Author Archives: admin

Sfântul Nicodim Aghioritul despre vrăji, posedare demonică și reîncarnare (II)

-Părinte, oare vrăjile prind întotdeauna?

-Ca să prindă vrăjile, trebuie ca cineva să dea drepturi diavolului. Adică să dea pricină serioasă și să nu se fi aranjat corect cu pocăința și spovedania. De unul care se spovedește nu se prind vrăjile, de le-ai arunca cu lopata asupra lui. Pentru că, atunci când se spovedește și are inimă curată, vrăjitorii nu potlucra împreună cu diavolii ca să-l vatăme.

Continuare …

Părintele Sofian Boghiu – Când ai un necaz mare să te rogi Maicii Domnului!

… Orice i se întâmplă copilului, maica este foarte uşor sensibilizată. Dacă este într-o cumpană grea fiul ei, chiar dacă s-a purtat mai rău până atunci cu ea, ea este foarte grabnic plină de griji şi nu ştie cum l-ar ajuta să scape din acel impas.

Mama pământească – am întâlnit din acestea multe cazuri, în viaţa mea de preot.

Continuare …

Canon de rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Irina

Troparul Sfintei Mari Muceniţe Irina, glasul al 4-lea:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Irina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Continuare …

Acatistul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou

Condacul 1

Strălucitu-ne-ai tuturor ca o nouă stea, când s-au descoperit sfintele tale moaște, Părinte, iar cu strălucirea minunilor tale luminezi întreaga lume. Prin mila și smerenia ta, plinește cererile celor care se apropie cu credințăși care îți strigă ție: Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Continuare …

Avem obligația să apărăm familia, constituită prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie

În contextul reluării pentru a treia oară în ultimii ani a unei propuneri legislative privind reglementarea parteneriatului civil, până acum respinsă cu largă majoritate parlamentară de fiecare dată, Patriarhia Română reiterează poziția ei constantă în această chestiune:

Răspunsul societății și al autorităților publice la încercările actuale de-a submina familia tradiţională trebuie să țină cont de continuitatea acesteia în istorie ca dar al lui Dumnezeu-Creatorul pentru umanitate şi ca binefacere pentru viaţa unui popor.

Read More…

Sfântul Efrem Sirul: Calea spre Cer

Voieşte numai să călătoreşti în calea aceasta şi vei fi sârguitor şi îndată calea se face dreaptă înaintea ta.
Dacă voiesti să te duci într-o altă ţară depărtată, nu poţi să alergi într-un ceas toată lungimea căii. Ci, numărând paşii în fiecare zi şi având răbdare, pleci la drum. Şi, cu vremea şi cu osteneală, ajungi în ţara pe care o doreşti. Aşa este şi împărăţia cea Cerească şi desfătarea Raiului: prin ajunări, prin înfrânare, prin privegheri, prin milostenie şi prin dragoste, fiecare poate ajunge acolo. Acestea sunt căile care te duc la cer, către Dumnezeu.

Continuare …

Pr. Rafail Noica – Simţământul părăsirii de către Dumnezeu

Părintele Rafail Noica răspunde la întrebările participanţilor la conferinţa sa „S-a dus să-L vadă precum este” susținută în organizarea Arhiepiscopiei Clujului și Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la împlinirea a 20 de ani de la mutarea la Domnul a Arhimandritului Sofronie Saharov. (Cluj, 30 mai 2013)

Continuare …

Sfântul Nicodim Aghioritul despre vrăji, posedare demonică și reîncarnare (I)

– Părinte, lumea ne cere talismane.

– Mai bine să le dați cruciulițe atunci când vă cer talisman. Nu faceți talismane, pentru că și vrăjitorii fac acum talismane. Pun pe dinafară o iconiță sau cruce, însă înăuntru au diferite vrăji. Oamenii văd icoana sau crucea și se încurcă. Iată, cu câteva zile mai înainte mi-au adus un talisman de la un turc, Ibrahim, care avea și o cruce brodată pe deasupra. Am aflat și despre un netemător de Dumnezeu că înfășura diferite iconițe și înăuntrul lor punea păr, lemnișoare, cuie, mărgele etc.

Continuare …

Credinţa este cheia de la comoara lui Dumnezeu

Credinţa este cheia de la comoara lui Dumnezeu. Ea se poate afla într-o inimă simplă, bună, iubitoare. „De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Marcu 9, 23). Credinţa este vorbire duhovnicească; cu cât i se dezleagă mai uşor limba, cu atât mai bogat ţâşnesc din ea izvoare dumnezeieşti.

Când ea se exprimă liber, întocmai ca vorbirea obişnuită, nu va fi afectată de neîncredere şi necredinţă. Dacă te laşi cuprins de necredinţă, comoara bunătăţilor dumnezeieşti rămâne zăvorâtă pentru tine.

