Credința nu înseamnă a admite teoretic existența lui Dumnezeu și întruparea Fiului Său, a opta pentru credință ca pentru o altă filozofie, ci a simți că scăparea ta pe veci depinde de ajutorul atotputernic al lui Dumnezeu, Care ne-a arătat în Hristos iubirea și mila Sa nesfârșită. Ea înseamnă a tremura pentru mântuirea ta și a face voia lui Dumnezeu pentru a fi vrednic de ea, pentru a te uni cu Dumnezeu cel iubitor, Singurul în Care este mântuirea.
Pentru ca inima noastră să fie pregătită și aptă pentru primirea chemării lui Dumnezeu, trebuie s-o curățim de tot răul, ca să nu existe în ea nicio răutate, nicio atracție față de ceva, cu atât mai puțin față de ceva păcătos.
Așa cum demult Domnul i-a chemat pe ucenicii Săi, așa și acum nu încetează să ne cheme la Sine pe fiecare dintre noi.
Toţi, iubiţii mei, toţi ne numim creştini. Dar ne întrebăm: suntem într-adevăr creştini? Ca să fie cineva creştin, trebuie să asculte şi să facă tot ce zice Hristos. Desăvârşita ascultare faţă de Hristos, ascultarea faţă de toate câte porunceşte, este semnul de recunoaştere a unui creştin adevărat. Şi ce porunceşte Hristos? O vedem în Evanghelia de astăzi. Zice Hristos: „Cine vrea să vină după Mine, să se lepede pe sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie!”.
Starețul Emilianos Simonopetritul (†9 mai 2019) – „Aspecte practice ale viețuirii monahale autentice” (subtitrare Ro) / traducere Mănăstirea Dragomirna.
Nu putem ierta pentru că suntem stăpâniți de dorința de a supraviețui; ne iubim viața noastră mai presus de orice. În Epistola către Evrei, Sfântul Pavel ne spune că cei care au trăit temându-se de puterea morții au crescut în păcate și au îngăduit morții să fie stăpână pe viața lor (cf. Evr. 2, 15).
Сând vine ispita asupra celui nedrept, el n-are nădejde ca să cheme pe Dumnezeu să-l mântuiască, fiindcă în vremea odihnei (în vreme de neispitire) el s-a îndepărtat de la dumnezeiasca voință. Mai înainte de a începe să bați război, caută-ți alianțe, și mai înainte de a te îmbolnăvi, caută-ți leacul.
Este tot atât de greşit şi de înşelător să aştepţi desăvârşirea unui grup, ca şi cea a unei persoane. Mai întâi, pentru că noi înşine nu avem gând drept în ce priveşte desăvârşirea. Apoi pentru că desăvârşirea este starea de deplină asemănare cu Hristos.
Omul, având o îndoită natură, nu merge întotdeauna pe calea care urcă. Dimpotrivă, calea care coboară fiind mult mai ușoară, este mai la îndemână și deci mult mai bătută. De aici a venit credința că așa e firesc, că așa trebuie să fie. Natura omului a fost pecetluită cu semnele păcatului.
Din această rătăcire, din această neputință și uitare omul poate fi scos prin exemplul sfințeniei.
Omilia 49 la cel între sfinţi Mare Mucenic Dimitrie, Mare făcător de minuni şi Izvorâtor de mir
Să fugim, aşadar, de lume şi de cele din lume (I Ioan 2, 15), iubiţi fraţi. Fiindcă ce avem noi cu lumea şi cu oamenii cei din lume? Să alergăm, să urmărim, până când vom apuca ceva din cele ce stau şi nu curg. Fiindcă toate se strică şi trec ca un vis şi nimic statornic sau sigur nu este întru cele văzute. Soarele, stelele, cerul şi pământul, toate vor trece, iar singur dintre toate rămâne omul.
Unde sunt cei ce zic, toate câte le zice Pavel, le facem. Şi cine este mai fericit decât tine; dacă vei grăi adevărul? Însă, vezi, să nu te afli mânios, zicând şi nu făcând. Că, iată, iarăşi te îndeamnă pe tine Pavel: „Următori mie faceţi-vă”. Întru tot lucrul alcătuiţi-vă pe voi ca nişte slujitori ai lui Dumnezeu; întru răbdare multă, întru necazuri, întru nevoi, întru strâmtori, în bătăi, în temniţe, în osteneală, în privegheri, în posturi, în bunătate, întru Duhul Sfânt, în dragoste nefăţarnică, în cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, următori mie faceţi-vă, fraţilor. Cine este atât de viteaz, ca lui Pavel să-i urmeze şi să se facă vas de alegere?
Lazăr n-a făcut nici un bine, pentru că n-a putut să facă bine. El doar a stat cu umilinţă la poarta bogatului rugând pe Dumnezeu şi acceptând toată suferinţa sa fără să cârtească. Bogatul n-a făcut nici un rău, dar nici bine n-a făcut. El mânca şi se veselea, dar din fărâmăturile de la masă lui nu dădea săracului Lazăr.
În Biserica Ortodoxă, pomana sau praznicul pentru cei adormiți își are izvorul în vechile agape din trecut. Termenul de „agape” implică ideea de sacrificiu. Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului reprezintă iubirea supremă. Iubirea de Dumnezeu și iubirea față de aproapele sunt coordonatele esențiale ale Bisericii noastre. Prin iubire și milostenie creștinii formează o comunitate aparte. În acest scop există și astăzi tradiția ca după un eveniment (hram, înmormântare, parastas) să se dea de pomană celor săraci mâncare, menținându-se caracterul de mese ale iubirii.
Vin la mine mulţi şi doresc să înveţe lucrarea rugăciunii minţii. Atunci eu îi întreb: „Te-ai mărturisit vreodată? Te împărtăşeşti regulat? Vieţuieşti creştineşte?”. Dacă răspunde „Da”, atunci înaintăm. Dacă zice „Nu”, nu pierd timpul în zadar cu el. Aşadar, fiule, mai întâi începem cu pocăinţa şi mărturisirea. Apoi urmăm sfaturile unui povățuitor iscusit în lucrarea rugăciunii minţii.
La întrebarea dacă şi cei din lume pot să se îndeletnicească cu rugăciunea minţii, răspundem:
Dumnezeu este dispus să rămână cu desăvârșire în afara vieții noastre, este gata să ridice aceasta ca pe o cruce, însă nu este deloc dispus să devină o parte a vieții noastre. Astfel, atunci când cugetăm la absența lui Dumnezeu, nu merită să ne întrebăm pe noi înșine: Cine este vinovat pentru aceasta?
Pilda despre cei zece robi şi cele zece mine (Luca 19, 12-28) – Aici se vorbeşte despre ce ar trebui să facă oamenii, cum să trăiască în aşteptarea celei de-a Doua Veniri a lui Hristos şi a înfricoşătoarei Judecăţi. Unele detalii relatate sunt subliniate mult mai pregnant şi există, de asemenea, amănunte noi.
Aşadar, a spus Hristos: „Un om de neam mare s-a dus într-o ţară îndepărtată, ca să-şi ia domnie şi să se întoarcă.
Iadul nu este undeva în afară de pământ, ci este undeva chiar în pământ. Şi aceasta am aflat-o din Catavasia a şasea a Învierii, care spune aşa: „Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului“.