Sufletul omului este ca un burete, asimilează și păstrează, fie bune, fie rele în conștient, subconștient, inconștient și de aceea adesea apar probleme comportamentale. Iată că uneori chiar doar de la un simplu cuvânt de mustrare primit de la un semen, poate să ne dea peste cap întreaga zi sau chiar mai mult deoarece sensibilitatea e-ului nostru este foarte mare.
Adeseori oamenii se întreabă: ,,Dar care este voia lui Dumnezeu?” ,,Nu cunosc voia lui Dumnezeu!”. Adică, ce nu cunoști? Nu știi că trebuie să faci puțin mai multă rugăciune? Este nevoie să ți-o spună cineva? Nu știi că puțina rugăciune pe care o faci, trebuie să o faci din toată inima ta ? Nu știi că nu trebuie să-l contrazici pe aproapele tău, că nu trebui să-l superi? Nu știi că trebuie să-l ajuți puțin ? Nu știi că trebuie să-l ierți, să-l tolerezi, să-l iubești, să te rogi și pentru el ?
Nu știi că trebuie să fii răbdător, nu știi că nu trebuie să te mânii ?
Din câte vedem în scrierile Părinţilor, se poate ca cineva să spună, sau chiar să şi simtă, în fiecare clipă, nevoia de a spune pun început, voi pune început. Şi aceasta nu doar la începutul anului, nu doar când ne aflăm în vreun popas al vieţii noastre, nu doar la începutul săptămânii, ci la începutul fiecărei clipe. Pun început. Omul nu numai gândeşte că este bine să facă aşa, dar simte nevoia să şi spună pun început. Şi cu cât se hotărăşte cineva mai degrabă să pună început, cu atât este mai bine. Dacă nu cunoaşte, însă, semnificaţia acestui îndemn şi nu face ceea ce trebuie, totul va părea un joc sau o bătaie de joc.
Noi facem mișcări spasmodice, pentru că nu vrem să facem ceea ce trebuie, adică să ne încredințăm lui Hristos în fapt, nu doar cu cuvântul. Nu doar să vrem și să dorim să ne încredințăm, ci să o facem în faptă.
Te-ai încredințat lui Dumnezeu și peste puțin timp iarăși, și peste puțin iarăși! În permanență iese din tine material neprelucrat, pe care mai înainte nu l-ai văzut, de aceea te încredințezi din nou lui Dumnezeu. Dar pentru că nu suntem dispuși să facem aceasta, deși vrem să fim creștini, să părem creștini, ne prefacem, falsificăm un comportament care nu are nici o legătură cu virtutea creștină.
Hățișul acestei lumi, al acestor vremuri încâlcește pe cât îi este posibil capacitatea omul de a înțelege viața, de a înțelege de ce există, cine l-a creat, pentru cine l-a creat, de ce există omul pe pământ, de unde vine, unde merge și ceea ce trebuie să facă. Legat la ochi de propriile-i patimi omul vremurilor noastre nu mai poate distinge adevărul și realitatea și se amăgește în virtual.
Există o vorbă haioasă prin popor care spune așa: „când se luptă pentru o cauză, se începe cu o pauză!”
Dumnezeu a rânduit ce să poarte fiecare în el. El a hotărât aşa. Nu în sensul că El le-a făcut aşa, ci aşa a îngăduit să le avem. Unul are ceva, altul altceva, unul anumite slăbiciuni, altul altele. Unul are, dacă vreţi, unele gene, unele moşteniri, unele lucruri deviate, altul pe altele.
Plecând de la cele spuse, putem înţelege că toate acestea pe care le are fiecare Dumnezeu le-a îngăduit să existe, le-a rânduit să fie, ca în cele din urmă ego-ul să fie nimicit, să ne smerim.
Să nu fim influenţaţi de lucrurile pe care le simţim. Nu sunt atât de înfricoşătoare cum le simţim noi. Să nu ne înspăimântăm, să nu intrăm în panică, să nu ne comparăm pe noi cu ceilalţi şi să dăm naştere la stări şi mai rele. În vremurile de demult oamenii nu intrau în concurenţă cum se întâmplă astăzi. Nu exista motiv de concurenţă. Nu se crea complexul de inferioritate. Astăzi omul se simte imediat inferior: „Ei au fost aleşi, eu n-am fost ales; ei au reuşit, eu n-am reuşit!”. Din câte îmi aduc eu aminte, acest lucru nu exista sau dacă exista, se manifesta într-o măsură foarte mică.
Astăzi, toate s-au întors cu susu-n jos. Neamul omenesc s-a transformat. Omul a ajuns să aibă probleme și cu somnul. Sunt mulți cei care nu pot dormi și iau medicamente pentru a putea dormi puțin! Este nevoie să existe pace înlăuntrul omului pentru ca somnul să vină.
Trebuie să ne problematizăm mult cei care avem dispoziție să facem aceasta. Fiecare pentru el. Să ne problematizăm și să facem tot ceea ceea ce este nevoie pentru ca sinele nostru să se normalizeze.
Sufletul omului este ca un burete, asimilează și păstrează, fie bune, fie rele în conștient, subconștient, inconștient și de aceea adesea apar probleme comportamentale.
Iată că uneori chiar doar de la un simplu cuvânt de mustrare primit de la un semen, poate să ne dea peste cap întreaga zi sau chiar mai mult deoarece sensibilitatea e-ului nostru este foarte mare.
Sufletul omului este ca un burete, asimilează și păstrează, fie bune, fie rele în conștient, subconștient, inconștient și de aceea adesea apar probleme comportamentale. Iată că uneori chiar doar de la un simplu cuvânt de mustrare primit de la un semen, poate să ne dea peste cap întreaga zi sau chiar mai mult deoarece sensibilitatea e-ului nostru este foarte mare.
Sfinții Părinți datorită simplității lor, legăturii cu Dumnezeu prin rugăciune și prin iubirea de semeni, trec aceste evenimente în planuri secundare, nu se frustează, nu asimiliează, nu se tulbură și nu se învârtoșează și asta îi face fericiți lucrători ai celor dumnezeiești.