Întrebare: Sfântul Siluan și Sfântul Sofronie vorbesc adesea despre Sfântul Duh. Cum Îl trăim pe Sfântul Duh potrivit învățăturii lor?
Răspuns: Totul pornește de la credința noastră în Hristos și de la primirea cuvântului Său. Dacă facem din poruncile Lui singura lege a vieții noastre, cu timpul dobândim o adâncime tainică, devenim tainici așa cum Sfântul Duh este tainic, ascuns. Duhul lui Dumnezeu lucrează în noi în felurite chipuri.
Educația copiilor în ziua de azi este o problemă foarte grea. Dar în nepriceputa mea simplitate, o să vă spun ceva care poate fi de folos. Copiii se învață – mai mult decât prin cuvinte – prin exemplul părinților, prin pilda lor. Și chiar mai mult, se învață prin rugăciunea părinților.
Arhimandritul Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Marea Britanie, a trimis un cuvânt duhovnicesc pentru credincioșii panicați de epidemia de coronavirus. El oferă un răspuns la întrebarea: Cum să ne raportăm la o eventuală lipsire de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie?
Dacă este să vorbim despre pocăinţă, se cuvine să începem cu începutul, şi anume cu zidirea omului de către Dumnezeu. In rai, Adam se bucura de mare cinste, vieţuia asemenea îngerilor, era într-o nemijlocită legătură cu Dumnezeu şi trăia în prezenţa Lui de-viaţă-dătătoare. Vorbea cu Dumnezeu faţă către Faţă, îl slăvea împreună cu cetele îngereşti şi hrană îi era tot cuvântul ce ieşea din gura lui Dumnezeu. Insă după cum bine ştim, în pofida cinstei de care se bucura, Adam s-a lăsat înşelat de şarpe şi a urmat pornirii diavoleşti de a se ridica împotriva lui Dumnezeu pentru a-I lua locul. Şi la fel cum vrăjmaşul a căzut din cer ca un fulger, din cauza dorinţei lui pline de îndrăzneală de a-şi aşeza tronul mai presus de tronul lui Dumnezeu, tot aşa şi Adam a căzut fără zăbavă.
Marele Apostol al neamurilor spunea, de asemenea, că Dumnezeu nu judecă de două ori: „căci de ne-am fi judecat noi înșine (de bunăvoie) nu am fi judecați fără voie” (1 Cor.11, 31).
Rezumând, am putea spune că trei sunt cheile care deschid adâncul inimii: cercetarea învățăturii Evangheliei, chemarea numelui Domnului și Sfânta Împărtășanie. Acestea trei descătușează energia ferecată în adâncul inimii. Cu această energie suntem înzestrați la Botez, însă o îngropăm prin viața noastră păcătoasă, prin nepriceperea și delăsarea noastră.
Când suntem singuri în camera noastră, ne rugăm într-un fel în care nu o putem face în biserică, în prezența celorlalți. Ne cufundăm în đuhul lui Dumnezeu și-I vorbim fără opreliști. Îi putem spune: „Mulțumescu-Ți, Doamne, că ești așa cum ești și că nu este nimeni asemenea Ție” sau „Doamne, mai bine să nu trăiesc nici măcar o zi pe pământ, decât să fiu lipsit de dragostea Ta”.
– Să avem între noi cuvântul lui Dumnezeu locuind între noi din belşug. Cuvintele Evangheliei sunt de o autoritate absolută, sunt lumina vieţii şi constituie o judecată pentru fiecare dintre noi. Atunci când ne cercetăm pe noi înşine în lumina cuvintelor lui Dumnezeu, atunci vedem, pe de o parte, măreţia iubirii lui Dumnezeu pentru noi, măreţia jertfei Sale pentru noi şi, pe de altă parte, vom vedea şi nemărginită sărăcie la care ne-a dus căderea noastră. Şi în tensiunea acestei înţelegeri, vom aduce pocăinţa noastră înaintea lui Dumnezeu.
“În Vechiul Testament Dumnezeu a vorbit poporului Său prin gura Prorocului Iezechiel: „Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou. De ce să muriţi voi, casa lui Israel?” Şi iarăşi: „Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da.“ Iar împăratul David s-a rugat Domnului astfel: „Inimă curată zideşte întru mine şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.” Prorocii din vechime ştiau că omul nu se poate naşte întru împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu dobândeşte mai întâi un duh nou şi o inimă nouă – „inima adâncă”, cum o numeşte Părintele Sofronie, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.
