Unele lucruri, din cele spuse de psihologie şi psihiatrie, sunt cele spuse de medicină, în general. Medicii fac anumite experimente, studiază bolile care apar la pacienţii lor şi ajung la anumite concluzii şi spun: „Pentru ca această durere să treacă, trebuie să iei, de pildă, aspirină. Pentru ca această boală să se vindece, trebuie să faci operaţie. Când te doare aici, răutatea nu este aici, ci în stomac”. Iar noi, de vreme ce aceştia au studiat şi le-au învăţat şi le cunosc, trebuie să le acceptăm. Cu singura diferenţă că pe toate acestea noi le vom privi în duhul Evangheliei, în duhul Părinţilor, în general, în duhul creştinismului, în duhul revelaţiei.
Aşa şi aici. Psihologia astăzi, după cercetări, după strădanii, a făcut unele descoperiri, unele observaţii, a tras unele concluzii.
Pe acestea Părinţii le ştiau pe altă cale şi în alt mod. Nu este îngăduit cel puţin această este umila mea părere; nu ştiu dacă mai târziu o voi schimba – să le ştergem dintr-o trăsătură de condei şi să spunem: „Lasă-i, să zică aceştia ce vor”, dacă în anumite probleme ne pot ajuta.
Nu putem spune că medicul nu ne poate ajuta. Chiar şi un ascet, care poate fi cel mai mare sfânt, dacă-l doare stomacul, va îndura, va face răbdare, dar, dacă vede că nu-L vindecă Dumnezeu, se va duce la medic.
Avem în vedere pe cei mai sfinţi oameni din Sfântul Munte, care vin la Tesalonic şi fac operaţii şi stau internaţi, pentru a se vindeca. Ar fi putut să-i vindece Dumnezeu, dar este ca şi când ar zice: „De vreme ce există o cale să te vindece medicii, mergi acolo să te vindece; eu nu te vindec”.
Aşa se întâmplă deci şi în cazul de faţă, de vreme ce astăzi există boli care au legătură cu psihologia, care au legătură cu cercetările psihologiei, şi de vreme ce avem elementele cunoscute ale acestor cercetări, avem elemente ale acestor descoperiri, să zic aşa, de ce să nu le folosim? Nu ne este îngăduit să le ştergem pe toate acestea dintr-o o trăsătură de condei şi să spunem: „noi nu le acceptăm”.
Cu singura deosebire că pe toate acestea le vom privi îndeosebi prin duhul Părinţilor, al Părinţilor neptici, care ne ajută foarte mult. Părinţii au văzut acestea pe altă cale, le-au înţeles, le-au înfruntat, le-au biruit, le-au depăşit şi s-au sfinţit.
Astăzi vine ştiinţa şi le descoperă prin alte mijloace. Însă greşeala ştiinţei este că le vede numai şi numai ştiinţific şi, în loc ca aceşti specialişti ai ştiinţei să-i ajute pe oamenii care aleargă la ei, de multe ori le fac mai rău.
Atunci când aceste descoperiri sunt utilizate de cineva în duhul lui Hristos, în duhul Evangheliei şi al Părinţilor, sunt de folos şi ne ajută foarte mult.
Arhim. Simeon Kraiopoulos, Viaţa duhovnicească şi problemele psihologice, Editura Bizantină, Bucureşti, pp. 27-28