Cu adevărat, „pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului”. „Iar dacă Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată a ajuns la voi Împărăția lui Dumnezeu.”
Este cu totul neîntemeiată opinia apusenilor că satana nu poate fi decât instrumentul mâniei dumnezeiești. „Căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtășire are lumina cu întunericul? Și ce învoire este între Hristos și Veliar?”
Nimicirea de către Dumnezeu a satanei și a demonilor a fost plănuită pentru un timp concret: „Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?”
„Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.” Hristos nu a venit să-i învețe pe oameni diferite lucruri indefinite despre o anume lume transcendentală și despre o nu știu ce iubire sentimentală.
„Foc am venit să arunc pe pământ și cât aș vrea să fie acum aprins!” Hristos este nimicirea diavolului și mântuirea drepților aflați sub stăpânirea lui de veacuri. Dumnezeu S-a arătat în trup „ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul”. Între Dumnezeu și satana nu există compromis: dimpotrivă, are loc un război mare.
Pr. Prof. Ioannis Romanidis, Păcatul strămoșesc, Ed. Sophia, 2017