Marele Apostol al neamurilor spunea, de asemenea, că Dumnezeu nu judecă de două ori: „căci de ne-am fi judecat noi înșine (de bunăvoie) nu am fi judecați fără voie” (1 Cor.11, 31).
Dumnezeu nu judecă de două ori
Arhim. Zaharia Zaharou
Trei sunt cheile care deschid adâncul inimii
Rezumând, am putea spune că trei sunt cheile care deschid adâncul inimii: cercetarea învățăturii Evangheliei, chemarea numelui Domnului și Sfânta Împărtășanie. Acestea trei descătușează energia ferecată în adâncul inimii. Cu această energie suntem înzestrați la Botez, însă o îngropăm prin viața noastră păcătoasă, prin nepriceperea și delăsarea noastră.
În biserică toate se săvârșesc în duh de nepătimașă neutralitate
Când suntem singuri în camera noastră, ne rugăm într-un fel în care nu o putem face în biserică, în prezența celorlalți. Ne cufundăm în đuhul lui Dumnezeu și-I vorbim fără opreliști. Îi putem spune: „Mulțumescu-Ți, Doamne, că ești așa cum ești și că nu este nimeni asemenea Ție” sau „Doamne, mai bine să nu trăiesc nici măcar o zi pe pământ, decât să fiu lipsit de dragostea Ta”.
Mijloacele de luptă împotriva ispitelor celui rău
– Să avem între noi cuvântul lui Dumnezeu locuind între noi din belşug. Cuvintele Evangheliei sunt de o autoritate absolută, sunt lumina vieţii şi constituie o judecată pentru fiecare dintre noi. Atunci când ne cercetăm pe noi înşine în lumina cuvintelor lui Dumnezeu, atunci vedem, pe de o parte, măreţia iubirii lui Dumnezeu pentru noi, măreţia jertfei Sale pentru noi şi, pe de altă parte, vom vedea şi nemărginită sărăcie la care ne-a dus căderea noastră. Şi în tensiunea acestei înţelegeri, vom aduce pocăinţa noastră înaintea lui Dumnezeu.
Naşterea din nou în Duh
“În Vechiul Testament Dumnezeu a vorbit poporului Său prin gura Prorocului Iezechiel: „Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou. De ce să muriţi voi, casa lui Israel?” Şi iarăşi: „Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da.“ Iar împăratul David s-a rugat Domnului astfel: „Inimă curată zideşte întru mine şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.” Prorocii din vechime ştiau că omul nu se poate naşte întru împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu dobândeşte mai întâi un duh nou şi o inimă nouă – „inima adâncă”, cum o numeşte Părintele Sofronie, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.
Părintele Zaharia Zaharou – Despre inima duhovnicească
Părintele Zaharia Zaharou – Despre inima duhovnicească
Părintele Zaharia Zaharou – Despre viața în Hristos
Părintele Zaharia Zaharou – Despre viața în Hristos
Îl cinstim pe Dumnezeu atunci când cultivăm duhul smereniei Lui
Trebuie să lucrăm virtuțile pentru ca inima noastră să devină ceea ce trebuie să fie, fiindcă doar lucrarea asupra inimii noastre va dăinui în veșnicie. Această lucrare va însoți sufletul dincolo de mormânt. Sfântul Grigorie Palama spune că trebuie să fim încontinuu în legătură cu energiile Lui Dumnezeu, să primim harul Lui Dumnezeu. Asta înseamnă că trebuie, cu orice chip, să ținem mintea noastră în inimă cerând harul Lui Dumnezeu.
Trebuie să lucrăm virtuțile pentru ca inima noastră să devină ceea ce trebuie să fie
…doar lucrarea asupra inimii noastre va dăinui în veșnicie. Această lucrare va însoți sufletul dincolo de mormânt. Sfântul Grigorie Palama spune că trebuie să fim încontinuu în legătură cu energiile Lui Dumnezeu, să primim harul Lui Dumnezeu. Asta înseamnă că trebuie, cu orice chip, să ținem mintea noastră în inimă cerând harul Lui Dumnezeu. Aceasta este modalitatea prin care ne vom apropia de Dumnezeu. Și, dacă vom cerceta Tradiția , vorbesc despre Tradiția bisericească, vom vedea că viața noastră în Biserică are un caracter isihast. Isihia nu înseamnă tihnă, liniște afară, în lume, isihia înseamnă lucrare duhovnicească în inimă, care are finalitate în veșnicie.
Cultivarea inimii prin harul pocăinţei
Evanghelia lui Hristos începe prin cuvintele: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”. Cuvintele acestea continuă dialogul dintre Dumnezeu şi om, care a fost întrerupt în Rai prin neascultarea întâilor-zidiţi. Cuvintele acestea sunt rostite acum în vederea unei creaţii, a unui neam al cărui strămoş este Însuşi Creatorul, Hristos. Pocăinţa, aşadar, este mijlocul prin care se şterge păcatul şi, în cele din urmă, se împlineşte întâiul cuvânt al lui Dumnezeu despre om: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră” (Facere 1, 26).
