1. Bătrânul Ieronim le repeta mereu fiilor săi duhovniceşti: „Fiţi atenţi la mintea voastră. Nu o înrobiţi cu nimic. Eu însumi regret că am construit biserici, că mi-am înrobit mintea cu multe griji şi am împiedicat-o să se roage”. Şi adăuga: „Fiţi foarte atenţi cu mintea voastră. Nu o împovăraţi cu tristeţea şi cu probleme inutile. Când apa este curată şi liniştită, tu vezi până-n adâncime şi poţi observa chiar şi o pietricică. La fel este şi cu mintea”.
Se întâmplă adeseori în lume, iubiţi fraţi, spune Sfântul Nicodim Aghioritul, ca omul să se teamă mult. Se teme ca nu cumva să se îmbolnăvească, să păţească ceva, să-i facă cineva vreun rău, să nu reuşească, să nu propăşească, să-şi piardă bunul nume, să nu fie apreciat, recunoscut. Pentru mântuirea sufletului său nepieritor nu se sinchiseşte, nu se teme, nu se frământă din cale-afară, nădăjduieşte doar la mila Preaînduratului Dumnezeu, dacă, desigur, îi mai e aminte şi de asta şi îi mai pasă.
Priviţi cu atenţie în interiorul vostru. Sub agitaţia de mişcări ale minţii şi ale voinţei, veţi distinge înlăuntrul vostru o neîncetată grijă de chivernisire a traiului, care ne roade sufletul necontenit, ca un vierme, şi care îl poartă pe nevoitor de la o lucrare la alta, împingându-l mereu înainte, din pricina nemulţumirii cu tot ce are; tot ea, atunci când nevoitorul produce un lucru, îi închipuie mereu sute de alte lucruri, în aparenţă foarte importante.
Postul Mare întruchipează viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos, mai exact, ultimii trei ani şi jumătate ai activităţii Lui mesianice pe pământ. Această perioadă a postului se aseamănă cu o călătorie, sau un pelerinaj duhovnicesc, având şi cale netedă, şi urcuş cu multă osteneală. În vederea unei bune pregătiri a noastre pentru a face acest pelerinaj duhovnicesc şi pentru a ajunge la ţinta urcuşului nostru, Sf. Părinţi şi marii dascăli – inspiraţi de Duhul Sfânt – au rânduit ca fiecare Duminică din această perioadă să-si aibă semnificaţia ei deosebită, spre folosul tuturor.
Una dintre virtuţile de bază ale vieţii duhovniceşti este detaşarea. Sporirea în viaţa duhovnicească se manifestă mai puţin prin dobândiri strălucite, cât printr-o detaşare progresivă. Stareţul citează, privitor la aceasta, cuvântul părintelui Sofronie: „Îmbogăţirea noastră este o sărăcire”.
„Nu vă temeți deci, auzind despre virtute, nici nu vă mirați de numele ei. Căci nu e departe de noi, nici nu ia ființă în afară de noi, ci este un lucru cu putință de împlinit de către noi și un lucru ușor, numai să voim. Păgânii (elenii) călătoresc departe și străbat mări ca să învețe carte. Dar noi nu avem nevoie să călătorim departe pentru Împărăția cerurilor, nici să străbatem marea pentru virtute.
“Bucurie a vieţii!… Ce bucurie să te întâlnească omul la cineva! Tu eşti un oaspete ceresc pe acest pământ al necazurilor. Şi totuşi, apostolul a rostit ca pe o poruncă: Bucuraţi-vă pururea (Filip. 4, 4). Ce-i drept, această poruncă e datorie doar pentru cei ce au primit chezăşia bucuriei în Duhul Sfânt; dar care dintre fiii şi fiicele Bisericii este străin de harul Duhului Sfânt? Prin urmare, toţi au izvorul bucuriei. Şi atunci, de ce nu se bucură toată lumea?
