Dacă, iubiţii mei Părinţi şi fraţi, Domnul ar vrea să-mi dea mie, smeritului, această harismă de a vorbi o limbă dintre cele ale Îngerilor, aşa cum spune Pavel, Apostolul lui Hristos, „dacă aş vorbi în limbile îngerilor” (1 Cor 13, 1), cu siguranţă – şi ar fi o urmare firească aceasta – că prin această limbă îngerească ar vrea să pot aduce laude după vrednicie lui Mihail şi Gavriil, Arhanghelilor Domnului; pentru că, în chip firesc, cel asemenea poate fi lăudat şi înfăţişat celorlalţi doar de cel asemenea lui. De cumva aş fi vorbit una dintre acele limbi de foc şi nematerialnice care s-au dat Sfinţilor şi Dumnezeieştilor Apostoli, Domnul ar fi dorit să spun după cuviinţă laudele mai presus de fire ale Maimarilor Îngeri celor de foc şi nematerialnici – şi dacă nu, cel puţin – ar fi dorit să am gura curăţită, precum a lui Isaia, de acel cleşte îngeresc. Atunci am fi putut avea nădejde că ar fi dorit să spun ceva vrednic de măreţia Arhanghelilor.
Dar, pentru că sunt lipsit de toate aceste bunătăţi şi nu am limbă îngerească, ci omenească, nu de foc, ci de pământ, nu nematerialnică, ci materialnică, nu curată, ci necurată şi, pe lângă acestea, nu limbă ritoricească şi cu bună metodă, ci neînvăţată şi fără nici o metodă – ce trebuie să nădăjduiţi de la mine? Să auziţi adică puţine lucruri şi fără de valoare despre Sfinţii Arhangheli. Lăsând, aşadar, la o parte cele despre firea Arhanghelilor şi despre când au fost ei creaţi şi cum şi unde şi în ce mod gândesc şi cum se mişcă ei dintr-un loc în altul şi celelalte însuşiri vrednice de îngeri, despre care învaţă teologii şi mai cu seamă limba cea iubitoare de îngeri şi de mare slavă a lui Dionisie Areopagitul, vreau să arăt în acest cuvânt de laudă că dumnezeiescul Mihail şi sfântul Gavriil au fost slujitorii cei fără de seamăn ai energiilor şi lucrărilor celor fără de seamăn ale Atotputernicului Dumnezeu. Şi, luaţi aminte ca să înţelegeţi!
Două sunt, după cum învaţă teologii, cele mai de căpătâi lucrări şi neasemuite însuşiri ale Sfântului Dumnezeu: una este dreptatea, care se mai numeşte şi judecată şi putinţa de a fi de sine stătător, şi cealaltă este bunătatea, care se mai numeşte facerea de bine şi milostivirea şi mila; despre care spune David: „Mila şi judecata Ta voi cânta Ţie, Doamne” (Ps. 100, 1). Prin dreptate, Dumnezeu judecă şi îi mustră pe oameni, când păcătuiesc şi nu ţin poruncile Lui, iar prin bunătate iarăşi îi miluieşte.
Acum, Arhanghelul Mihail se arată a fi un Înger fără de seamă al dreptăţii Dumnezeieşti, pentru că pe acesta îl vedem rânduit slujitor în a-i mustra şi a-i cuminţi pe cei răi, păzindu-i şi apărându-i pe cei buni; după cum lucrul acesta este vădit şi în multe alte locuri ale dumnezeieştii Scripturi, şi anume din moartea pe care a adus-o Mihail asupra celor întâi-născuţi ai Egiptului, păzind în acelaşi timp viaţa celor întâi-născuţi ai Evreilor.
