât de frumos este să ierți! Sufletul devine atât de ușor și liniștit! După ce a iertat, omul cearcă o așa umilință, încât e gata să îmbrățișeze lumea întreagă, să-i iubească pe toți oamenii și să ierte toate. Și măcar nici nu este atât de greu să ierți. Pentru aceasta se cere doar puțină bărbăție a sufletului și milostivire a inimii. Taie-ți mândria și vei ierta cu ușurință aproapelui tău! Nimicește-ți ura, acest vrăjmaș al sufletului tău, și îți vei face din potrivnic prieten. De vei birui astfel vrăjmașul din tine, îl vei dezarma pe vrăjmașul cel din afară.
„Dacă vrea cineva să vină după Mine. Nu silesc, nu constrâng, ci las pe fiecare să fie stăpân pe voința sa. De aceea-și spun: Dacă vrea cineva. Chem la bine, nu la rău și la greu; nu la pedeapsă sau osândă, ca să constrâng. Însăși natura lucrului spre care vă chem este în stare să vă atragă.
Sfântul Proroc Iezechiel a trăit în secolul al XVI-lea î.Hr. S-a născut în orașul Sarira, din tribul lui Levi, a fost fiul preotului Buzi și a devenit și el preot la rândul său. Iezechiel a fost dus în ținutul Babilonului pe când avea douăzeci și cinci de ani, împreună cu regele Iehonia și cu mulți alți evrei, pe timpul celei de-a doua invazii a Ierusalimului, de către regele babilonian Nabucodonosor.
– “Sufletul păcătos care nu cunoaşte pe Domnul se teme de moarte, gândind că Domnul nu-i va ierta păcatele sale. Dar aceasta e pentru că sufletul nu cunoaşte pe Domnul şi cât de mult ne iubeşte. Dacă oamenii ar şti aceasta, nici un singur om n-ar mai deznădăjdui, pentru că Domnul nu numai că iartă, dar se şi bucură de întoarcerea păcătosului.
Vrednicul de pomenire Bartolomeu Valeriu Anania – arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
Predică rostită de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu (Anania) la vârsta de 84 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca (Duminica VIII-a după Rusalii – Înmulțirea pâinilor)