Continuare …

…nu cumva să ne smerim în cele din urmă

Dumnezeu a rânduit ce să poarte fiecare în el. El a hotărât aşa. Nu în sensul că El le-a făcut aşa, ci aşa a îngăduit să le avem. Unul are ceva, altul altceva, unul anumite slăbiciuni, altul altele. Unul are, dacă vreţi, unele gene, unele moşteniri, unele lucruri deviate, altul pe altele.

Plecând de la cele spuse, putem înţelege că toate acestea pe care le are fiecare Dumnezeu le-a îngăduit să existe, le-a rânduit să fie, ca în cele din urmă ego-ul să fie nimicit, să ne smerim.

Continuare …

Pentru numele Meu

“Pentru numele Meu”. Un film de Maria Mojar. Premiul pentru cel mai bun film la Festivalul VGHIK din Moscova, ediția a XXV-a, 2005. Pelicula surprinde ,,mutilările” la scara unui suflet de copil provocate de ideologiile marcante (fascism, comunism) ale primei jumătăți din secolul trecut.

Un film despre cruzime, sensibilitate, nevoia de identitate umană conștientizată, asumată în relație cu Dumnezeu, deprecierea legăturilor sufletești între oameni, filigranul divin al lucrării binelui mereu smuls și hăituit cînd prinde plăplînde certitudini în contingentul vremii bîntuit de lucrările duhurilor întunecate și neliniștite.

Continuare …

Sfântul Simeon Noul Teolog: O singură cale să ne fie comună: poruncile lui Hristos, care ne duc la Cer şi la Dumnezeu

Aşadar, o singură cale să ne fie comună: poruncile lui Hristos, care ne duc la Cer şi la Dumnezeu. Căci deşi Cuvântul [Scripturii] ne înfăţişează căi diferite, dar negreşit se zice că această cale se scindează în mai multe nu după firea Aceluia, ci după puterea şi scopul fiecăruia.

Fiindcă începând de la lucruri şi fapte multe şi diferite, aşa cum fiecare pleacă din locuri şi cetăţi multe şi diferite, ne grăbim să ajungem la un singur sălaş: Împărăţia Cerurilor.

Continuare …

Arhim. Emilianos Simonopetritul: Viaţa duhovnicească nu înseamnă să dobândesc ceva ce nu am, ci să descopăr ceea ce am deja

Viaţa duhovnicească nu înseamnă să dobândesc ceva ce nu am, ci să descopăr ceea ce am deja, să dau viaţă înlăuntrul meu la ceea ce am primit de la Dumnezeu. Asta-i stagnarea noastră, faptul că nu simţim că pentru noi nu e viu ceea ce deja Dumnezeu ne-a dat.

Continuare …

Starețul Efrem Katunakiotul: Sileşte-te pentru cele duhovniceşti, în primul rând la ascultare

„Împărăţia Cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc o răpesc pe ea” (Matei 11, 12). Nu a spus: „moştenesc”, ci „răpesc”. Dacă nu te sileşti pe tine însuţi, nu vei învinge. Nu vei birui. „Zice cel leneş când se trimite în cale: «Un leu este în drumuri şi în pieţe ucigaşi»” (Pilde 26, 13).

Aşa este. Pentru că este leneş, nu merge nici înainte, nici înapoi. Dacă vrei să le găseşti pe cele duhovniceşti, să te sileşti pe tine însuți şi în primul rând la ascultare.

Continuare …

Corul Byzantion – Apărătoare Doamnă

Grupul Byzantion – – Apărătoare Doamnă… Formaţia de muzică psalticã BYZANTION s-a format în anul 1997 pe vremea când membrii fondatori erau elevi ai Seminarului Teologic Ortodox Liceeal „ Sf. Vasile cel Mare „ din Iaşi. Numele iniţial al formaţiei era „BASILEUS” întrucât aceasta era denumirea corului şcolii.

Dupã absolvirea cursurilor liceeale, grupul de tineri teologi pasionaţi de aceastã muzicã înãlţãtoare, a primit numele de Byzantion, aceastã denumire fiind datã de cãtre P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Continuare …

Creștem duhovnicește prin respectarea rânduielilor

Un alt motiv, la fel de necesar, care impune rânduiala programului este nestatornicia caracterului omului după căderea lui Adam. Dar şi starea de păcătoşenie, pe care fiecare dintre noi o poartă, toceşte curajul şi hotărârea.

De asemenea, şi lipsa de experienţă, neştiinţa, felul necunoscut al războiului nevăzut şi inegalitatea acestei lupte, măresc, cum este şi firesc, descurajarea. Nici un alt factor omenesc nu întăreşte atât de mult reuşita noastră, cum fac hotărârea noastră tare şi stăruitoare şi programul bine rânduit.

Continuare …