Pe de altă parte, Arhanghelul Gavriil se arată a fi Îngerul cel fără de seamăn al bunătăţii şi milostivirii lui Dumnezeu, pentru că pe acesta îl vedem rânduit ca slujitor când are de făcut cuiva vreo milostivire excepţională, după cum lucrul acesta este vădit şi din multe altele, şi anume din bunele vestiri pe care le-a adus el lumii, cele despre marea milostivire a venirii lui Hristos.
Trei sunt lucrările cele mai de seamă şi mai mari pe care le-a săvârşit Dumnezeu: în primul rând, crearea lumii înţelegătoare, în al doilea rând, crearea lumii sensibile şi, în al treilea rând, iconomia întrupării lui Dumnezeu Cuvântul. În toate acestea trei, primii şi cei mai de importanţi slujitori au fost Mihail şi Gavriil.
Dumnezeu creează din nefiinţă întru fiinţă mai întâi lumea înţelegătoare, adică cerul cel numit de foc, şi îl umple ca şi cu nişte astre prea luminoase cu mulţimi nenumărate de îngeri nematerialnici, îl împodobeşte cu trei triade de ierarhii: Tronuri, Heruvimi şi Serafimi; Domnii, Puteri şi Stăpânii; Începătorii, Arhangheli şi Îngeri, şi peste toate aceste cete îngereşti îi aşează ca primi conducători şi învăţători pe Mihail şi Gavriil. Şi cum de a fost rânduit astfel? Ascultaţi!
Mihail, rămânând slujitor recunoscător al Dumnezeului Celui Atotţiitor, a purtat război înţelegător-noetic în Cer cu diavolul cel ce s-a lepădat şi cu îngerii lui când aceştia s-au semeţit împotriva Dumnezeului Celui viu. Mihail este cel care i-a aruncat pe ei întru cele mai adânci ale pământului, după cum stă scris în Sfânta Apocalipsă: „Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul… Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele cel de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el” (Apocalipsă 12, 7-9). De aceea, pentru marea lui faptă vitejească pe care a săvârşit-o a fost aşezat mai mare peste toate cetele Îngerilor şi le-a învăţat pe ele să păzească recunoştinţa faţă de Dumnezeu, ascultarea, smerenia şi rămânerea neîncetată şi nedespărţită în comuniune cu El.
Gavriil, la rândul lui, prin aceea că i s-a încredinţat doar lui dintre toţi ceilalţi Îngeri taina iconomiei întrupării, după cum spune şi dumnezeiescul Gură de Aur – împreună cu acesta singur şi cântăreţii la Bunavestire, ţie singur încredinţându-ţi taina – şi a devenit primul şi neasemuitul slujitor al tainei, de la început până la sfârşit, pentru aceasta a fost aşezat întâiul conducător şi învăţător [dimpreună cu Mihail] al cetelor îngereşti, până şi al prea înalţilor Heruvimi şi Serafimi, şi i-a învăţat pe toţi cuvintele şi cunoştinţele ascunse care sunt acoperite în adâncul acestei taine. Şi dacă Pavel spune că prin Biserică „înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri” (Efeseni 3, 10) acest lucru trebuie înţeles că s-a petrecut prin mijlocirea dumnezeiescului Gavriil, care a aflat direct de la Cuvântul întrupat şi de la Duhul Sfânt, Cel împreună-fiitor cu El, această înţelepciune de multe feluri – înţelepciune care înseamnă, după cuvântul lui Grigorie de Nissa, să biruiască Dumnezeu cele potrivnice prin cele potrivnice: mândria prin smerenie, slava prin necinste, puterea prin slăbiciune, înţelepciunea prin nebunie – şi astfel a transmis această înţelepciune cea de multe feluri şi tuturor cetelor îngerilor fără a avea nici urmă de invidie, spunând acestora cuvântul lui Solomon: „am învăţat-o fără de viclenie, o împărtăşesc fără de invidie” (Înţelepciunea lui Solomon 7, 13).
