Prin urmare, să nu stăm în biserică cu moleşire sufletească, ci să ardă fiecare prin duhul său, lucrând pentru Dumnezeu. Nici oamenii nu preţuiesc mult lucrurile pe care le facem cu răceală, după obişnuinţă. Iar Dumnezeu vrea chiar inima noastră: Fiule, inima ta dă-Mi-o Mie (Pilde 23, 26), deoarece inima este mare în om, este viaţa lui. Mai mult, inima noastră este chiar omul. Cel care nu se roagă din inimă sau nu-I slujeşte lui Dumnezeu din inimă este ca şi când nu s-ar ruga, deoarece atunci se roagă trupul lui, care este de la sine fără suflet, precum pământul. Amintiţi-vă că, stând la rugăciune, voi staţi în faţa lui Dumnezeu, Care cuprinde cugetele tuturor. De aceea rugăciunea voastră trebuie să fie, ca să spun aşa, toată un duh, toată un cuget.
Sfântul Ioan de Kronstadt, Cum ne mântuieşte Dumnezeu. Sfaturi de urmat pentru toată vremea, Editura Sophia