Domnul ne-a spus că prin postire şi rugăciune iese tot neamul de demoni. Sfântul Duh nu se sălăşluieşte în stomacul plin, nu-l umbreşte pe acesta. Orice creştin care doreşte să vieţuiască creştineşte, trebuie să pună drept temelie postirea, rugăciunea şi trezvia, şi atunci ajunge la marea măsură a virtuţii.Boala este o postire fără de voie. Bolnavul îşi va împlini postirea prin răbdare şi mulţumire, căci nu poate în alt fel, din pricina bolii.
Când puterea lui Hristos ne umbreşte, atunci suntem foarte puternici. Când postirea se însoţeşte, se întăreşte, se înconjoară cu celelalte – cu rugăciunea, cu meditaţia, cu trezvia, cu mersul la biserică, cu mărturisirea, cu Sfânta Împărtăşanie, cu faptele bune şi cu milostenia – atunci întregeşte frumuseţea pregătirii sufletului.
Bolnavul va cunoaşte nemărginirea iubirii lui Hristos faţă de om. Va vedea că Hristos, ca Dumnezeu pe pământ, Şi-a petrecut viaţa în chip martiric, ca să ne ajute pe noi, cei nepăsători, să ne luptăm. Dacă Hristos a suferit, noi, ucenicii Săi, vom alege altă cale?
Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, traducere Părintele Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, pp. 109-110