Americanii nu sunt un popor deosebit de răbdător, aşa cum o demonstrează faptul că industria fast-food. a început cu noi. Mergem cu maşina până la o fereastră, comandăm mâncarea pe care o dorim şi ne aşteptăm să fie gata, fără întârziere, la fereastra alăturată. Ne dorim ca o slujbă religioasă să se termine fix într-o oră. Grădinile noastre sunt pline de flori pe care le-am plantat gata înflorite şi care arată minunat de la început, de cum le udăm prima dată. Nu aşteptăm până la germinarea seminţelor, pentru că dorim să ne bucurăm de frumuseţe imediat, fără întârziere.
Dacă un aparat se defectează, îl aruncăm şi cumpărăm altul mai degrabă decât să-l ducem la reparat şi să aşteptăm o săptămână până să-l luăm înapoi. Urmăm cu convingere cea mai mediatizată reţetă de slăbit care promite o scădere rapidă în greutate, iar după ce obosim de meniul preconizat, punem la loc greutatea pierdută. Nu avem timp să facem practică pentru meseria pe care ne-am ales-o, dar ne aşteptăm ca, imediat ce am absolvit facultatea dorită, să ne şi lansăm într-o carieră fulminantă din prima zi de lucru. Copiilor noştri care au intrat în învăţământul elementar li se dă voie să se îmbrace cum doresc, aşa că le transformăm anii copilăriei într-o paradă a modei pentru adulţi în miniatură.
Deoarece ne-am obişnuit ca totul să se întâmple pe loc, fără nici o întârziere sau amânare, aşteptăm acelaşi lucru şi de la viaţa noastră duhovnicească. Nu avem răbdarea necesară pentru a aprofunda cunoaşterea învăţăturilor patristice şi nici nu avem timp de alte lecturi duhovniceşti.
Participarea noastră la slujbele religioase se limitează la Sfintele Liturghii duminicale, unde ajungem de obicei mai târziu şi de unde plecăm înainte de a se termina rugăciunile. Dacă ne e greu să ţinem post, renunţăm complet la post. Dacă anumite rugăciuni zilnice sunt mai dificile, nu încercăm să schimbăm momentul zilei când ne putem ruga în tihnă. Dacă mintea ne zboară în alte direcţii în timp ce ne rugăm, o lăsăm în voia ei, pentru că a o opri presupune a ne lupta cu ea.
Dar dacă totuşi nădăjduim să facem progrese în viaţa duhovnicească, ar fi bine să ne amintim următoarele cuvinte ale Sfântului Isaac Sirul: „Căci orice se obţine repede va fi de asemenea repede pierdut, în timp ce tot ce se va afla cu trudă va fi păstrat cu veghe plină de luare-aminte.”

Dimineţi cu Dumnezeu. 365 îndrumări de folos duhovnicesc pentru fiecare zi din an, Editura Sophia

Posted in: Articole.
Last Modified: octombrie 10, 2020

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.