
Părintele Efrem Filotheitul, fost stareţ al Mănăstirii atonite Filoteu, a trecut la cele veşnice duminică în Arizona la ora 07:00 la vârsta de 92 de ani.
Părintele Efrem Filotheitul, fost stareţ al Mănăstirii atonite Filoteu, a trecut la cele veşnice duminică în Arizona la ora 07:00 la vârsta de 92 de ani.
În această pericopă evanghelică vedem marea milostivire, iubirea şi puterea Domnului nostru Iisus Hristos, îndreptate spre binele femeii necăjite. Vedem în acelaşi timp şi făţărnicia brutală a mai-marelui sinagogii, auzim o acuzaţie gravă drept răspuns lui: “Făţarnice!”
Ce este făţărnicia? În ce privinţă l-a mustrat Domnul Iisus Hristos pe acest mai-mare al sinagogii? Făţărnicia – este ceva caracteristic pentru mulţi dintre noi. Făţarnic este cel care vrea să pară ce nu este de fapt.
O, Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, bucuria negrăită a îngerilor şi oglinda frumuseţii fecioarelor, ceea ce ai strălucit prin curăţia minţii în chip minunat, tuturor izvorând razele înţelepciunii soarelui dreptăţii, luminează şi întunericul sufletului meu şi cerul inimii îl încununează cu stele de gânduri îngereşti.
Sfânta Ecaterina este prăznuita în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie / 7 decembrie. Provenind dintr-o familie de rang înalt din oraşul Alexandria Egiptului, Sfânta Ecaterina a primit o educaţie aleasă. Când avea doar 18 ani, Sfânta Ecaterina l-a înfruntat pe împăratul roman Maximianus, cunoscut drept unul dintre cei mai violenţi persecutori ai creştinilor. Nu doar împăratul a primit mustrarea tinerei Ecaterina, ci şi filosofii păgâni de la curtea lui, aceştia convertindu-se până la urmă la creştinism. Sfânta Ecaterina a fost trasă pe roată, simbol care apare şi în icoanele ce o reprezintă, iar pe 25 noiembrie 305, a fost decapitată.
Înfrânarea este mama și unirea tuturor virtuților. Dacă îți stăpânești pântecele, vei intra în rai, căci înfrânarea este omorârea păcatului, îndepărtarea de la patimi, începutul vieții duhovnicești și apărătorul celor veșnice.
OMILIA 52 Predică la Intrarea în Sfânta Sfintelor a Preasfintei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu.
Dacă pomul cel bun după roadă se cunoaşte, iar pomul cel bun şi poame bune face, (Mt. 7:16; Lc. 6:44), Maica a toată bunătatea, Născătoarea Binelui celui veşnic, cum nu va covârşi prin bunătate şi frumuseţe tot binele atât cel din lume, cât şi cel mai presus de lume?
Atât tu, cât şi bătrâna ta mamă sunteţi devotate credinţei ortodoxe. De când aţi început să pliniţi poruncile privitoare la post, la rugăciune, la milostenie şi la împărtăşire, tainele adevărului vi se descoperă tot mai mult.
Într-adevăr, aceasta este calea dreaptă: prin exersarea a cunoscutului se ajunge şi la necunoscut.
Călugărul nu trebuie să-și închipuie că, într-o vreme de haos, cum e a noastră, singurul său rost este să păstreze niște practici vechi. Desigur, aceste practici și obiceiuri sunt necesare, ele își au valoarea lor, întrucât ne ajută să trăim taina lui Hristos cu o conștiință mai liberă. Trecutul trebuie să supraviețuiască și călugărul este paznicul trecutului. Dar mănăstirea trebuie să fie altceva decât un muzeu.
Veniți acum, cei care ziceți: astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an, și vom face negoț, și vom câștiga, voi, care nu știți ce se va întâmpla mâine: că ce este viața voastră? Abur sunteți, care se arată o clipă, apoi piere. În loc ca voi să ziceți: „Dacă Domnul voiește, vom trăi și vom face aceasta sau aceea”, și acum vă lăudați în trufia voastră: orice laudă de acest fel este rea. (Iacov 4, 13-16)
Toți suntem astfel. Toți ne construim viața așa cum dorim, toți mizăm că ea va dura mult timp.
Din păcate, societatea contemporană, tributară mentalităţii consumiste, se căznește să transforme și această perioadă liturgică din an, atât de importantă pentru viaţa noastră spirituală, într-un „produs”. Unele publicaţii, care trăiesc în bejenie faţă de valorile Ortodoxiei mai tot timpul anului, acum tipăresc cu o suspicioasă bunăvoinţă sfaturi despre post și reţete de post. Hipermarketurile, cu susceptibilă liberalitate, au expus în rafturi oferta generoasă pentru credincioșii postitori: pateu de post, salam de post, cașcaval de post și multe alte alimente care, chipurile, ar ușura „povara postului” bunului creștin.
Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm:
Buruienile, cum ar fi păpădia, sunt bine-cunoscute pentru distrugerea pajiștilor, a grădinilor și căilor de acces de pretutindeni. Dar oare ar putea fi această buruiană considerată inferioara, o binecuvântare deghizată? O privire mai atentă dezvăluie designul extraordinar oferit de Dumnezeu chiar și acestor plante ambițioase și de-a dreptul surprinzătoare.
Patriarhia Ecumenică a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, canonizarea cuvioşilor Sofronie Saharov şi Ieronim Simonopetritul.
Nu numai cei care muncesc din greu şi au de înfruntat multe îşi pierd cumpătul, se afundă înlăuntrul lor şi devin nefericiţi când Dumnezeu rânduieşte astfel încât să-i sfinţească, ci şi aceia care au de-a face cu sinele lor şi se lasă în seama acestuia luaţi de val.
Dar iată, Dumnezeu pentru unii iconomiseşte într-un fel lucrurile, pentru alţii în alt fel. Sădeşte în ei elemente, dacă vreţi spuneţi-le gene, care pe unul îl face melancolic, pe altul îl face agresiv, pe altul îl face să se simtă inferior, pe altul îl face să fie confuz, pe altul furios şi pe altul nervos.
Înainte de a pune întrebarea concretă a modului „cum” anume ţinem postul, trebuie să fi dat un răspuns la întrebarea „pentru ce” anume facem asta? Care e motivul său? Pentru Părinţii pustiei, acest lucru era atât de la sine înţeles, încât nici nu-şi mai puneau această întrebare în mod explicit. Într-un scurt text citat deja anterior, avva Evagrie atinge limpede această temă:
Dacă şarpele te muşcă de deget, otrava lui n-ar lucra, dacă sângele n-ar duce-o la inimă. Când doctorul pune pe deget un leac, leacul nu ar ajuta dacă sângele nu l-ar duce la inimă. La inimă ajunge şi otrava, şi leacul. Tot ce otrăveşte viaţa şi tot ce lecuieşte viaţa trebuie să ajungă la inimă şi să treacă prin inimă.
– Credinciosul e fericit, așadar apărat, însă și vulnerabil, expus ca un convalescent, ca un jupuit de viu. E în casa de sticlă, îl văd toți, și-n situațiile cele mai intime.