Părintele Zaharia Zaharou: despre ascultarea monahală
Mulţumesc lui Dumnezeu că ne‑a binecuvântat să fim iarăşi împreună. Aşijderea şi Preasfinţitului Gurie, care mă cinsteşte şi mi‑a oferit putinţa de a fi în părtăşie cu sfinţiile voastre. Nădăjduiesc că, pentru rugăciunile sfinţiei sale, Dumnezeu mă va învrednici să rostesc câteva cuvinte (de folos). Mulţumesc lui Dumnezeu şi pentru că pot să fiu astăzi împreună cu frăţiile voastre, fiindcă noi toţi ne împărtăşim din marele dar al Duhului Sfânt – care este monahismul. Nu există vieţuire mai apropiată de cea a lui Iisus pe pământ decât cea monahală: o adevărată urmare a lui Hristos (imitatio Christi).
„Fă din duhovnicul tău un proroc!”
În viața monahală este ușor să-ți dai seama care ar putea fi starețul tău, însă cum putem să-l aflăm în viața noastră din lume? Unde ne-am putea afla „starețul” în afara vieții monahale?
Aceasta a fost întotdeauna o întrebare importantă în viața Bisericii și îmi aduc aminte de Sfântul Simeon Noul Teolog care spunea că starețul trebuie căutat cu lacrimi. Roagă-te lui Dumnezeu să-ți dea unul, și dacă nu-l afli, atunci vorbește-I direct lui Dumnezeu, deșartă-ți inima înaintea Lui cu lacrimi, și Însuși Dumnezeu va fi Învățătorul tău.
Arhim. Zaharia Zaharou: Marile tragedii sunt momente în care credinţa oamenilor este pusă la încercare
— Părinte Zaharia, mi-aţi împărtașit o întâmplare din viaţă dumneavoastră când, pe neaşteptate, aţi fost pus în situaţia de a mângâia un număr important de oameni după o mare tragedie. Unii dintre noi ne supărăm atunci când suntem rugaţi ca în ultimul moment să rostim o predică la Evanghelia zilei. Însă, Părintele Zaharia a fost invitat să slujească Liturghia la o biserică şi, după ce a predicat, preotul paroh l-a rugat să rostească şi un cuvânt de mângâiere pentru un număr de familii care veniseră la biserica la puţină vreme după ce avusese loc prăbușirea unui avion în care îşi pierduseră viaţă mulţi dintre cei dragi ai lor.
Arhim. Zaharia Zaharou: Viața în Hristos
Suferința
Suferința în vremurile noastre este limbajul comun al omenirii. Suferința este întotdeauna foarte benefică dacă o primim cum trebuie. Dacă facem din durerea suferinței energie pentru convorbirea noastră cu Dumnezeu, atunci suferința devine foarte prețioasă, fie că este o suferință de bunăvoie sau fără de voie. […] Și, desigur, atunci când suferim pe nedrept, durerea acestei suferințe este de mare preț înaintea lui Dumnezeu și poate să susțină dialogul nostru cu Domnul, de la Care vom primi vindecare, vom primi totul și nu vom duce lipsă de nimic.
Diavolul nu doreşte nimic altceva decât pierderea întregii omeniri
„Cunoscând puterea răscumpărătoare a rugăciunii, diavolul, care nu doreşte nimic altceva decât pierderea întregii omeniri, ca toţi să fie părtaşi sorţii lui, face tot ce-i stă în putinţă ca să ne împiedice de la rugăciune. Diavolul nu încearcă prea mult să ne împingă să păcătuim, căci ştie că pocăinţa sinceră poate şterge mulţime de păcate, ci încearcă mai cu seamă să devoreze timpul vieţii noastre, insuflând în noi pofta de distracţii, gustul pentru noutăţi şi chiar o anume sete de ştiinţă şi cunoaştere din care până şi ideea de Dumnezeu a fost trecută cu vederea.
Toată lumea și copiii mei
Asupra noastră vin tot felul de energii – pozitive, negative, de tristețe, energii tragice, energii ale plăcerii, energii nobile –, dar nu rămânem la acest nivel al sentimentelor, ci exploatăm energia pe care ele o aduc. Luăm energia și îndreptăm gândul spre Dumnezeu, potrivit nevoilor noastre și ne rugăm.
Lacrimile, pași către vindecarea sufletului
Calea lacrimilor este una din cele mai sigure pentru a ajunge la persoana deplină. Prin lacrimi, toate puterile sufletului se împreunează şi astfel, ne putem ridica la putinţa de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele, după porunca Dumnului. Este o anumită plinătate în persoana care plânge înaintea lui Dumnezeu, căci inima şi mintea sunt unite. Prin energia harului, mintea este răstignită şi coboară în inimă. Mintea se răstignește în nevoinţa de a trăi după poruncile Evangheliei.