Dumnezeu a rânduit ce să poarte fiecare în el. El a hotărât aşa. Nu în sensul că El le-a făcut aşa, ci aşa a îngăduit să le avem. Unul are ceva, altul altceva, unul anumite slăbiciuni, altul altele. Unul are, dacă vreţi, unele gene, unele moşteniri, unele lucruri deviate, altul pe altele.
Plecând de la cele spuse, putem înţelege că toate acestea pe care le are fiecare Dumnezeu le-a îngăduit să existe, le-a rânduit să fie, ca în cele din urmă ego-ul să fie nimicit, să ne smerim.
Şi vede cineva in realitate că răneşte un suflet, îl topeşte, îl distruge şi tot nu renunţă la ego-ul lui; nu vrea. Toată această tiranie pe care sufletul o are înlăuntru o are exact pentru ca să se poată smeri. Iar dovada faptului că cineva face acest lucru, adică a faptului că se smereşte cu adevărat, că se află pe drumul cel drept, este că începe îndată să simtă această împăcare, această descătuşare interioară, începe îndată să simtă această izbăvire. Şi vede că este minunea lui Dumnezeu; nu este ceva omenesc. Vede că se aşterne, se revarsă în sufletul său Harul lui Dumnezeu, care vine ca o izbăvire, ca o vindecare, ca o lumină, ca o bucurie, ca o cumpătată înţelepciune, ca o siguranţă, ca o pace. Vine ca o plinătate, ca o umplere; umple sufletul de Dumnezeu Însuşi, de Harul Său.
Apostolii au rămas credincioşi lui Hristos şi şi-au îndeplinit canonul – după cum ar trebui să facă fiecare dintre noi -, şi deşi părea că nu se întâmpla nimic, în ziua Cincizecimii, când au luat Duh Sfânt, s-a petrecut minunea în sufletul lor. Apoi nu au mai întâmpinat nicio dificultate în a-şi preda sinele morţii, morţii martirice, şi, cei mai mulţi dintre ei, morţii pe cruce. Dar şi martirii toţi, care nu erau asemenea Apostolilor aleşi, ci dintr-o pătură socială obişnuită, vârste şi neamuri diferite, s-au predat lui Hristos. Iar asta nu s-a petrecut doar în virtutea unor gânduri bune. Adică au priceput că Hristos nu este pur şi simplu ceva, sau că viaţa creştină este un ceva care prezintă interes, ci că este totul.
Arhim. Simeon Kraiopoulos, Taina mântuirii, Editura Bizantină, pp. 158-159