Faptul că Gavriil a stat cel dintâi dintre toate cele nouă cete îngereşti este vădit şi din aceasta: este comună părerea Bisericii, arătată şi prin cuvântul lui Avva Isaac, că de la Hristos primesc toată luminarea toate cetele îngerilor, urcând, potrivit lui Pavel, „mai presus decât toată începătoria şi stăpânia şi puterea şi domnia şi decât tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor” (Efeseni 1, 21). De asemenea, este comună părerea că de la Născătoarea de Dumnezeu, cea fără de asemănare mai presus decât Serafimii, sunt luminate toate cetele îngereşti, după cum spune Grigorie al Thessalonicului [Palama] (cuvântul întâi din omilia sa la Intrarea Maicii Domnului în Biserică şi omilia la Adormirea Maicii Domnului). Şi, pentru că mai aproape de Hristos şi de Maica Domnului nu este nimeni altul decât Gavriil, aşadar prin acesta sunt luminate toate celelalte cete ale îngerilor. Căci, dacă dumnezeiescul Dionisie spune că prima ceată este cea a Tronurilor şi a opta este a Arhanghelilor, trebuie să înţelegem că acest lucru era valabil înainte de Întrupare; căci după Întrupare s-a răsturnat ordinea, după cuvântul Sfântului Isaac, şi primii au devenit cei din urmă, iar cei din urmă au devenit cei dintâi.
Şi în acest chip, şi cei doi Arhangheli, deopotrivă Mihail şi Gavriil, prin această sfântă şi desăvârşitoare lecţie de sfântă smerenie pe care au predat-o tuturor Îngerilor, i-au desăvârşit pe aceştia şi i-au făcut să fie nu doar greu de mişcat înspre rău, aşa cum erau mai înainte de cădere, după cuvântul Sfântului Grigorie Theologul, dar cu totul nemişcaţi spre rău şi neschimbători, aşa cum spune marele Grigorie al Thessalonicului [Palama] şi Sfântul Nichita, comentatorul Sfântului Grigorie Theologul.
În al doilea rând, Dumnezeu creează în şase zile această lume văzută, împodobeşte cerul cu multe felurimi de astre şi luminători, înfrumuseţează pământul cu diferite plante şi animale, umple aerul cu cele mai dulci cântări ale păsărilor, şi, la sfârşit, îl creează pe om şi îl aşează în Rai şi îl pune să păzească dumnezeiasca Lui poruncă, cea cunoscută de toţi. Dar omul – vai, mie! – se face călcător de poruncă şi este scos afară din Raiul desfătării în acest tărâm al plângerii. Şi aici din nou rânduieşte Dumnezeu pe Mihail şi pe Gavriil slujitori neasemuiţi ai proniei şi ai judecăţii pe care le-a arătat omului vreme de cinci mii şi jumătate de ani. Astfel, dumnezeiescul Mihail, îndată ce Adam a fost scos afară din Rai, a arătat milă faţă de nenorocirea lui şi l-a învăţat – ca pe unul ce era fiinţă fără de experienţă – cum să cultive pământul, cum să însămânţeze, cum să secere şi, pe scurt, cum să-şi chivernisească viaţa cea plină de osteneală, de la hrană până la îmbrăcăminte, după cum ne arată Sfinţii Învăţători ai Bisericii. Acelaşi Mihail nu a întârziat să prevadă [cele de trebuinţă] şi să păzească pe toţi Strămoşii noştri cei dinaintea Legii: pe Set, pe Enos, pe Enoh, pe Noe, pe Avraam, Isaac, Iacov şi pe toţi cei 12 Patriarhi: pe de o parte, conducându-i la cunoaşterea singurului Dumnezeu adevărat, iar, pe de alta, mustrând şi pedepsind pe toţi aceia care vroiau să I se împotrivească. Mihail a fost învăţătorul şi conducătorul întregului popor israelitean, mergând înaintea acestuia şi împreună cu acesta, biruind popoarele de alt neam şi conducându-i pe israeliteni în pământul făgăduinţei.
