-Cum se poate aborda în chip ortodox tema căsătoriei între o persoană ortodoxă şi o persoană catolică?
– Este o întrebare foarte grea. Desigur este de dorit ca unirea dintre bărbat şi femeie să se facă la toate nivelele, nu numai la nivel fizic şi psihic ci şi la nivel duhovnicesc pentru că dacă sunt uniţi într-acelaşi duh, de aici toate celelalte nivele ale vieţii vor fi binecuvântate.
Întrebare: Putem să-L mâhnim pe Dumnezeu?
Răspuns: Bineînțeles că putem. Chiar de la începutul Bibliei, Dumnezeu spune: „Duhul Meu nu va rămâne în ei pentru că sunt numai trup” (Fac. 6:3), iar Sfântul Pavel spune, „Să nu întristați Duhul Sfânt” (vezi Efes. 4:30). Nu acceptăm antropomorfismul în felul cum Îl înțelegem pe Dumnezeu, însă există o anumită analogie.
Întrebare: Cum se dobândește unitatea într-o obște?
Răspuns: Trebuie să-i avem pe toți frații în inima noastră, niciunul nu trebuie să lipsească, nici cei care poate ne nedreptățesc. Din păcate nu ne lăsăm preschimbați de har, ci ne îndreptățim mereu pe noi înșine și ținem minte răul celorlalți, astfel că nu există nici ieșire, nici biruință.
Răspuns: Trezvia negativă este cea prin care ne împotrivim gândurilor rele care năvălesc asupra noastră. De îndată ce ele apar, ne ridicăm mintea la Dumnezeu spunând, „Doamne, vrăjmașii mei au sosit, apără-mă”, și încercăm să nu-i îngăduim minții să cedeze. Sfântul Sofronie avea o vorbă: „Nu îți preda mintea (не дай ума)”, adică, nu te supune gândului de la vrăjmașul care te asaltează.
Aţi amintit mai înainte că l-aţi cunoscut pe Sfântul Porfirie şi mă întrebam dacă aţi putea să ne povestiţi vreo întâmplare legată de dânsul.
Vă pot relata propria mea întâlnire cu Părintele Porfirie, prin care am cunoscut darul său. L-am vizitat de mai multe ori pe Părintele. Odată, am stat în Sfântul Munte timp de două luni.
Întrebare: De ce au inclus căsătoria în Tainele Bisericii, iar monahismul nu?
Răspuns: Părintele Sofronie mi-a spus odată: „Închipuie-ți că nu acceptă monahismul ca taină a Bisericii, iar căsătoria este una dintre taine!” Amândouă ar trebui considerate taine, pentru că aceasta este calea lui Hristos. Icoanele, de pildă, nu sunt taină, însă sunt un mijloc foarte puternic de a ne trasmite harul lui Dumnezeu.
Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou este unul dintre cei mai profunzi trăitori și mărturisitori contemporani ai credintei ortodoxe. Este ucenicul Parintelui Sofronie Saharov care, la randul său, a fost ucenic al Sfântului Siluan Athonitul. În prezent, Parintele Zaharia este duhovnic în Mănăstirea întemeiata de Părintele Sofronie, „Sfantul Ioan Botezatorul” din Essex, Anglia.
Întrebare: Sfântul Sofronie spunea că creștinul trebuie să aibă neîncetat însuflare în nevoința lui. În ce constă această însuflare?
Răspuns: „Cei povățuiți de Duhul Sfânt niciodată nu încetează a se osândi ca fiind nevrednici de Dumnezeu”, spune Părintele Sofronie („Despre Rugăciune”, p. 181). Dumnezeu smerit fiind, Duhul Sfânt îl învață pe om smerenia atunci când se sălășluiește înlăuntrul lui, și această smerenie atrage și mai mult har, care devine în el adevărata însuflare.
Cu patru zile înainte de a muri, părintele Sofronie stătea cu ochii închişi şi nu voia să ne mai vorbească. Chipul îi era luminos, deloc trist, dar plin de tensiune. Avea aceeaşi expresie ca atunci când săvârşea Dumnezeiasca Liturghie. Nu‑şi deschidea deloc ochii, nici nu vorbea, doar ridica mâna şi ne binecuvânta. Ne binecuvânta fără să vorbească, iar eu am înţeles că urma să ne părăsească.
