Credinţa este cheia de la comoara lui Dumnezeu. Ea se poate afla într-o inimă simplă, bună, iubitoare. „De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Marcu 9, 23). Credinţa este vorbire duhovnicească; cu cât i se dezleagă mai uşor limba, cu atât mai bogat ţâşnesc din ea izvoare dumnezeieşti.
Când ea se exprimă liber, întocmai ca vorbirea obişnuită, nu va fi afectată de neîncredere şi necredinţă. Dacă te laşi cuprins de necredinţă, comoara bunătăţilor dumnezeieşti rămâne zăvorâtă pentru tine.
Cu cât crezi mai tare în atotputernicia lui Dumnezeu şi îţi deschizi mai mult inima, cu atât mai îndurătoare ţi se va deschide şi ţie inima lui Dumnezeu. „Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea” (Marcu 11, 24).
Sfântul Ioan de Kronştadt, Viaţa mea în Hristos, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 149