Şi aici se cuvine să ne minunăm de măreţia dumnezeiescului Mihail. Căci, ştiind el că Îngerii şi-au împărţit între ei neamurile şi a fost aşezat câte unul pentru fiecare neam în parte, după cum spune Moise în cântarea sa: [Cel Preaînalt] „a statornicit hotarele neamurilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu” (Deuteronom 32, 8), pe poporul israelitean însă nu l-a luat un Înger în grijă, ci Însuşi Dumnezeu. Şi totuşi, acest Dumnezeu îi spune de multe ori lui Moise că în locul Lui vrea să îi dea păzitor lui Israel pe Îngerul Său, adică pe dumnezeiescul Mihail, după cum tâlcuiesc Învăţătorii.
De aceea, şi Dionisie Areopagitul spune că teologia îl numeşte conducător ale poporului iudeu pe Mihail. Vedeţi ce privilegii? Vedeţi cum Mihail a stat ca mijlocitor nevăzut şi ca slujitor prin care Dumnezeu a dat Legea lui Moise pe Muntele Sinai? Pentru că, dacă legea s-a dat prin Îngeri, după cum spune Pavel: „dacă s-a adeverit cuvântul grăit prin îngeri” (Evrei 2, 2) şi iarăşi: „deci, ce este legea?… [ea] a fost rânduită prin îngeri în mâna unui mijlocitor” (Galateni 3, 39), cu siguranţă ea a fost dată prin mai-marele peste Îngeri, Mihail.
Şi dumnezeiescul Gavriil, la rândul lui, nu a lipsit nici el, fie binevestind bunele vestiri de bucurie ale naşterii de prunci pentru multe femei sterpe înainte de Lege şi după Lege, fie desluşind Prorocilor descoperirile şi vedeniile pe care le vedeau, pentru ca prin toate acestea să îi călăuzească la credinţa lui Mesia ce avea să vină; de asemenea, după nume este pomenit Gavriil în dumnezeiasca Scriptură arătându-se că el l-a învăţat cât se poate de limpede pe Prorocul Daniil, nu doar despre cum avea să se nască şi să se răstignească Hristos, dar şi spunându-i peste câţi ani aveau să se petreacă toate acestea.
În prorocia lui Daniil cea care s-a citit în această seară la vecernie, amândoi Arhanghelii sunt înfăţişaţi limpede ca fiind uniţi. Iată ce se spune: Daniil, după ce a postit 21 de zile în Babilon, Îl roagă pe Dumnezeu să îi elibereze pe Evrei din robia Perşilor şi Babilonienilor. Arhanghelul Gavriil duce cererea lui Daniil înaintea lui Dumnezeu. Arhanghelul care era conducătorul acelor neamuri se împotriveşte şi împiedică eliberarea evreilor – nu cu scop rău, ci pentru că mulţi dintre idololatri care trăiau împreună cu evreii ajungeau să creadă în adevăratul Dumnezeu, după cum tâlcuieşte Ieronim; probabil că Îngerul s-a opus eliberării şi pentru că nu s-a descoperit de la Dumnezeu Însuşi vestea despre eliberarea evreilor – dar mai-marele Îngerilor, Mihail, a venit şi l-a ajutat pe Gavriil şi astfel prin cei doi Îngeri s-au eliberat iudeii (Daniel 10, 12-14).