Întrebare: Sfântul Siluan și Sfântul Sofronie vorbesc adesea despre Sfântul Duh. Cum Îl trăim pe Sfântul Duh potrivit învățăturii lor?
Răspuns: Totul pornește de la credința noastră în Hristos și de la primirea cuvântului Său. Dacă facem din poruncile Lui singura lege a vieții noastre, cu timpul dobândim o adâncime tainică, devenim tainici așa cum Sfântul Duh este tainic, ascuns. Duhul lui Dumnezeu lucrează în noi în felurite chipuri.
Educația copiilor în ziua de azi este o problemă foarte grea. Dar în nepriceputa mea simplitate, o să vă spun ceva care poate fi de folos. Copiii se învață – mai mult decât prin cuvinte – prin exemplul părinților, prin pilda lor. Și chiar mai mult, se învață prin rugăciunea părinților.
Arhimandritul Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Marea Britanie, a trimis un cuvânt duhovnicesc pentru credincioșii panicați de epidemia de coronavirus. El oferă un răspuns la întrebarea: Cum să ne raportăm la o eventuală lipsire de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie?
Dacă este să vorbim despre pocăinţă, se cuvine să începem cu începutul, şi anume cu zidirea omului de către Dumnezeu. In rai, Adam se bucura de mare cinste, vieţuia asemenea îngerilor, era într-o nemijlocită legătură cu Dumnezeu şi trăia în prezenţa Lui de-viaţă-dătătoare. Vorbea cu Dumnezeu faţă către Faţă, îl slăvea împreună cu cetele îngereşti şi hrană îi era tot cuvântul ce ieşea din gura lui Dumnezeu. Insă după cum bine ştim, în pofida cinstei de care se bucura, Adam s-a lăsat înşelat de şarpe şi a urmat pornirii diavoleşti de a se ridica împotriva lui Dumnezeu pentru a-I lua locul. Şi la fel cum vrăjmaşul a căzut din cer ca un fulger, din cauza dorinţei lui pline de îndrăzneală de a-şi aşeza tronul mai presus de tronul lui Dumnezeu, tot aşa şi Adam a căzut fără zăbavă.
Marele Apostol al neamurilor spunea, de asemenea, că Dumnezeu nu judecă de două ori: „căci de ne-am fi judecat noi înșine (de bunăvoie) nu am fi judecați fără voie” (1 Cor.11, 31).
Rezumând, am putea spune că trei sunt cheile care deschid adâncul inimii: cercetarea învățăturii Evangheliei, chemarea numelui Domnului și Sfânta Împărtășanie. Acestea trei descătușează energia ferecată în adâncul inimii. Cu această energie suntem înzestrați la Botez, însă o îngropăm prin viața noastră păcătoasă, prin nepriceperea și delăsarea noastră.
Când suntem singuri în camera noastră, ne rugăm într-un fel în care nu o putem face în biserică, în prezența celorlalți. Ne cufundăm în đuhul lui Dumnezeu și-I vorbim fără opreliști. Îi putem spune: „Mulțumescu-Ți, Doamne, că ești așa cum ești și că nu este nimeni asemenea Ție” sau „Doamne, mai bine să nu trăiesc nici măcar o zi pe pământ, decât să fiu lipsit de dragostea Ta”.
– Să avem între noi cuvântul lui Dumnezeu locuind între noi din belşug. Cuvintele Evangheliei sunt de o autoritate absolută, sunt lumina vieţii şi constituie o judecată pentru fiecare dintre noi. Atunci când ne cercetăm pe noi înşine în lumina cuvintelor lui Dumnezeu, atunci vedem, pe de o parte, măreţia iubirii lui Dumnezeu pentru noi, măreţia jertfei Sale pentru noi şi, pe de altă parte, vom vedea şi nemărginită sărăcie la care ne-a dus căderea noastră. Şi în tensiunea acestei înţelegeri, vom aduce pocăinţa noastră înaintea lui Dumnezeu.