Sfântul Ioan Damaschin spune: „Atât cauza, cât și scopul răutăților este binele; pentru că atât cele virtuoase, cât și cele ptrivnice acestora se fac în vederea binelui; căci, chiar și atunci cânde le facem [pe cele rele], le săvârșim dorind binele; nimeni nu face ceea ce face cu gândul la rău; pentru că răul nu are ființă proprie, ci este o deformare a binelui, fiind făptuit nu de dragul păcatului, ci în vederea binelui; pentru că tot ceea ce se face se săvârșește în vederea binelui, sau a ceea ce este socotit a fi bine. „
În căutarea binelui, omul, prin amăgirea adusă de întunecarea cugetului, face o opțiune rea cu ajutorul puterilor cu care este înzestrat și alege, așadar, în locul a ceea ce este cu adevărat bun, ceea ce pare a fi bun, pe care însă nu-l dorește în chip firesc, ci împotriva firii, preferându-l pe acesta dintr-o judecată eronată. Iar pentru că binele este ceea ce prin fire este dorit și iubit, omul, alegând nu ceea ce este prin fire, ci în aparență, bun, și făcând împotriva firii alegerea obiectului dorit – care în esență este enexistent, și, prin urmare, rău -, păcătuiește.
Așadar, motivul pentru care omul păcătuiește este starea de amăgire, în încercarea dea căuta binele, din cauza încălcării legii morale înscrise în inima lui. Sfântul Ioan Gură de Aur numește păcatul întuneric, din cauza întunecării cugetuluiși îndepărtării de legea morală, de adevărata lumină; căci păcatul este întuneric, dar întuneric adânc; și este limpede că acesta este înfăptuit inconștient și din eroare; pentru că tot cel ce săvârșește cele rele urăște lumina și nu iese în lumină: „Căci cele ce se fac întru ascuns de ei, rușine este a le și grăi”; și, așa cum în întuneric nimeni nu poate să recunoască dacă întâlnește un prieten sau un dușman, ci ignoră firile tututror lucrurilor, la fel se întâmplă și cu păcatul.”
Sfântul Nectarie din Eghina, Cunoaște-te pe tine însuți sau Despre virtute, Editura Sophia / Metafraze, 2012, p. 202.