La sfârşitul tuturor acestora a venit plinirea vremii, când urma să vină pe lume Fiul lui Dumnezeu, ca să desăvârşească lucrarea cea mare şi neasemuită a mântuirii oamenilor. Şi aici, din nou, îi rânduieşte slujitori excepţionali pe cei doi Arhangheli, cu următoarea deosebire însă: Gavriil devine primul şi Mihail al doilea; căci Gavriil cel care L-a vestit pe „Dumnezeu şi omul”, după cuvântul Sfântului Proclu, trebuia să devină şi primul slujitor al Cuvântului Dumnezeu-Om. Gavriil, cel după asemănare dumnezeiască, singur face arătată această taină, aşa cum am spus. El este cel trimis către Împărăteasa tuturor şi Pururea-Fecioara Maria şi îi aduce bunavestire a bucuriei, spunându-i salutul cel de-lume-mântuitor: „Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine!”. Tot Gavriil este cel care le binevesteşte păstorilor naşterea cea de bucurie a Stăpânului întrupat, el este cel care pe magi îi conduce prin stea, îl învaţă în vis pe Iosif să coboare în Egipt şi de acolo iarăşi să urce în pământul lui Israel, le binevesteşte femeilor mironosiţe Învierea Mântuitorului şi la Înălţare, coborât fiind, le spune dinainte Apostolilor despre a doua venire a lui Hristos cel înălţat.
La fel şi dumnezeiescul Mihail, după cum spun unii, va fi fost Îngerul care l-a întărit şi I-a dat putere lui Iisus aflat în agonia Patimii Sale, după cum spune Sfântul Luca: a venit din cer Înger şi Îl întărea, şi au tras concluzia că Îngerul acela era Mihail pornind de la numele lui, pentru că „Mihail” înseamnă „puterea lui Dumnezeu”, putere şi tărie este el. Mihail dimpreună cu Gavriil au binevestit mironosiţelor Învierea, precum spune Ioan Damaschin în canonul Arhanghelilor. Mihail dimpreună cu Gavriil au spus dinainte Apostolilor despre venirea lui Hristos Care S-a înălţat la cer. Tot despre Mihail se spune că l-a scăpat pe Apostolul Petru din închisoare şi l-a lovit pe Irod care a murit mâncat de viermi. Vedeţi acum în ce fel Mihail şi Gavriil au fost amândoi slujitori fără de seamăn ai energiilor şi lucrărilor fără de seamăn ale lui Dumnezeu, aşa cum am spus la începutul cuvântului nostru?
Aşadar, Mihail şi Gavriil sunt amândoi prea luminoşi ochi ai Atotvăzătorului Dumnezeu prin care vede şi luminează întreaga lume văzută şi nevăzută. Mihail şi Gavriil sunt cele două mâini prea tari ale Atotţiitorului, prin care ocârmuieşte toate, pe cele cereşti şi pe cele pământeşti. Mihail şi Gavriil sunt cele două picioare prea iuţi cu mii de aripi ale Domnului Care este peste tot prezent, cu care înconjură şi umblă nu doar întreaga lume, ci, până şi la aceste suflete nematerialnice ale oamenilor ajunge, până în cele mai întunecate adâncuri. Pentru aceasta, într-o clipă îi vezi că se află într-un capăt al lumii şi în altă clipă, în celălalt capăt, acum fac minuni pe pământ şi acum apucă din adâncurile hăului pe cei ce se scufundă.
Mihail, Îngerul fricii lui Dumnezeu; Gavriil, Îngerul dumnezeiescului har. Mihail, dreapta mustrătoare a Dreptului; Gavriil dreapta milostivă a Iubitorului de oameni. Mihail, cel ce este peste Puteri; Gavriil, vestitorul celor negrăite. Mihail, ochiul neîndurat al Judecătorului; Gavriil, privirea blândă a Celui Care mai înainte vede. Mihail, glasurile înfricoşătoare şi tunetele şi fulgerele şi trâmbiţele pogorârii Domnului în Muntele Sinai, Gavriil, adierile uşoare, salutările blânde, luminile line şi picăturile de rouă aşezate fără zgomot pe lână, ale pogorârii lui Dumnezeu Cuvântul în pântecele Mariei. Mihail, slujitorul formidabil al Legii Vechi; Gavriil, slujitorul ales al noului har al Evangheliei.
Sfântul Nicodim Aghioritul
Sursa: pemptousia.ro