Părintele Zaharia Zaharou – Despre inima duhovnicească
Părintele Zaharia Zaharou – Despre viața în Hristos
Trebuie să lucrăm virtuțile pentru ca inima noastră să devină ceea ce trebuie să fie, fiindcă doar lucrarea asupra inimii noastre va dăinui în veșnicie. Această lucrare va însoți sufletul dincolo de mormânt. Sfântul Grigorie Palama spune că trebuie să fim încontinuu în legătură cu energiile Lui Dumnezeu, să primim harul Lui Dumnezeu. Asta înseamnă că trebuie, cu orice chip, să ținem mintea noastră în inimă cerând harul Lui Dumnezeu.
…doar lucrarea asupra inimii noastre va dăinui în veșnicie. Această lucrare va însoți sufletul dincolo de mormânt. Sfântul Grigorie Palama spune că trebuie să fim încontinuu în legătură cu energiile Lui Dumnezeu, să primim harul Lui Dumnezeu. Asta înseamnă că trebuie, cu orice chip, să ținem mintea noastră în inimă cerând harul Lui Dumnezeu. Aceasta este modalitatea prin care ne vom apropia de Dumnezeu. Și, dacă vom cerceta Tradiția , vorbesc despre Tradiția bisericească, vom vedea că viața noastră în Biserică are un caracter isihast. Isihia nu înseamnă tihnă, liniște afară, în lume, isihia înseamnă lucrare duhovnicească în inimă, care are finalitate în veșnicie.
Evanghelia lui Hristos începe prin cuvintele: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”. Cuvintele acestea continuă dialogul dintre Dumnezeu şi om, care a fost întrerupt în Rai prin neascultarea întâilor-zidiţi. Cuvintele acestea sunt rostite acum în vederea unei creaţii, a unui neam al cărui strămoş este Însuşi Creatorul, Hristos. Pocăinţa, aşadar, este mijlocul prin care se şterge păcatul şi, în cele din urmă, se împlineşte întâiul cuvânt al lui Dumnezeu despre om: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră” (Facere 1, 26).
Mulţumesc lui Dumnezeu că ne‑a binecuvântat să fim iarăşi împreună. Aşijderea şi Preasfinţitului Gurie, care mă cinsteşte şi mi‑a oferit putinţa de a fi în părtăşie cu sfinţiile voastre. Nădăjduiesc că, pentru rugăciunile sfinţiei sale, Dumnezeu mă va învrednici să rostesc câteva cuvinte (de folos). Mulţumesc lui Dumnezeu şi pentru că pot să fiu astăzi împreună cu frăţiile voastre, fiindcă noi toţi ne împărtăşim din marele dar al Duhului Sfânt – care este monahismul. Nu există vieţuire mai apropiată de cea a lui Iisus pe pământ decât cea monahală: o adevărată urmare a lui Hristos (imitatio Christi).
În viața monahală este ușor să-ți dai seama care ar putea fi starețul tău, însă cum putem să-l aflăm în viața noastră din lume? Unde ne-am putea afla „starețul” în afara vieții monahale?
Aceasta a fost întotdeauna o întrebare importantă în viața Bisericii și îmi aduc aminte de Sfântul Simeon Noul Teolog care spunea că starețul trebuie căutat cu lacrimi. Roagă-te lui Dumnezeu să-ți dea unul, și dacă nu-l afli, atunci vorbește-I direct lui Dumnezeu, deșartă-ți inima înaintea Lui cu lacrimi, și Însuși Dumnezeu va fi Învățătorul tău.
— Părinte Zaharia, mi-aţi împărtașit o întâmplare din viaţă dumneavoastră când, pe neaşteptate, aţi fost pus în situaţia de a mângâia un număr important de oameni după o mare tragedie. Unii dintre noi ne supărăm atunci când suntem rugaţi ca în ultimul moment să rostim o predică la Evanghelia zilei. Însă, Părintele Zaharia a fost invitat să slujească Liturghia la o biserică şi, după ce a predicat, preotul paroh l-a rugat să rostească şi un cuvânt de mângâiere pentru un număr de familii care veniseră la biserica la puţină vreme după ce avusese loc prăbușirea unui avion în care îşi pierduseră viaţă mulţi dintre cei dragi ai lor.