– Cum pot să împac tehnologia actuală la care am acces: telefon mobil, calculator, mașină, cu viața monahală pe care mi-am dorit-o și am făgăduit-o?
– În Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos este scris că „orice cărturar cu învățătura despre Împărăția Cerurilor este asemenea unui om gospodar, care scoate din vistieria sa noi și vechi” (Mat. 13, 52).
La fiecare Liturghie, Domnul este de față și împreună cu El toți îngerii și sfinții, dar și toți aleșii lui Dumnezeu care sunt în viața aceasta. Sfântul Pavel spune că ori de câte ori venim la Liturghie trebuie să aducem cu noi tot ce avem mai bun.
Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi!
Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu ne spune că „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea” (1 Ioan 1, 8-9).
Rugăciunea este întoarcerea omului către Dumnezeu, tinderea zidirii spre lumina Celui Nezidit. Purtând în sine suflarea dătătoare de viață a lui Dumnezeu și chemând Numele Său, omul atrage asupră-și „cercetarea” Lui (Iov 7, 18).
Omul de rugăciune devine „biserică a lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3, 16), iar Domnul Își întoarce pururea ochii și inima către el și-l pecetluiește cu Numele Său (Regi 9, 13).
– O persoană a avut în minte să vină la mănăstire și apoi a început să se teamă. O putem ajuta?
– Pentru astfel de lucruri nu cred că există rețete. Este o persoană anume și un caz anume. Dacă frica pe care o are este rodul unei ezitari și al unei nestatornicii, trebuie să cercetăm hotărârea persoanei respective de a fi sau a nu fi cu noi. Pentru că este adevărat: așa cum nu putem mânca cu dinți care se clatină, tot așa nu putem avea în mănăstire monahi sau monahii care sunt nehotarâți și nestatornici.
Suferința
Suferința în vremurile noastre este limbajul comun al omenirii. Suferința este întotdeauna foarte benefică dacă o primim cum trebuie. Dacă facem din durerea suferinței energie pentru convorbirea noastră cu Dumnezeu, atunci suferința devine foarte prețioasă, fie că este o suferință de bunăvoie sau fără de voie. […] Și, desigur, atunci când suferim pe nedrept, durerea acestei suferințe este de mare preț înaintea lui Dumnezeu și poate să susțină dialogul nostru cu Domnul, de la Care vom primi vindecare, vom primi totul și nu vom duce lipsă de nimic.
Lucrarea rugaciunii pentru lumea întreagă este cea mai de preț slujire; ea ține lumea. Viețuind în lume, monahii nu caută să dobândească cele vremelnice ale lumii, ci cele veșnice ale Împărăției lui Dumnezeu. În ultima instanță, mijlocirea drepților este cea ce dă valoare lumii.
În lupta sa duhovnicească, monahul oscilează între două stări mai presus de cuvânt: nespusa fericire din care se desfată duhul lui atunci când se cufundă în Duhul lui Dumnezeu și plânsul adânc pentru mântuirea întregii lumi.