Deci, încetează creştine, cu lucrurile cele păgâneşti şi elineşti, ca nu prin călcarea Legii să necinsteşti pe Dumnezeu, ca să nu-ţi îngrămădeşti asupră-ţi urgie, în ziua urgiei şi a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, când va judeca Dumnezeu cele ascunse ale oamenilor, după bunăvestirea Sa. Când şi îngerii, cu cutremur; vor sta înainte. Unde nu numai pentru fapte, ci şi pentru gând şi cuvânt deşert vom fi osândiţi.
Să îndemnăm, mergând la casele noastre, și pe semenii noștri să postească. Nu pentru că mâncarea i-ar băga în rai sau i-ar scoate din iad, ci pentru a respecta orânduiala. Hristos a respectat orânduiala: a fost tăiat împrejur la 8 zile, după aceea a fost dus la templu la 40 de zile.
Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni” (Psalmi 54, 25).
Mă întorc cu gândul nostalgic în urmă cu câțiva ani, când îmi efectuam stagiul militar în îndepărtata Symi. Evenimentul minunat pe care urmează să vi-l povestesc s-a petrecut în timp ce mă aflam în postul de gardă militară al Mănăstirii Panormitului (n.r. – Sfântul Arhanghel Mihail) și mi s-a arătat, într-un mod cu totul viu, îndrăzneala pe care o are Arhanghelul Mihail din Symi la tronul lui Dumnezeu.
Noi ştim că la rugăciune trebuie şi trupul nostru, în toate mădularele sale, să ia parte. Între acestea, mâinile au un rol important în exprimarea rugăciunii. Trebuinţa de a lua parte şi trupul la rostirea rugăciunii, rezultă din îndemnul apostolului: „Preamăriţi-L pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, ca unele ce sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 20).
În casă trebuie să domine ordinea, deoarece manifestarea exterioară a ordinii disciplinează şi interiorul omului. Amintiţi-vă de curăţenia din mănăstiri şi biserici şi imaginaţi-vă cum ar arăta ele dacă ar fi lăsate de izbelişte. Această comparaţie ne face să înţelegem mai bine însemnătatea curăţeniei în propria noastră casă.
Dacă vrei ca Domnul să-ţi creadă „din inimă” rugăciunea, străduieşte-te din tot sufletul ca tot ceea ce vorbeşti şi faci faţă de oameni să fie făcut cu sinceritate, nu fii niciodată nesincer cu ei. Când vei fi faţă de oameni încrezător şi cu inima deschisă, Domnul te va face să fii sincer şi cu inima deschisă şi în rugăciune către Dumnezeu. Celui ce nu arată oamenilor o inimă deschisă nici Domnul nu-i acceptă deschis rugăciunea, făcându-l pe acela să simtă că, întrucât este nesincer faţă de oameni, nu poate fi cu desăvârşire sincer nici faţă de Dumnezeu, fără să nu-l mustre conştiinţa.
Ca să reușim iertarea și împăcarea cu Dumnezeu trebuie să ţinem seama de cuvântul evanghelic care spune: dacă le iertăm oamenilor greșelile lor, Părintele Ceresc ne va ierta și nouă greșelile noastre.
Poruncile lui Hristos nu au fost date numai omului dinafară, ci mai vârtos celui lăuntric: ele cuprind toate gândurile și simțămintele omului, până si cele mai subțiri mișcări ale lui. A păzi aceste porunci este cu neputință fără priveghere statornică și adâncă luare aminte.
“Până când, o, prietene, fiind stăpânit de vrăjmaşul, plăcerea lui o săvârşeşti? Până când, iubitule, slujeşti patimilor trupeşti, celor aducătoare de moarte? Primeşte sfatul meu, că te face pe tine viu şi, curăţindu-ţi sufletul tău împreună cu trupul, apropie-te de Mântuitorul, Cel ce te vindecă pe tine, Care primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc.
Duminica este taina cunoașterii adevărului care nu se primește împreună cu trupul și cu sângele, căci e mai presus de cugetare. În veacul acesta nu avem ziua a opta, nici Sâmbăta adevărată.
Șase zile s-au dat pentru plugăria vieții și ele se desăvârșesc prin păzirea poruncilor.