Dumnezeu este adevăr, şi adevărul se trăieşte, este cu putinţă, literal, să fie trăit până „în oasele tale”.
Literal în oasele tale? Sfântul de care v-am mai vorbit, şi vă mai vorbesc şi alţii, Sfântul Siluan, spune că harul cel mare pătrunde până în oasele omului, şi de aceea oasele acelui om după moarte devin moaşte.
Moaştele nu sunt doar „oseminte”, moaştele sunt oseminte sfinţite de sălăşluirea harului Duhului Sfânt până în oase, şi se simte în inimă, în suflet, în minte, în trup, şi până în oase!
Şi de aceea vă cer, tot ca monah al Bisericii, nu încercaţi să vă închipuiţi, fiindcă toate închipuirile sunt o caricatură groaznică în comparaţie cu ce este adevărul harului. Ce este? Trăiţi în adevăr, cereţi lui Dumnezeu: „Dacă eşti adevărat, Doamne, trezeşte-mă şi pe mine! Scoate-mă din negura în care sunt. Iar pentru păcatele mele mustră-mă, Părinte, cu blândeţe, că sunt slab, dar dă-mi Tu strigătul celui care se mistuie, şi dă-mi puterea căinţei, dar arată-mi-Te! Fă ca viaţa mea să fie adevărată, dacă eşti Dumnezeul adevărului”.
Şi spun aceasta fiindcă Dumnezeu, ori este Adevăr, ori nu avem nevoie de El. Şi aceasta o spun din încredinţarea pe care o am din puţina mea experienţă, dar şi prin adeverirea multor sfinţi, dintre care pe unii i-am cunoscut din cărţi, dar şi în viaţă.
Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pp. 98-99